La 20 iulie 2017, Familia Regală a României aniversează împlinirea a nouă decenii de când Majestatea Sa Regele Mihai I al României a fost pentru prima oară învestit cu funcţia supremă în stat, aceea de Cap al Statului, aşa cum o denumea Constituţia din 1923.
20 iulie 1927 rămâne, ca toate succesiunile regale, o zi ambivalentă, prin faptul pierderii de către România a marelui său Suveran unificator, Ferdinand I. Însă, prin efectul imutabil al dictonului “Regele a murit. Trăiască Regele!”, transpus în dreptul succesoral dinastic prin formula franceză “le mort saisit le vif”, 20 iulie reprezintă şi data începutului primei domnii a Regelui Mihai I, şi cu aceasta începutul unor pagini pline de semnificaţie pentru istoria contemporană a României.
Şi totuşi, lucrurile se întâmplau cu 90 de ani în urmă, aproape un secol, într-o altă lume, interbelică, aflată în acel moment într-o expansiune fără precedent; o lume cu alte viziuni, cu alte idealuri, cu alte principii, decât a noastră. Faptul că Regele Mihai I se află încă printre noi şi a împărtăşit cu diferiţi jurnalişti şi scriitori amintiri din acea epocă arată că Regele nostru este un pod peste generaţii, peste vremuri, şi un adevărat manual viu de istorie.
Privind comparativ, la nivel global, Regele îşi consolidează poziţia unică în istoria lumii, prin câteva noi recorduri (pe lângă cel, foarte cunoscut, de unic supravieţuitor dintre şefii de stat în viaţă în Al Doilea Război Mondial):
– al doilea monarh ca longevitate, din lume (luând în calcul numai cei de după 1800, ale căror date biografice sunt confirmate)[1];
– monarhul cu cea mai lungă viaţă de după asumarea poziţiei, confirmată istoric;
– unul dintre monarhii cu cele mai lungi domnii verificabile, asumând caracterul forţat al abdicării din 1947, şi excluzând 10 ani, durata domniei lui Carol al II-lea[2].
Ce s-a întâmplat în aceşti 90 de ani? Probabil, în afară de înfiinţarea Dinastiei şi de Marea Unire, majoritatea lucrurilor care definesc România de astăzi. Între 1927 şi 2017, România şi-a schimbat faţa profund. Din acel an, România a trecut prin etapele de democraţie, autoritarism, dictatură, restauraţia democratică, ascensiunea comunistă, totalitarism, pentru a reveni apoi la democraţie, dar nu şi la o Constituţie legitimă monarhică.
S-au schimbat, în această perioadă, nu mai puţin de 82 de guverne, luând în calcul toate regimurile politice (inclusiv formulele cu prim-ministru interimar, şi numărând de mai multe ori guvernele cu acelaşi prim-ministru, după remanieri), ceea ce arată o instabilitate destul de cronică a executivului românesc.
Numele României s-a schimat de patru ori. Imnul României s-a schimbat tot de patru ori. Stema României s-a schimbat de şase ori (inclusiv cea mai recentă modificare, prin reintroducerea Coroanei de Oţel). Am avut şase Patriarhi şi 20 de Preşedinţi ai Academiei Române. Şi multe, multe altele.
Prin toate aceste schimbări, Regele a rămas singur, permanent, uneori actor principal al istoriei, alteori un martor influent, care a văzut şi a contabilizat toate câte se întâmplau cu ţara lui. Probabil că momentul 23 august 1944 rămâne cel în care Regele şi-a folosit toată puterea personală şi statală pentru a schimba destinul României. Dar în 90 de ani el a avut ocazia de a face acest lucru, pe planuri mai mici, zi de zi, de la rolul său în ajutorarea celor persecutaţi şi victimizaţi în Al Doilea Război Mondial, până la vocea românească unică pe care a reprezentat-o în Exil, ori în timpul negocierilor pentru admiterea în NATO şi în Uniunea Europeană.
Regele este o parte vie a istoriei României. Este şi unul dintre motivele morale pentru care, astăzi, activitatea publică a Familiei Regale este în sarcina Custodelui Coroanei, care astfel îşi consolidează poziţia de succesoare a unui simbol unic în România şi în lume. Regele continuă însă să fie informat, să fie sursa legitimităţii dinastice, decidentul final în cadrul Familiei Regale şi mai ales, de 90 de ani, purtătorul simbolic al Coroanei Române.
La Mulţi Ani, Majestate!
—————–
[1] Pe locul I se află Marele Duce Jean al Luxemburgului (abdicat voluntar în 2000, în favoarea fiului său), care în prezent are 96, faţă de Regele Mihai, mai tânăr cu 293 de zile. Dacă includem şi Regenţii, atunci pe locul I s-ar afla Prem Tinsulanonda, Regent al Thailandei anul trecut, pentru câteva zile, născut în 1920.
[2] Dintre monarhii unor state independente (deci excluzând pe cei ai statelor federate malaeziene şi indiene), în secolul II, în faţa Regelui Mihai s-ar afla numai Regele Sobhuza al II-lea al Swazilandului, care a domnit aproape 83 de ani, dacă includem, ca şi în cazul Regelui Mihai, perioada domniei sub o Regenţă.
avocat dr. Ioan-Luca Vlad
Cu ocazia împlinirii, la 20 iulie 2017, a 90 de ani de la proclamarea Majestății Sale Mihai I ca rege al României, vă invităm să vizionați un film-document, realizat în anul 1929: