Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 26 martie 2025)
În care Ilie îl cunoaște pe Pseudogavrilă
„Au fost zile bune în compania lui Cif, căci am trăit mai aproape de Dumnezeu”
Nelu Ilie se afla spre sfârșitul anchtei, înaintea condamnării. Știa că fie va primi ani grei de pușcărie, fie va fi condamnat la moarte. Nu bănuia cât va mai avea de trăit. Organele de anchetă ale Securității îl hărțuiau încontinuu.
Momeala cea robustă
În așteptarea judecății, Nelu a fost mutat într-o celulă unde a dat peste un individ robust, cu lanțuri la mâini și la picioare. Acesta l-a privit foarte amical, prezentându-se „Gavrilă”. Așa se nume afaimosul luptător anticomunist, Ioan Gavrilă Ogonaru, care acționase în Munții Făgărașului. Fusese adus la Ploiești pentru a destăinui legăturile pe care le avusese în Munții Bucegi. „Omul povestea lucruri extraordinare. Dar primea zilnic țigări și avea un regim alimentar special. Mi se părea ciudat. Firește, l-am suspectat că ar fi informator și, ca atare, mi-am luat toate măsurile de precauție”, relatează Nelu Ilie.
„Floarea reginei”
În acea perioadă, anchetatorul său îl tot iscodea dacă a avut legături cu cei din munți. Și, cum Nelu nu ajunsese pe acolo și nu știa bine nici munții din Prahova, „cu domnul Gavrilă, care, dimpotrivă, cunoștea bine Munții Bucegi, nu aveam ce să discut. Zilnic îmi punea aceeași placă, insistând să vadă dacă știu ceva despre <floarea reginei>, care crește sus, pe munții noștri.” Individul era scos periodic la anchetă, dar, când revenea, nu povestea nimic despre cei cu care, chipurile, avusese legături în Prahova. Pentru Ilie era limpede. Avea de-a face cu un informator, „care mă chinuia pentru a scoate ceva de la mine, deși n-aveam habar.” După aproape o lună de zile, Nelu a cerut să iasă la raport la șeful anchetei, căruia i-a spus clar ce gândea și cum îl teroriza „Gavrilă”.
Rezistența în munți și în beci
„Domnule căpitan, la anchetă sunt întrebat de legături cu muntele, iar acest Gavrilă mă chinuie zilnic cu aceeași <floare a reginei>. Nu mai pot suporta, simt că înnebunesc. Dacă aș fi fost în munți, aș fi spus (căci ce mai însemna asta pe lângă toate celelalte câte am făcut?).” Anchetatorul șef l-a înțeles și, în aceeași zi, l-a mutat pe Ilie din celula lui „Gavrilă”. „Imaginea lui mi-a rămas întipărită în minte și o am și acum clară în fața ochilor. Pentru mine, lucrurile s-au lămurit abia după 1989, când am aflat de la televizor și din cărți viața adevăratului Gavrilă. La vremea când eram anchetat, în 1956-1957, își pierduse grupul, oamenii lui fiind rând pe rând uciși de Securitate (procesul lotului Gavrilă a avut loc în 1950, în orașul I.V. Stalin – Brașov. Sentințele de condamnare la moarte au fost puse în aplicare în 1952 – n.r.), iar el se ascunsese în beciul unei case din Ardeal, unde a trăit până în 1976, când s-a dat decretul de amnistie pentru cei care luptaseră în munți, legiuitorul fiind convins că nu mai este niciunul în viață.” Atunci a apărut Gavrilă.
Nenea Cif
„Și încă un caz foarte interesant. În vara anului 1957, beciul Securității era ocupat aproape în întregime de noi, cei din organizația PNȚ – Marinaru. Într-o zi, a apărut un nou grup care avea să umple celulele Securității. A fost grupul adventiștilor de ziua a șaptea, care organizaseră o adunare pe țară la Ploiești și care au fost luați ca din oală, fiind, bineînțeles, turnați de informatorii care se aflau printre ei și dintre ei.”
Ilie a avut ocazia să stea în celulă cu unul dintre predicatorii lor din Ardeal. „Era instruit și avea o memorie fantastică, reținând cifre ale versetelor și, desigur, versete întregi din Biblie. Un om cinstit în fond, dar habotnic în credința sa.” Conform dispozițiilor superiorilor săi ierarhici, își sfătuise credincioșii să nu mai mănânce lapte sau carne, ci numai vegetale. Acest fapt avea să influențeze în rău sănătatea unora dintre credincioși. De pildă, a moților, care munceau din greu la pădure ca tăietori de lemne. Mulți dintre moții țapinari, subnutriți, s-au îmbolnăvit.
Acesta era unul din capetele de acuzare formulate la adresa lui Cif Traian (acesta era numele predicatorului). Însă omul era convins de necesitatea regimului alimentar pe care îl recomanda și chiar îl urma, „deși el nu muncea din greu la pădure. Cât privește mâncarea la Securitate, printr-o acțiune grevistă, determinase conducerea Securității să le facă mâncare separat, fără carne și grăsimi animale.”
Baia de ziua a șasea și bătaia de fiecare zi
Problema cea mai delicată a fost cu baia, care se făcea sâmbăta. Ei refuzau să facă baie în ziua Sabatului. Atunci securiștii, ca să-i determine să accepte, au recurs la soluția universală: bătaia. „Parcă-l văd pe căpitanul Badea, țiganul bătăuș, cum l-a luat într-o serie pe nenea Cif și, după ce l-a bătut bine, zi după zi, l-a dus la baie.” Ilie respecta credința colegului său de celulă, deși Cif, de multe ori, critica ortodoxia. „Era fratele meu întru suferință și, cum căutam să ne facem viața mai ușoară în calvarul de la Securitate, l-am sfătuit să meargă la baie în ziua de sâmbătă, a șasea a săptămânii. Dacă este păcat, este păcatul lor, al tiranilor care ne torturează, îi spuneam. Mai mult, m-am referit la Noul Testament, când Iisus vindeca bolnavii în ziua sabatului și era acuzat de farisei că nu respectă legea.” Nenea Cif a înțeles și-l însoțea pe Nelu sâmbăta la baie. „Au fost zile bune în compania lui Cif, căci am trăit mai aproape de Dumnezeu.”
(continuarea miercuri, 9 aprilie 2025)
A consemnat Leonida Corneliu Chifu
