* Teatrul Naţional Radiofonic prezintă, în avanpremieră, spectacolul „Trei surori” de Anton Pavlovici Cehov, traducerea Raluca Rădulescu, adaptarea radiofonică şi regia artistică Gavriil Pinte, de la ora 9:30, la Clubul Ramada Majestic. Spectacolul va fi difuzat în premieră, în două părţi, sâmbătă, 8 iulie, partea I, respectiv duminică, 9 iulie, partea a II-a, de la ora 14:00, la Radio România Cultural
* Concert vocal-simfonic, susținut în parteneriat cu Universitatea Națională de Muzică București, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare – ora 19:00, la Sala Radio
* În perioada 3 – 30 iulie, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în sala Acvariu, au loc Ateliere de vacanţă – ora 10:00
* Are loc deschiderea Taberei de creaţie „Vara pe uliţă”, aflată la cea de-a XXV-a ediţie – ora 10:00, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” (3 iul. – 11 aug.)
* Organizat între 3 și 9 iulie, Bucharest Jazz Festival va cuprinde, în cadrul celei de-a VI-a ediții, pe lângă programul de concerte live din Piața „George Enescu” (5 – 9 iul.) și evenimentele conexe desfăşurate, zilnic, la ARCUB (3 – 9 iul.), un nou program de promovare a tinerilor interpreți din jazzul românesc, intitulat „New Jazz Voices”, în programul de finanțare „New Jazz Works”. Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București. Deschiderea oficială Bucharest Jazz Festival are loc la ARCUB, unde Teodora Enache – director artistic, fotograful Sánta István Csaba și alți specialiști din lumea jazzului dau întâlnire bucureștenilor, începând cu ora 19:00, la vernisajul expoziției de fotografie Jazzonance.
* Mogoşoaia, jud. Ilfov: Institutul Cultural Român organizează, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, cea de-a II-a ediţie „Admusicam”, o sesiune de instruire în management personal, cu prezentări şi audiţii, dedicată muzicienilor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani. Proiectul a fost iniţiat ca parte a „Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe’s Orchestral Sector”, ce şi-a propus să revigoreze, prin cultură, muzică şi dezbateri, idealurile ce au dus la crearea Uniunii Europene. Proiect realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia (3 – 16 iul.)
* Karlovy Vary, Cehia: Proeicţia filmului documentar „Ouăle Lui Tarzan”, în regia lui Alexandru Solomon, în cadrul celei de-a 52-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary – ora 18:30, la cinematograful „Kino Čas”
* Ambasada SUA, împreună cu Federaţia Română de Baseball şi Softball, organizează Baseball Festival, care constă într-o serie de activităţi de promovare a baseball-ului în România (1 – 5 iul.). Din program:
- Proiecţia filmului „42: Povestea lui Jackie Robinson”, cu ocazia aniversării a 70 de ani de când Jackie Robinson, primul sportiv profesionist american de culoare, a intrat pe terenul Ebbets din Brooklyn, New York, spărgând barierele discriminării rasiale în baseball – ora 16:30, la Sala 11, Grand Cinema Digiplex Băneasa Shopping City, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 42 D
* Londra: Turneul de Mare Şlem de la Wimbledon, la care jucătoarea română, Simona Halep, va avea, pentru prima oară în carieră, statut de cap de serie numărul 2 (3 – 16 iul.)