„Din graţia lui Dumnezeu şi prin voinţa naţională, Domn al Românilor,
La toţi de faţă, şi viitori sănătate;
Astăzi, Duminică, la 10 august, 1875, Noi, Carol de Hohenzollern, Domn al Românilor, în al treizeci şi şaselea an al naşterei Noastre, dimpreună cu Elisabetha Doamna, scumpa noastră soţie, şi cu ajutorul Celui a TotPuternic, am pus temelia Castelului Peleş, pe moşia Noastră Piatra-Arsă, în vecinătatea sfintei mănăstiri Sinaia, zidită la anul 1695, de către Spătarul Mihail Cantacuzino. Clădirea acestui Castel s’a început în anul al zecilea al Domniei Noastre, fiind preşedinte al Consiliului de miniştri, D. Lascăr Catargiu, preşedinte al Senatului, I. P. S. S. Mitropolitul Primat Calinic Miclescu, şi preşedinte al Adunarei Deputaţilor Principele Dumitru Ghica; iar Stariţ al St. Mănăstiri Sinaia S. S. Arhimandritul Onofrei. În acelaşi an s’a început şi construcţiunea drumului de fer, care va lega oraşul Ploieşti cu Braşovul, prin valea Prahovei. Drept care am subscris aceasta, spre a Noastră pomenire în veacurile viitoare.” (Carol I)
Castelul Peleş este un castel din Sinaia, România, construit între 1873 şi 1914. Este considerat unul dintre cele mai frumoase din România şi din Europa.
 |
| Castelul regal Peleş, Sinaia, România |
Castelul Peleş din Sinaia, resedinta de vara a regilor Romaniei, a fost construit la dorinţa regelui Carol I al României (1866 – 1914), dupa planurile arhitecţilor Johannes Schultz şi Karel Liman, şi a fost decorat de celebrii decoratori J.D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz si Berhard Ludwig din Viena.
Castelul Peleş poate fi considerat cel mai important edificiu de tip istoric din România, având caracter de unicat şi este, prin valoarea sa istorică şi artistică, unul din cele mai importante monumente de acest fel din Europa celei de a doua jumatati al secolului al XIX-lea.
Principele Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumuseţea respectivelor locuri. Pe vremea aceea, Sinaia era un mic sat de munte, numit Podul Neagului. Domnitorul hotărăşte construirea unui castel într-un loc retras şi pitoresc: Piatra Arsă. Caţiva ani mai tarziu, în 1872, el cumpără terenul (1000 de pogoane), iar lucrările încep în 1873, sub conducerea arhitectului Wilhelm von Doderer. Mai întâi, lucrătorii au depus eforturi pentru a stăpâni elementele capricioase ale naturii, cum ar fi cursurile subterane de apa sau alunecarile de teren.
Celor 300 de muncitori care au lucrat aici le-au trebuit doi ani pentru terminarea amenajărilor; în tot acest timp, domnitorul a supravegheat personal, în detaliu, lucrările. În 1875 se pune piatra de temelie a castelului, sub care sunt îngropate cateva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede romanesti cu chipul lui Carol I.
În 1883, are loc inaugurarea oficiala a Peleşului, pe care domnitorul l-a vazut ca pe un „sediu” al noii dinastii. Iar aşezarea sa, pe Valea Prahovei, nu era întamplătoare. Nu departe, la Predeal, era pe vremea aceea graniţa României cu Austro Ungaria. Însă, în viitor, după Unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, castelul se va găsi chiar în inima ţării.
Peleşul va capăta apoi o tot mai mare importanţă, devenind reşedinţa de vară a familiei regale române, care petrecea aici destul de multă vreme, de obicei din mai până în noiembrie. Aici s-au ţinut importante întruniri politice, cum au fost Consiliile de Coroană din 1914 (când s-a hotărât neutralitatea României din primul război mondial, care tocmai începuse) şi 1925.
Castelul a găzduit multe personalităţi ale vremii, scriitori, muzicieni, dar şi regi şi regine. Cea mai importantă vizită a fost aceea a bătrânului împărat al Austro-Ungariei, Franz Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulţime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumuseţea şi bogaţia castelului. În 1906, se astepta o noua vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Cu acest prilej a fost amenajat la castel apartamentul imperial, însă vizita lui Franz Joseph nu a mai avut loc.
Chiar după inaugurarea sa din 1883, Peleşul va mai suferi modificări, extinzându-se mereu. La forma actuală se ajunge abia în 1914 (anul morţii regelui Carol I). Castelul are 160 de camere şi mai multe intrări şi scări interioare. Turnul central măsoară nu mai putin de 66 de metri înalţime. Pe lângă Peleşul propriu-zis, în zonă au mai fost înălţate încă două construcţii mai mici, Pelişorul şi Foişorul.
Peleșul are și o sală de teatru, cu o mică scenă si 60 de locuri, plus loja regală. Castelul avea dotări foarte moderne pentru epoca în care a fost construit. De exemplu, plafonul de sticlă al holului de onoare este mobil, putând fi acționat de un motor electric. Încă din 1883, castelul are încălzire centrală.
Pe lângă castel au fost construite Pelişorul, Corpul de Gardă, Economatul, Casa de Vânătoare Foişor, Grajdurile, Uzina Electrică şi Vila Şipot. Până la terminarea castelului (1883), Regele Carol I şi Regina Elisabeta, au locuit la casa de vânătoare, terminată înaintea castelului. Datorită uzinei electrice proprie, Peleşul a fost primul castel electrificat din Europa.
Peleşul a avut o importanţă deosebită pentru istoria ţării noastre. Aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930 – 1940), primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc şi al doilea botezat în religia ortodoxă. În 1921, la Foişor, s-a născut fiul său, regele Mihai I. În 1921, are loc la Peleş, nunta principesei Ileana, una dintre surorile lui Carol al II-lea, la care participă o mulţime de personalităţi ale vremii, inclusiv primul ministru de atunci, Nicolae Iorga. Doi ani mai tarziu, au loc serbarile semicentenarului castelului Peleş (50 de ani de la începerea lucrărilor).
Castelul va rămâne reşedinţă a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist. În 1953, Peleşul va deveni muzeu, dar trebuie spus că putea fi vizitat, încă de pe vremea regelui Carol I. În 1990, şi Pelişorul este deschis publicului spre vizitare.
Un calcul sumar arată că, între 1875 şi 1914, s-au cheltuit la Peleş peste 16 milioane de lei-aur.
Este interesant de observat că Ceauşescu a vizitat castelul destul de rar. O poveste care circula în anii ‘80 spunea că soţii Ceaușescu ar fi dorit să-şi stabilească o reşedinţă de protocol la Peleş.
Cunoscandu-se faptul că aceştia aveau mania de ordona tot felul de demolări şi schimbări, muzeografii i-au speriat spunându-le că, în interiorul Castelului, este o ciupercă care atacă elementele din lemn şi este foarte dăunătoare omului. În fapt, adevărul este că o ciupercă atacase grinzile cladirii din cauza umezelii şi a neaerisirii. Din acest motiv, au demarat lucrările de restaurare, fiind înlocuită structura de rezistenţă din holul de onoare şi din sufrageria de la parter. Prudenţi, soţii Ceauşescu au petrecut o singură noapte la Castel, dormind în Foişor.
După Revoluţia din decembrie 1989, Castelul Peleș și Pelișor au fost reintegrate în circuitul turistic. În 2006, guvernul român a anunţat retrocedarea castelului fostului rege Mihai I de România. Imediat după reobţinerea titlului de proprietate, au început negocierile şi Peleş-ul a revenit în proprietatea statului român ca muzeu istoric. În schimb, guvernul român a acordat 30 de milioane de euro Casei Regale a României.
Muzeul
Castelul a fost declarat muzeu în 1953. În ultimii ani ai regimului comunist, între 1975-1990, Nicolae Ceauşescu a ordonat închiderea domeniului pentru public. Singurele persoane acceptate în acest domeniu au fost cele de întreţinere, militare şi personalul de pază. Întreaga zonă a fost declarată o zonă de interes protocolar.
Cele mai importante săli de vizitat sunt:
Holul de Onoare este grandios, cu lambriuri din lemn de nuc, tapetate cu basoreliefuri si stauiete. Plafonul mobil din sticla, actionat cu ajutorul unui motor electric sau printr-un sistem manual, era un element de surpriza pentru vizitatorii regelui, care puteau sa admire seninul cerului in noptile de vara. A fost finalizat complet abia în 1911, sub îndrumarea lui Karel Liman.
Biblioteca regală îi atrage în special pe cei pasionaţi de cărţi rare, având coperţi din piele şi gravate cu litere de aur. Chiar şi pentru cei mai putin familiarizaţi cu universul cărţilor, există un punct de atracţie: uşa secretă, o cale de acces în spatele unui raft cu carţi, prin care regele se putea refugia în diverse încăperi ale Castelului.
Sălile de arme, amenajate în perioada anilor 1903 – 1906, adăpostesc peste 4.000 de piese europene şi orientale din secolele XIV – XVII. Cele mai prețioase sunt considerate armurile germane din secolele XVI – XVII şi o armură completă pentru cal şi cavaler, unică în România.
Sala de muzică a devenit salon de serate muzicale la dorinţa reginei Elisabeta. Mobilierul de aici a fost primit în dar de la maharajahul de Kapurtala.
Sala Florentina, denumită şi Marele Salon, impresionează prin plafonul sculptat în lemn de tei, aurit, cele două mari candelabre, şi decoraţiunile în stilul neorenaşterii italiene.
Sala Maură este opera arhitectului Charles Lecompte du Nouy, având elemente hispano-maure, cu o fântână din marmură de Carrara, copie după o piesă din Cairo.
Sala de teatru are 60 de locuri şi loja regală, fiind decorată în stilul Ludovic al XIV-lea.
La etajul I se afla Sala de Concerte, amenajată în 1906, în care se găsesc un clavecin executat la Anvers în 1621, un pian cu coadă verticală Bluthner şi o orga Rieger cu două claviaturi.
Apartamentul Imperial a fost amenajat tot în 1906, cu ocazia vizitei împăratului Austro-Ungariei, Franz Josef I, invitat la jubileul de 40 de ani de domnie a regelui Carol I.
Alte săli sunt Sala de Consilii, care seamănă cu una dintre sălile Primăriei din Lucerna, Elveţia;
Cabinetul de lucru unde se află un birou impunător şi un pupitru pentru audienţe;
Sufrageria, unde sunt expuse piese de argint de o mare valoare, este situată la etajul 1 şi are un mobilier rustic breton din secolul al XVIII-lea;
Salonul Turcesc care adaposteşte o colecţie de vase turceşti şi persane în alamă;
Dormitorul regal care este luminat de un candelabru din cristal de Boemia.
Vitraliile Castelului Peleş au fost cumpărate şi montate între 1883 şi 1914, cele mai multe fiind aduse din Elveţia si Germania, pise datând din secolele XV si XVII. De asemenea, Castelul are şapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni şi vase ornamentale din marmură de Carrara.
După Castelul Bran, Peleşul este considerat al doilea muzeu din ţară căutat de turişti. Numai în anul 2006 i-au trecut pragul peste 250.000 de vizitatori din ţară, dar şi din SUA, Australia, Japonia si Noua Zeelandă. Importanța Castelului este dată şi de măsurile de securitate existente: paza militară, supraveghetori şi camere video.
Sfârşirea şi inaugurarea Castelului
În cei doi ani de după punerea pietrei, lucrările urmară cu multă activitate, şi zidurile ce păreau una cu pământul, se înălţau cât omul, lăsând chiar să se vadă planul deosebitelor trupuri ale clădirei, când izbucni fără de veste războiul cu Turcia şi întrerupse lucrările. Timp de doi ani, valea ce răsuna odinioară de izbiturile uneltelor, de strigătele lucrătorilor intră iar în tăcerea’i de altădată. Cu toate acestea, cu încredere în viitor, se făcură lucrările trebuincioase pentru a păstra ceea ce fusese început. Această oprire din lucru a clădirei avu d’altminteri preţiosul rezultat de a pune la încercare soliditatea temeliilor care se sfârşiseră. S’au constatat în adevăr câteva stricăciuni în canalizări care se astupaseră, dar în zidiri nu se vedea nici o crăpătură. În sfârşit, în primăvara anului 1879, lucrarea putu începe iar cu un nou avânt. Edificiul se înălţa de puteai vedea cu ochii. Se puteau chiar ghici faţadele, turlele şi galeriile viitorului castel. În intervalul acesta România îşi câştigase neatârnarea pe câmpul de bătaie; castelul pe care îl începuse un Domn, vasal al Sultanului, era să se sfârşească mai mândru, pentru Regele autonom al unei naţiuni libere. Regele şi Regina, până ce să poată intra în noua Lor reşedinţă, primeau în pavilionul de vânătoare, isprăvit în 1881, dar de locuit locuiau tot în mănăstire. Se duceau acolo la dejun, şi chiar acolo fură primiţi în chip oficial trimeşii extraordinari al Portugaliei, Braziliei şi Suediei, când veniră să prezinte Suveranului omagiile lor pentru proclamarea regatului. În construcţia din a doua perioadă, de la 1879 la 1883, nu e nimic special de adevăratul arhitect al castelului. Pentru a conduce lucrările, Suveranul însărcina mai întâi pe D. Stohr, care şi mai mult decât D. Schullz, fu credinciosul şi inteligentul executor al gândirei Sale. Ardoarea cu care îşi întrebuinţa talentul şi ştiinţa îi asigură un loc deosebit în istoria Castelului Peleş, cum şi în recunoştinţa Regelui. Tot Carmen Sylva ne va arăta şi ce activitate se desfăşura în timpul celor din urmă ani ai construirei: «Italienii, zice dânsa, lucrau la zidărie, românii cărau materialele, ţiganii duceau piatra şi varul, albanezii şi grecii ciopleau piatra, germanii şi ungurii lucrau la lemnărie, turcii ardeau cărămida. Se aflau maeştri polonezi şi vătafi cehi; francezii desenau; englezii măsurau. Astfel încât la această clădire se întâlneau o sută de costume naţionale deosebite şi se auzeau vorbindu-se patrusprezece limbi; era un amestec pitoresc şi zgomotos de oameni, cai şi bivoli. «Cât despre Rege, el era întotdeauna pe schelele cele mai înalte şi dirija în persoană lucrările. Nu îndrăznesc să spun că mă suiam şi eu din când în când, dar numai de plăcere, că mă făcusem bine după o boală de picioare şi că mă puteam sluji cu ele, şi mă coboram repede, pentru ca să stau de vorbă cu bătrânul meu prieten, Peleşul». Un fapt ciudat, băgat de seamă şi de Regina poetă şi care arată îndestul cât de sălbatec era încă locul unde se clădea castelul, este că urşii veneau adesea ori până lângă clădire şi, dimineaţa, lucrătorii găseau pe humă, în jurul cuptoarelor de cărămidă urmele greoaie ale labelor lor.
Mulţumită numărului de lucrători întrebuinţaţi şi zelului antreprenorilor şi al tuturor, opera se sfârşi – edificiu şi dependinţe – în toamna anului 1883. Lucra la el de zece ani; acum, în sfârşit, castelul era să’şi deschidă Suveranilor porţile şi, cu toate că l-au mai îmbogăţit şi înfrumuseţat de atunci încoace într’un chip însemnat, el conţinea de pe atunci pentru a’i primi cu un mobilier foarte confortabil, un număr mare de antichităţi, de tablouri vechi şi de opere de artă dintre cele mai însemnate. Nu mai rămânea deci decât să se inaugureze noua reşedinţă, şi solemnitatea rămase hotărâtă pentru ziua de 7 octombrie stil vechi. Se făcu iar serbare mare la care alergă lume din toate părţile României şi chiar din streinătate. Ceremonia începu după obicei printr’un serviciu divin la nouă ceasuri de dimineaţa, la biserica mănăstirească din Sinaia, fiind de faţă I. P. S. Mitropolit Primat, numeroşi demnitari ai Statului român, streini şi şefi de-ai armatei. În faţa castelului strălucitor onorurile le făcea un batalion de vânători cu drapelul desfăşurat şi cu muzica cântând. În curtea castelului împodobită cu verdeaţă şi steaguri, Mitropolitul Primat cu Vicarul său şi însoţit de călugării mănăstirei Sinaia, dete apei tradiţionala binecuvântare, după care urmă un TeDeum; pe urmă generalul Creţeanu, şeful casei militare a Regelui dete citire următorului document: Eu, Carol I, Domn şi Rege Cu Elisaveta Regina, după o silinţă neobosită de doi ani, în luptă cu un tărâm nestatornic, străbătut de izvoare, isbutitam a pune, la poalele Bucegiului, temelia acestei clădiri, în anul mântuirei 1875, iar al Domniei Noastre al IX-lea. Zidirea s’a oprit pe timpul războiului pentru neatârnarea României. Intrat-am în această casă a Noastră în anul mântuirei 1883, iar al Domniei Noastre al XVII-lea; datu-i-am nume «Castelul Peleşului».
Acest document, care istoriseşte pe scurt fazele construirei, prescris pe pergament cu litere artistice chiar de Regina, se găseşte astăzi tot într’unul din coridoarele castelului. El fu iscălit de către Suverani, de Mitropolitul Primat şi de toate personagiile mai de frunte ce erau faţă. Atunci se împărţi şi o medalie comemorativă, operă a gravorului Kullrich turnată în amintirea acestei zile. Pe când muzica intona imnul naţional şi soldaţii împrăştiau urale vesele pe care le repetau ecourile, adunarea se îndreptă către intrarea castelului. Acolo executorul operei, D. Stdlir, prezintă Suveranului, pe o pernă de catifea, cheia castelului. Cu această cheie artistic lucrată, Regele deschise uşa de onoare a reşedinţei sale, uşă care, fie zis în treacăt, este sub toate privinţele o minune, şi în ce priveşte canaturile de lemn sculptat şi în ce priveşte armătura de metal. Pe urmă cortegiul sui scara cea mare, în cap cu Mitropolitul Primat care, după rânduiala obişnuită, binecuvântă toate sălile castelului. După aceea se dete un prânz minunat la care luară parte toţi oaspeţii mai de căpetenie, şi în timpul căruia Regele ridică următorul toast: «Am clădit acest Castel ca un semn trainic că dinastia, aleasă liber de naţiune, este adânc înrădăcinată în astă frumoasă ţară şi că răsplătim dragostea poporului Nostru cu încrederea nemărginită pe careo avem în viitorul scumpei Noastre Patrii. Împlinesc dar o datorie sacră, o vie dorinţă, ridicând cu vin Românesc, în această casă a Noastră, cel întâi pahar în onoarea şi pentru fericirea României.Să trăiască draga Noastră Ţară!» Aceste cuvinte fură primite cu entusiazm de către cei de faţă cari aclamară pe Rege şi pe Regină cu urale călduroase. Ca răspuns la acest toast, d.Dumitru Ghica, preşedintele Senatului, închină, ca reprezentant al naţiunei, în sănătatea Dinastiei. Apoi poetul Alexandri, pe atunci în toată strălucirea talentului său, pronunţă următoarele cuvinte: «Pe vremea strămoşilor noştri, când un Domn, sau un boier intra în noua casă, poporul se aduna dinaintea uşei şi îi făcea urări în felul acesta: «Să aibă atâta cinste şi atâtea izbânzi câte grinzi şi cărămizi sunt în casă şi câte grăunţe de nisip sunt în ziduri». Tot astfel este urarea tradiţională ce la rându-ne aducem Majestăţilor lor în numele întregei naţiuni… Binecuvântarea cerească şi dragostea poporului să fie pentru totdeauna oaspeţii lor în noul locaş, fermecător ca o Poveste a Peleşului. Pe urmă veni rândul D-lui. C. A. Rosetti, preşedintele Camerei Deputaţilor. Printr’o improvizare pe atât de strălucită pe cât şi de neaşteptată, închină în sănătatea perechei regale, amestecând în cuvintele lui orpegii particulare la adresa Reginei Elisaveta, tot de o dată Doamnă a ţării prin voinţa dumnezeiască şi Doamnă a literelor prin învăţătura sa. În sfârşit, urmă un toast al I.P.S. Mitropolitului Primat, care vorbi în numele clerului şi altul al generalului Cernat, care vorbi în numele armatei «formată de Regele Carol şi condusă de dânsul la izbânzile rezbelului pentru neatârnare». Mai înainte de a se scula de la masă, Regele mulţumi Eforiei spitalelor civile pentru binevoitoarea ospitalitate ce îi dăduse în timp de atâţia ani în mănăstirea Sinaia, adăogând că perechea regală va păstra întotdeauna cea mai bună amintire. În seara aceleaşi zile, când se mutară în noua lor locuinţă, Regele şi Regina mai binevoiră să primească, cu toate oboselile serbarei, vr’o şaizeci de persoane, sosite cu trenul fulger Paris- Constantinopol, inaugurat la aceeaşi dată şi care erau ingineri, directori de drum de fier, oameni de Stat, jurnalişti, cărora Suveranii binevoiră să le facă onorurile noului lor castel. Astfel fu celebrată, peste opt ani după inaugurarea lucrărilor, punerea celei din urmă pietre a castelului Peleş, a acestei frumoase reşedinţe la care lucraseră numeroşi artişti şi mii de braţe timp de zece ani, pentru a realiza o singură gândire, gândirea Regelui Carol concepută cu îndrăzneală şi voită cu tărie. (Castelul Peleș – Schiță istorică și descriptivă de Leo Bachelin)
Localizarea
Castelul Peleş este situat în Sinaia (la 44 km de Braşov şi la 122 km de Bucureşti) iar pe şosea se alege Drumul european E60 sau DN1. Pe calea ferată există numeroase curse care din Ploieşti intră pe Valea Prahovei, iar Statiunea Sinaia este una dintre destinaţii.
Vizitatorii beneficiază de un tur extins al spaţiilor de la parter şi etaj I, cu ghidaj în cinci limbi străine. În luna noiembrie, Castelul Peleş este închis pentru curaţenia generală.
V.F.
