Valeriu Gafencu – Martir al Neamului Românesc
„Eu plec, dar voi aveți de purtat o cruce grea și o misiune sfântă. În măsura în care mi se va îngădui, de acolo de unde mă voi afla mă voi ruga pentru voi și voi fi alături de voi. Veți avea multe necazuri. Fiți tari în credință, căci Hristos îi va birui pe toți vrăjmașii. Îndrăzniți și rugați-vă! Păziți neschimbat Adevărul, dar să ocoliți fanatismul. Nebunia credinței este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă și profund umană. Să-i iubiți și să-i slujiți pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci dușmani prădalnici caută să-i înșele. Ateismul va fi învins, dar să fiți atenți cu ce va fi înlocuit! ” (Valeriu Gafencu).
„După căderea regimului comunist în România persoana lui a făcut obiectul unor discuții privind o eventuală canonizare de către Biserica Ortodoxă Română (BOR), pe fondul unor lucrări memorialistice ale lui Nicolae Steinhardt și Ioan Ianolide, fenomenului „Sfinții închisorilor” care lua amploare în Europa postcomunistă și al „martirajului competitiv”, competiția postcomunistă dintre victimele Holocaustului și ale Gulagului. Promotorii au scos în evidență o presupusă salvare a pastorului Richard Wurmbrand la Târgu Ocna cu tratamentul propriu al lui Gafencu cu streptomicină, în dauna propriei vieți.”…
„În prezent există curentele de opinie conform cărora acțiunea Institutului Elie Wiesel ar fi fost lăudabilă dacă Gafencu ar fi luat direct parte la Holocaustul din România, fie ca legionar, fie ca oficial militar al dictaturii lui Ion Antonescu, precum și faptul că Gafencu este într-adevăr un model de comportament creștin și fiind demn de sanctificare, dar cu condiția ca suporterii acțiunii să dovedească (Ei incumbit probatio qui dicit, non qui negat) faptul că victima regăsise adevăratul creștinism și renunțase la legionarism înaintea morții.” (Wikipedia).
Via Sfinții Închisorilor
