Vremurile bune s-au dus, vă dau în scris, și nu se vor mai întoarce vreodată. Încet dar sigur, ne ducem de rîpă şi seminția nostră piere. Țara e-n jug, la cheremul străinătății, și nepăsarea oamenilor totală. Azi, românii nu se mai invită unii pe alții la masă, nu mai pun muzica tare și nu mai dau petreceri pînă a doua zi după prînz. Ehe, s-au emancipat. Antricotul cu cartofi prăjiţi şi salata verde nu-i mai mişcă. Se dau în vînt după muşchiul Wellington slow cooked și compilează mai multe rețete. Și preferă garnitura de struguri, smochine, curmale… „Slow motion” m-a corijat imediat amicul Oliver, bășcălios din fire, și ne-am rupt în două de rîs imaginîndu-ne un film de trei ore în care o fleică aterizează extrem de lent într-o tavă încinsă. Aşadar, oamenii actuali se-ntîlnesc acum în pub-uri pline-ochi: Sushi, Burrito, Souvlaki, căcarea Troiei, Tzatziki, bagă în ei Tiramisu, mîncarea autohtonă nu-i mai coafează. O ard cool. Okie dokie. Halesc macrobiotic și disociat. Cumpără apă chioară îmbuteliată în plastic și se declară mulțumiți. Pîinea lor este neapărat cu măsline și cu semințe, un produs very sophisticated – în fond o scoarță, zău așa, un pietroi –, în nici un caz pîine ca la mama acasă, simplu comestibilă. Simplitatea îi dezgustă profund. Banala franzelă le repugnă, cică e de obîrșie comunistă. „Pur şi simplu nu «dă» bine, boss!” Și se vede treaba că s-au tîmpit complet, «servesc» capuccino, espresso și latte, tot fițe, de fapt numai fițe în capul lor. Cafeaua la ibric le stă în gît. Slăninuţa cu ceapă îi arde la ficaţi, e nocivă. Are colesterol. Ucide. Nu bere Bragadiru la 0,5 cu sare, ci Corona la 0,33 cu lămîie, ceva finuț. Ţuica de prună îi oripilează, îi ia cu leşin. Ochiuri la capac, fratele meu, mai practică cineva? Sarmale cu mămăliguţă şi ardei iute mai halesc doar neamurile proaste și frizerii, pare-se. De ostropel, ciulama și pui cu smîntînă n-a auzit nimeni. Gagii de azi sînt bîtă. Dacă cumva rostești mantra ciupercilor în saramură, riști să fii luat în șuturi. La flegme. Și nu de alta, dar McDonald’s-ul a surclasat circiumioara de cartier. Chestiunea e pa. Indivizi care au copilărit cu tocană, iahnie şi ghiveci de post pe trei zile, recte crăpelniţă – şi cu veceul în fundul curţii –, ei da, și pîine neagră cu parizer și cîrnați Debrețin cu salată de varză murată – acum știu precis și pot s-o spun răspicat –, adoră tofu și cuș-cuș de la fru-fru, firește, au dat-o pe sparanghel și avocado, au dat de bani, s-au ajuns şi se-ntrec în rafinamente de te doare mintea, și nu oricum, ci cu topping și dressing. Ăștia sînt în stare s-o gratineaze și pe mă-sa, de vie! Sînt (pro)activi, socializează, fac shopping și banking, au target-uri și must-have-uri și o ard pe englezește over-rule. Dap și nope. Cît cretinism la ei acolo, «lol»! Pentru «dînșii», Cina cea de Taină a fost un eşec total.
Gabi Stamate
