Aiurea îmbrăcată – cu fustă lungă și geacă de piele, dar mai ales prost încălțată – cu dreși-plasă și ghetuțe-bocănciori bizari, mai aveam și o lungă-eșarfă înfășurată la gât
(ca inițial eram fată de oraș,
doar că planurile s-au schimbat din mers, ca mai toate planurile mele)
și am ajuns la Racoș,
(fantastic loc)
unde a început o super-ploaie,
dar nu asta a fost problema, de fapt,
că l-am crezut pe domnul care vindea kurtosi calzi că trece repede,
am luat cu nucă, am luat și langoși cu usturoi, smântână și cașcaval și apoi gulaș fierbinte și bun
și cu toate tunetele si fulgerele chiar a trecut repede, în vreo oră cerul era deja albastru-kitch cu nori albi cu margini delicate gri,
până la lacul de smarald drum-parfum și lacul absolut minunat, mai ales când a ieșit soarele, chiar era verde smarald și pereții fostei cariere de bazalt cu forme dintre cele mai interesante,
nici drumul până la craterul vulcanului stins n-a fost neaparat rău, au mers și fusta și bocănciorii lejer, doar puțin noroi, irelevant,
dar
in crater e decorul absolut spectaculos de la Django
și culorile, cu toate nuanțele de brun, cu roșu deșertic si negru de lavă și toate formele, blânde și violente,
și m-am agitat
și când mă agit, mă accelerez și nu mai gândesc in termeni rezonabili,
adică nu mai gândesc
sunt o fată care a bătut munții, am fost și ghid, dar ce folos
cu fusta, bocanciorii, ciorapii-plasă și cu eșarfa aia dublu-învârtită in jurul gâtului,
am zis să prind absolut toate unghiurile din care se pot face poze și sa văd eu mai bine, foarte bine, cel mai bine
ce dacă femeia echipată corespunzător cu adidași și pantaloni s-a întors din drum si, când am întrebat-o de ce, mi a explicat că e o râpa nașpa? Ce dacă?
eu am coborât-o lejer,
am trecut podul – pe sub pod, ținându-mă de piloni si traverse. Și de-acolo urcarea,
am mai avansat vreo 20 de metri intr o diagonală rezonabilă, pe o pantă de 60 de grade plus, până am realizat că
a) nu mai am niciun punct de sprijin in afara de smocuri de iarbă
b) pământul ud de la ploaie foarte alunecă
c) am bocanci fancy, ciorapi plasa si fustă
d) s-a pornit vântul care îmi fute eșarfa peste ochi
e) foarte probabil norii care s-au adunat -gri închis- or s-o ardă cu ploaie
f) am belit-o, futu-i,
am zis si m-am sprijinit in călcâie
si m-am așezat și-am respirat cu grija, să nu mă duc la vale – așa mare era panta că stăteam exact ca intr-un fotoliu
cu diferenta că eram blocată pe un versant si că nu mai avem soluție pentru că
a) înainte era exclus, mai era o tona de urcat si panta tot mai rea, plus că nu știam ce este DUPĂ
b) ( asta era ultima varianta, să mă duc pe cur in jos, ca pe derdelus, pana in niște îndepărtate livezi, dar doar cu risc de julituri si vânătăi )
c) înapoi pe unde am venit, cu dezavantajul de a folosi stângul ca picior de bază, dar stângul meu nu e de bază din cauza unui trecut aventuros
d) înapoi pe unde am venit, dar cu o deplasare inspirată de la ființe poate mai inteligente, animalele: în patru labe deci,
alea jacta est.
Cu ocazia asta, am avut o revelație. Ciorapii-plasă chiar sunt făcuți să reziste unor super-provocări.
Nu știu dacă producatorul s-a gândit fix la o astfel de situație, dar la capătul drumului, eu eram serios julită, dar ciorapii întregi.
Django Dezlănțuit, reguli Tarantino.
Oana Costea
