Astăzi se împlinesc 425 de ani de la una dintre cele mai dramatice pagini din istoria românilor. La 9 august 1601, pe Câmpia Turzii, Mihai Viteazul era ucis mișelește din ordinul generalului habsburgic Giorgio Basta. Visul primei uniri se destrăma prin trădare, lăsând în urmă amintirea unei personalități monumentale, care a marcat definitiv conștiința națională.
Mihai Viteazul a fost un lider politic vizionar, un comandant militar de o rară carismă și un curaj hipnotizant. Personalitatea sa de titan al epocii a lăsat urme adânci în scrierile cronicarilor vremii, care i-au consemnat faptele cu un amestec de admirație, uimire, iar sfârșitul tragic cu profundă durere.
Marele cărturar moldovean Miron Costin, deși adesea critic cu privire la costurile războaielor, nu a putut să nu îi recunoască măreția de războinic în Letopisețul Țării Moldovei, descriindu-l în toiul bătăliei ca pe o forță de neoprit:
„Singur Mihai-vodă, ca un leu în fruntea războiului şi au fost războiul câteva ceasuri, până au sosit şi husarii.”
Această dârzenie legendară face ca sfârșitul său, survenit nu pe câmpul de luptă, ci prin complot, să fie cu atât mai șocant. Tragedia asasinatului și pângărirea trupului marelui strateg au fost plânse amarnic în Muntenia, fiind surprinse cu o sensibilitate aproape biblică în paginile Letopisețului Cantacuzinesc:
„Și căzu trupul lui cel frumos ca un copaci pentru că nu știuse nici să își prilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămase trupul gol în pulbere aruncat că așa au lucrat pizma încă din începutul lumii. Că pisma au pierdut pe mulți bărbați fără de vină ca și acesta.
Căci era de ajutor creștinilor și sta tare ca un viteaz bun pentru ei cât făcuse pe turci de tremurat de frica lui. Iar diavolul cel ce nu va binele neamului creștinesc nu l-au lăsat, ci iată că meșteșugurile lui au intrat prin inima celor răi hicleni până îl deteră și morții. Și rămaseră creștinii și mai vârtos Țara Românească, săraci de dânsul”.
Magnetismul și forța pe care voievodul le emana în epocă sunt confirmate și de portretul fizic de o rară expresivitate, consemnat în rapoartele trimisului imperial Lope de Sierra Vega:
„Furios, lat în spate, înfăţişare şi statură de uriaş, ochi mari, fruntea înaltă, păr cârlionţat, nas lung, ascuţit, încruntat, cu barba măruntă, oacheş la face, bun de picior şi straşnic călăreţ, iar în atacurile ce le dă cel dintâi se repede şi mai adânc în vălmăşag pătrunde…”
Pierderea lui Mihai Viteazul a lăsat țările române vulnerabile și divizate pentru secole, însă figura sa a supraviețuit timpului, transformându-se din realitate istorică într-un simbol etern al unității și demnității naționale.
Sursa: Historia
Doina Ofelia Davidescu
