close
ActualitateAgenda culturalăPromovate

Nichita – a venit, a visat, a plecat

De 43 de ani, orașul acesta industrial, umbrit de poluare și de vremuri, dar, ca printr-o tainică îndurare, nevitregit de cultură, suspină și visează la poet.

Într-o pauză dintre asalturile ploilor, cu un soare sfios strecurat printre nori, în cadrul Festivalului de Poezie „Nichita Stănescu”, Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” și-a deschis larg porțile, ca o inimă care așteaptă răbdătoare întoarcerea și revenirea simbolică acasă a poetului, dar și primirea câtorva oaspeți dragi, adunați la un pahar de vorbă și de amintire: scriitorul și publicistul Nicolae Băciuț (redactor-șef al revistei „Vatra Veche”), Constantin Stere (Direcția Județeană pentru Cultură Prahova), Florin Sicoie (Muzeul Județean de Artă Prahova), Doina Mihaela Purcariu (Muzeul Județean de Istorie Prahova), Irina Codreanu și alte distinse prezențe.

În curgerea firească a discuțiilor, evocarea „poetului necuvintelor” a stat la loc de cinste, ca o lumină blândă în mijlocul încăperii. S-au împletit evocări despre poeți și critici contemporani (ecouri ale unei retorici adesea neînțelese, aflate în continuă prefacere, și ale rafinamentului perpetuu dovedit de poet) cu reflecții despre Iorga și vremuri tulburi, dar și cu mărturisiri personale, aproape șoptite, despre felul în care Nichita a locuit, nevăzut, în fiecare.

Atmosfera a fost, în același timp, distinsă și caldă, ca miezul fericit al unei zile frumoase. Și parcă, nevăzut, poetul însuși pășea, zâmbind, prin camere, atingând ușor aerul, trăgând cu urechea la cuvinte și necuvinte și oprindu-se asupra Cărții de Onoare a casei sale părintești, răsfoind-o ca pe o altă poezie, citind cine și ce a mai lăsat în urmă, ca semn de trecere și de aducere-aminte.

Am venit și, preț de câteva clipe, am visat la poet și la poezie, împreună cu colegul meu de cenaclu, jurnalistul Leonida Corneliu Chifu și aleasa asistență, lăsându-ne purtați de farmecul discret al cuvintelor și de prezența nevăzută, dar vie, a lui Nichita.

Doina Ofelia Davidescu

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.