Cu ocazia Târgului de Turism al României, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), împreună cu reprezentanții Comisiei Europene, prin ”DG Reform”, precum și ai Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, au lansat, după circa un an de la demararea proiectului, Raportul ”Operaționalizarea unei rețele de Organizații de Management al Destinației Turistice (OMD) în România”.
Între timp, din una septembrie, a fost adoptată și Legea Turismului în România, care stipulează existența Organizațiilor de Management al Destinației (OMD) drept organizații neguvernamentale de tip public-privat, care sunt menite să implementeze așa-numitul management integrat al destinațiilor de ospitalitate turistică care se vor forma și vor fi acreditate oficial în urma elaborării propriilor strategii de promovare și marketing.
Acest Raport s-a bazat în mare măsură pe date provenite de la Institutul Național de Statistică al României, care însă s-a relevat că țineau cont doar în procent de 20% de reacțiile recoltate din partea operatorilor în domeniu și în general a mediului de afaceri. Merită, totodată, menționat că practic celelalte state din regiune cu bune practici avansate în domeniul turismului operează deja de mulți ani conform orientărilor trasate în cadrul destinațiilor de ospitalitate demarcate anterior.
Acest Raport precede, în fapt, viitorul Manual de Operare OMD (martie 2020), care se speră ca ar putea produce, din punctul de vedere al Comisiei Europene, ”efecte pozitive pentru turismul românesc”. De altfel, la eveniment a fost prezentă și reprezentanta în România a Institutului Rutelor Culturale Europene a Consiliului Europei, organizație care promovează și consiliază pe membri celor opt rute culturale acreditate la nivel european, inclusiv în vederea certificării și promovării ca atare a obiectivelor de vizitare conform unor standarde unitare, cât mai riguroase cărora să li se racordeze treptat și stakeholderii din România.
În cadrul prezentării din partea OCDE, a fost evidențiat faptul că marketingul internațional pentru OMD prezintă o specificitate complet aparte, mai ales atunci când se orientează spre noi piețe de incoming, care să fie atrase către anumite destinații. În plus, în cadrul unor intervenții, inclusiv din partea a doua a conferinței, organizată de Organizația Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), a fost pus în evidență faptul că atragerea și implicarea în programe turistice a tinerilor născuți după anul 2000 reprezintă o provocare specială căreia strategiile de promovare și marketing ale destinațiilor vor trebui să le răspundă.
În cursul discuțiilor, a rezultat, de asemenea, că încă obiectivele de atractivitate în domeniul turismului de tip wellness și ecologic, mai ales, mai au mult de lucrat pentru a putea oferi alternative de petrecere a timpului liber, îndeosebi pentru turiștii nordul Europei, care simt nevoia și solicită formule atractive pentru practicarea mișcării în aer liber și a unor activități recreative cât mai dinamice. Din acest unghi de vedere, s-a relevat că după un deceniu de așteptare s-a reușit adoptarea oficială a Strategiei de Turism Baneoclimateric în România, însă conștientizarea în practică a implicațiilor și sinergiilor posibile ar merita avută în vedere printr-o cooperare mult mai strânsă între stațiunile balneare și operatorii în domeniu.
Nu în ultimul rând, majoritatea invitaților au reliefat faptul că promovarea destinațiilor într-un mod inteligent și constructiv nu reprezintă un scop în sine, ci ar trebui să conducă la un aport mult mai mare în PIB-ul României din partea industriei ospitalității și la revenirea țării în rândul statelor avansate în domeniu, așa cum România se situa în perioada interbelică. În acest scop, n-ar fi cazul să fie reinventată roată, ci pur și simplu preluate standardele de excelență în domeniu, de tipul SMED, promovate de CED – Centrul Internațional pentru Excelența Destinațiilor în cadrul UNWTO – Organizația Mondială a Turismului, exact așa cum s-a prefigurat recent prin sperata constituire a Grupului de Lucru pentru sinergiile dintre Turism și Cultură, cu ocazia Târgului Internațional de Turism de la Madrid.
Pentru conformitate,
Reprezentanța Dunăre-Marea Neagră
CED – Centrul Internațional pentru Excelența Destinațiilor







