18 octombrie 1907, s-a născut Mihail Sebastian (Iosif Hechter)

Mihail Sebastian, criitor și dramaturg român (“Cum am devenit huligan”, “Orașul cu salcâmi”, “Jocul de-a vacanta”)
Mihail Sebastian (nume real: Iosif Hechter, alt pseudonim: Victor Mincu, n. 18 octombrie 1907, Brăila, România – d. 29 mai 1945, București, Regatul României) a fost un om de litere român, care a scris roman, dramaturgie și critică literară. A fost de asemenea activ ca publicist, ținând printre altele și cronică muzicală.
Mihail Sebastian a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu. Un scandal fulminant în epoca interbelică i-a cauzat prefața antisemită a lui Nae Ionescu la romanul De două mii de ani, prefață pe care Sebastian a publicat-o intactă. Circumstanțele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul său și de foștii săi prieteni. În această perioadă a ținut jurnal.
După moartea lui subită, posteritatea i-a fost asigurată în principal de piesele de teatru. În 1996, jurnalul, care rămăsese peste 60 de ani inedit, a fost tipărit pentru prima dată. Cartea a suscitat controverse aprinse în societatea românească.
Ion Aluneanu
Mihail Sebastian – foto