close
ActualitateCenaclu - CronicaCenaclu - ProgramCenaclul I.L. CaragialePromovate

Programul Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești din 30.03.2026 – IN MEMORIAM GABRIEL COMAN(RONI)

Cenacliști și prieteni ai Cenaclului,

Sunteți invitați să participați la următoarea ședință a Cenaclului Literar „I.L. Caragiale” Ploiești, care va avea loc în data de 30.03.2026, ora 16.30, în Sala Studio a Filarmonicii „Paul Constantinescu”.

Întâlnirea va fi dedicată, în întregime, memoriei celui care a fost, până anul trecut, colegul nostru, Gabriel Coman(roni).

Vom avea prilejul să evocăm momente din viața sa, să rememorăm prietenia care ne-a legat, precum și implicarea acestuia în activitățile desfășurate sub egida Asociației Culturale 24 PH ARTE.
De asemenea, vom da glas creației sale lirice și vom viziona unul dintre filmele prezentate de-a lungul timpului în cadrul cenaclului.
Sperăm să avem alături și membri ai familiei sale, pentru a împărtăși gânduri și amintiri.

Evenimentul va fi moderat de Leonida Corneliu Chifu cu participarea lui Dan Simionescu.

Afiș și editor: Doina Ofelia Davidescu, secretar literar

Nu există patriotism fără patrimoniu.”
Sub coordonarea Asociației Culturale 24 PH ARTE Ploiești
Președinte: Ioan Vintilă Fintiș

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.