close
Actualitate

Zilele europene ale patrimoniului

În fiecare an, timp de două zile, în luna septembrie, la inițiativa Consiliului Europei și a Uniunii Europene, sunt organizate manifestări pentru marcarea Zilelor europene ale patrimoniului. În 2017, acestea au loc la 16 și 17 septembrie.

Evenimentele dedicate Zilelor europene ale patrimoniului sunt organizate în 50 de țări semnatare ale convențiilor europene referitoare la patrimoniul cultural, conform www.mc.gov.md.

Începând cu anul 2015 a fost luată decizia de a sărbători Zilele europene ale patrimoniului sub un generic comun. În 2016, Zilele europene ale patrimoniului au fost sărbătorite sub genericul: „Patrimoniul cultural și comunitățile”. În acest an, potrivit www.europeanheritagedays.com, „sărbătorim relația intrinsecă dintre oameni și natură sub tema comună: ‘Patrimoniul și natura: un peisaj al posibilităților'”. Astfel, se pune accent pe valorile patrimoniului încorporate în natură și pe măsura în care mediul formează viețile și stilul de viață ale oamenilor și contribuția lor la bunăstarea și prosperitatea lor socio-economică. Evenimentele care au loc în situri urbane naturale, grădini istorice, rezervații naționale, parcuri naționale, biotopuri de patrimoniu, zone protejate, vor ajuta oamenii să se conecteze la natură și să exploreze diversitatea și valorile culturale.

Zilele europene ale patrimoniului reprezintă o inițiativă a Consiliului Europei începând cu anul 1985. În acel an, în Franța, au fost organizate pentru prima dată evenimente pentru marcarea demersului, iar din 1999 și Uniunea Europeană s-a implicat în celebrarea acestora. Din 1999, Zilele europene ale patrimoniului au un slogan permanent: „Europa, un patrimoniu comun”.

Evenimentele organizate în acest scop pun în valoare monumentele istorice, siturile arheologice, colecțiile de artă, meșteșugurile tradiționale etc., permițând cetățenilor europeni să învețe despre patrimoniul cultural comun. Specialiști și cetățeni sunt încurajați să se implice activ în salvgardarea patrimoniului cultural.

Potrivit portalului infoeuropa.md, Zilele europene ale patrimoniului au următoarele obiective: sensibilizarea cetățenilor europeni față de bogăția și diversitatea culturală a Europei; constituirea unei atmosfere adecvate care să încurajeze acceptarea mozaicului bogat de culturi europene; combaterea rasismului și xenofobiei și favorizarea unei mai mari toleranțe în Europa și dincolo de frontierele naționale; sensibilizarea publicului și autorităților politice despre necesitatea de a proteja patrimoniul cultural împotriva noilor amenințări; invitarea Europei să riposteze provocărilor sociale, politice și economice cu care se confruntă.

În scopul armonizării tuturor inițiativelor naționale și regionale și unificării acestora sub lozinca europeană, în anul 1991 au fost definite mai multe principii: Zilele europene ale patrimoniului trebuie să se desfășoare în luna septembrie, în timpul unui sfârșit de săptămână; Zilele europene ale patrimoniului trebuie să permită publicului să viziteze în toată Europa monumente și situri la care de obicei nu au acces; clădirile deschise în cursul anului pot, de asemenea, participa la program dacă propun activități speciale, cum ar fi vizitele ghidate, expoziții, concerte, conferințe; vizitele trebuie să fie gratuite sau să ofere tarife preferențiale; programul Zilelor europene ale patrimoniului trebuie să prevadă organizarea de activități speciale cu participarea publicului și, în special, a tinerilor și a copiilor de vârstă școlară.

De asemenea, toate țările participante sunt invitate să utilizeze denumirea oficială „Zilele europene ale patrimoniului”. Țările care au lansat acest program înainte de 1991 cu o altă denumire sunt invitate să menționeze explicit „în cadrul Zilelor europene ale patrimoniului”. Logotipurile Zilelor europene ale patrimoniului, ale Consiliului Europei și Comisiei Europene trebuie să figureze pe toate documentele promoționale ale Zilelor europene ale patrimoniului, iar drapelul Zilelor europene ale patrimoniului trebuie să fie arborat pe toate edificiile deschise publicului în timpul manifestației cultural-patrimoniale.

Numărul de vizitatori anuali este estimat la circa 30 de milioane la peste 50.000 de monumente și situri participante, indică http://www.coe.int.

Tags : zilele patrimoniului

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.