Prezentă în studioul TRINITAS TV la emisiunea „Credință și cultură” – ediția dedicată Marșului pentru viață 2020 „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru familie”, Alexandra Nadane, președinta Asociației „România pentru viață”, a vorbit despre falsele promisiuni ale avortului. Ea a spus:
„Cea mai mare minciună a ideologiei pro-avort este că avortul rezolvă problemele femeii și că avortul eliberează femeia de responsabilitate. În realitate, sunt… milioane de femei… care au fost afectate de trauma avortului, care regretă această decizie. Eu însămi am întâlnit persoane care, după treizeci și cinci – patruzeci de ani, regretă, se întreabă în fiecare zi ce ar fi devenit copilul lor, ce s-ar fi întâmplat dacă i-ar fi dat șansa să se nască. După patruzeci de ani, ca cineva să regrete, e ceva teribil. Avortul este o traumă pe care părinții o duc întreaga viață, din păcate.
De aceea, mișcarea pro-viață oferă un răspuns pentru adevăr. De ce? Pentru că sprijină femeia să-și ducă la bun sfârșit sarcina, să se bucure de alegerea vieții copilului, să se bucure de dragostea care se construiește în această relație dintre părinți și copii.
În același timp, este foarte important ca oamenii să înceapă să vorbească cât mai mult despre această tragedie pe care o provoacă avortul – pentru că, până la urmă, o femeie devine mamă în momentul în care este conceput un copil. La fel, un tată devine tată din momentul în care un copil este conceput.
Din păcate, așa cum scriam și în comunicatul Marșului pentru viață, presiunea care se pune de multe ori pe părinți care se confruntă cu diferite diagnostice, li se spune că copilul va avea diferite afecțiuni. Se confruntă cu o presiune foarte mare din partea societății pentru a avorta copilul. Și cumva se crede într-un mod fals că faci un lucru foarte bun dacă faci avort când ai un copil cu dizabilitate, pentru că el n-ar simți durerea. Însă copilul, organele, creierul lui se dezvoltă destul de devreme. Și, până la urmă, ce este mai important: ca un copil să trăiască, să fie sprijinit, să primească darul vieții, sau să moară și să i se ia orice șansă la viață?”
Credință și Cultură – Marșul pentru Viață 2020
„Cea mai mare minciună a ideologiei pro-avort este că avortul rezolvă problemele femeii” Alexandra Nadane, președintele Asociației „România pentru viață” #CredințăȘiCultură #MarșulPentruViață2020Ediția integrală poate fi vizionată aici: https://www.trinitas.tv/firescul-sprijinirii-vietii-marsul-pentru-viata-2020/
Publicată de TRINITAS TV pe Luni, 24 februarie 2020
(stiripentruviata.ro)




