30 de schituri, biserici și sihăstrii rupestre au fost descoperite în Munții Buzăului, în arealul localităților Aluniș, Ruginoasa și Nucu, unde arheologii au identificat urme de locuire care merg până în era pre-creștină.
Considerat de unii Athosul românesc, ansamblul merită vizitat chiar dacă în acest moment este puțin valorificat turistic.
Biserica din Aluniș este singura unde încă se slujește.
Întinse pe 80 de kilometri, cele 30 de așezări rupestre din Județul Buzău sunt izvor nesecat de povești cu portaluri energetice, dispariții umane și comori ascunse de boieri. Cea mai mare aglomerare de astfel de așezări este pe raza localităților Bozioru, Colți, Cozieni și Brăești.
Deși atestate abia în secolul XVI când au început să fie locuite de sihaștrii sau transformate în bisericii, așezările din piatră datează încă din epoca bronzului când serveau ca adăpost și lăcaș de cult. Pe unele dintre stâncile risipite prin pădure se văd simboluri precreștine, inscripții în chirilică și cruci ce vin să confirme locuirea zonei de-a lungul timpului.
CHILIA LUI DIONISIE
În stânga poianei se află prima așezare rupestră, Chilia lui Dionisie. Ignoră locul unde este amplasat panoul cu descrierea atracției pentru că din dreptul lui nu se zărește niciun marcaj sau potecă, iar escaladarea directă este abruptă și periculoasă. Ocolește stânca prin strânga și treci pe lângă o arcadă uriașă prin cupola căreia se vede cerul. Imediat în dreapta se face o potecă care urcă un pic și se bifurcă în partea dreaptă spre Chilia lui Dionisie și în stânga spre Bisericuța lui Iosif.
Primul lucru care te întâmpină sunt două scări de lemn care fac legătura cu peștera în care sihastrul Dionisie a trăit peste 30 de ani. Adăpostul datează din secolul III-IV și pe ferestre are vedere spre Valea Bordeiului. La baza peșterii au fost cândva construite chilii de lemn, iar Dionisie a amenajata și locuit așezarea în secolul XIV.
De aici poți urma poteca spre stânga prin pădure spre Bisericuța lui Iosif. Pe drum îți va atrage atenția un miros înțepător și sunet de apă. Este un izvor cu apă sulfuroasă despre acre unii oameni cred că are puteri vindecătoare.
BISERICUȚA LUI IOSIF
Bisericuța lui Iosif sau Schitul Ioan Bogoslov este săpată într-o stâncă uriașă și este poate cea mai impresionantă așezare rupestră dintre cele de la Nucu. Desupra intrării se poate observa un simbol paleocreștin, peștele.
Datată din sec III-IV, mai târziu i s-au adăugat un pridvor de lemn din care s-au păstrat și acum găurile unde intrau grinzile și șanțuri pentru a proteja interiorul de apa care se scurgea în urma ploii.
AGATONUL NOU
Continuând pe traseu de la această bisericuță urcușul devine abrupt și se ajunge la o bifurcație. Spre stânga pe marcaj bandă roșie se ajunge la Agatonul Nou. Constucția din piatră a fost locuința monahului Agaton în secolul XVI și încă se mai păstrează o parte din acoperiș, altarul, o chilie alăturată și un beci.
În partea de altar se văd două pomelnice săpate în piatră, dintre care primul în slavonă în care este menționat și numele lui Neagoe Basarab. În beciul de sub chilie se spune că s-a găsit cândva o comoară care s-a pierdut și pe urmele căreia s-au dus multe căutări care s-au terminat nefericit cu moartea sau dispariția celor implicați.
CRUCEA SPATARULUI
Următoarea oprire tot pe marcaj bandă roșie este Crucea Spatarului. Și aici legenda face referire la o comoară. Așezată în vîrful culmii Spătarului la 1060m înălțime, crucea masivă din piatră poartă simbolul soarelui și o inscripție în ceea ce pare a fi slavonă.
Se spune că ar fi fost ridicată aici pe la 1821 cu ajutorul a 12 bivoli de către unul dintre boierii locului, Spătarul Cristea. Odată cu ea și-a adus și comoara pe care a ascuns-o într-o cameră subterană, iar tunelul care face legătura cu aceasta ar fi undeva în apropierea crucii. Ba chiar ar fi lăsat și o hartă care poate fi văzută în spatele crucii pe o piatră unde se zăresc un cap de cerb, o cruce și o sabie. Bineînțeles, comoara nu a fost găsită niciodată.
VÂRFUL ȚURȚUDUI
Continuând pe culme, de data aceasta fără marcaj, se ajunge repede pe Vârful Țurțudui (1030m), un foarte frumos loc de belvedere asupra Munților Buzăului și a satului Nucu. Ceea ce te va surprinde sunt arborii dărâmați pe potecă parcă pentru a opri trecerea călătorilor pentru că se spune că aici este un loc încărcat energetic unde dispăreau oameni.
Legendele locului nu se opresc aici și variază de la extratereștri la piramide, centre energetice, magie și forțe malefice. Se crede că aici au existat oameni giganți care au modelat munții în formă de piramide. Drept este că pietrele de pe vârf par a fi făcute de mâna omului și așezate cu grijă una peste alta, iar pe unele se zăresc inscripții. Tot aici se spune că a existat cândva un obelisc și că în anii ’70 sau ’80 vârful a fost dinamitat pentru a distruge portalurile care înghițeau oameni.
Dincolo de legende peisajul îți taie respirația și este greu să nu simți locul ca fiind încărcat energetic și liniștitor. Dar acesta este efectul munților și al măreției naturii.
AGATONUL VECHI
Coborând apoi la potecă și trecând de Agatonul Nou se ajunge la Agatonul vechi sau Dărmătura. Cândva o bisericuță mică în vârful unei stânci, acum este foarte ușor de ratat dacă nu ești atent să observi cele trei trepte săpate în piatră. Odată urcat în vârf poți vedea tăblia neinspirat plasată și ruinele construcției care avea cândva trei încăperi.
De aici ținând marcajul triunghi albastru drumul te întoarce la Bisericuța lui Iosif și apoi în Poiana Cozanei. Ținând spre stânga se poate ajunge la Schitul Fundătura, dar marcajul nu există și poteca nu se vede. Nu e bai, la Fundătura se poate ajunge ușor și din satul Nucu.
PEȘTERA FUNDU PEȘTERII
Revenind în Poiana Cozanei, chiar în față se vede panoul care anunță Peștera Fundu Peșterii. Acum este închisă cu gratii pentru a fi conservată, dar se pot vedea ușor desenele de pe pereții interiori (pumnale de tip „akinakes”, vârfuri de lănci şi vârfuri de săgeţi.).
Folosită ca adăpost și loc de practicare a cultelor religioase, peștera datează din preistorie și simbolurile găsite datează din trei perioade diferite: epoca bronzului, Hallstatt-ul târziu și epoca feudală.
Se crede chiar că aceasta a fost locuința lui Zalmoxis sau este un templu al fertilității datorită aspectului vulvar al acesteia.
SCAUNELE LUI NEGRU VODĂ
Continuând drumul în sus, pe o pantă abruptă pe care nu se distinge poteca se ajunge la Scaunele lui Negru Vodă, trei adâncituri în stâncă asociate cu primul divan românesc. În spatele lor se află o peșteră micuță care nu prezintă semne să fi fost locuită.
SCHITUL FUNDĂTURA
Întorși în satul Nucu se poate ajunge la Schitul Fundătura pe prima uliță la stânga cum vii dinspre Poiana Cozanei. Drumul te trece pe lângă biserica din sat, apoi pe un drum al vacilor și o livadă/poiană ca mai apoi să îți ducă pașii în pădure preț de câteva pante. Din sat până la Fundătura se face în jur de jumătate de oră.
Schitul Fundătura mai păstrează acum doar o singură încăpere săpată într-o piatră prăvălită probabil de pe culme. A fost locuită pe rând de sihaștrii și maici de pe la sfârșitul secolului XVI, dar urmele lăsate de daltă indică o existență dinaintea perioadei creștine.
sursa divainbocanci.ro
(romaniaunica.com)
