close
ArtăPromovateTabăra Sculptură

”Am reușit să ajung în micro-Macro Cosmos, adică să descopăr mult mai mult decât credeam vreodată”

 

Interviu cu sculptorul Dan Daniel

Reporter: Bine ați revenit la Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană de la Ploiești!

Dan Daniel: Mă bucur că sunt din nou alături de voi și că am fost invitat la a patra ediție… Poate știți de mine de la prima ediție a taberei.

R.: Știm, cum să nu știm! Cine v-ar putea uita? V-am admirat mult lucrarea de-atunci, ”Panta Rhei”. Mai știm și că – pe lângă faptul că aveți un talent uriaș – sunteți și un tip studios. Ați studiat mult.

D.D.: Mă flatați. Ca sculptor, am studiat licența, masteratul și doctoratul. Am terminat Arte Vizuale. Tema pentru doctorat este ”Sculptura în Marmură – istorie, tehnica și practică”. Marmura pentru mine a devenit o mare dragoste. Chiar dacă acum, la ediția a patra, folosim granitul ca rocă pentru sculptură, tot sunt apropiat de piatră, care e vie, chiar dacă pentru mulți e doar o piatră. Dar ea, în sinea ei, e dătătoare de viață, ne ajută, ne sprijină. Încă din antichitate e folosită – la construcții, în arhitectură, în diverse decorațiuni. Pe mine m-a cucerit. De mic copil încercam să construiesc diverse lucruri. Cum sunt copiii… Se joacă cu noroi, cu pământ, cu frunze, cu tot felul de pietre. Când am înaintat spre adolescență, mi-am dorit foarte mult să continui joaca asta din copilărie. Spre norocul meu, m-a descoperit un profesor, profesor doctor, Dumitru Șerban, care mi-a dat un impuls să merg mai departe. Doctoratul, clar, m-a ajutat enorm, mi-a oferit posibilitatea să studiez mai mult, să merg pe acest drum.

Galaxia Suveică

R.: Am citit că prima dvs. expoziție personală se intitula tot micro-Macro Cosmos. Este o temă permanentă la dvs.?

D.D.: Ca sculptor, am gândit mai multe concepte, două cu predilecție. Primul a reprezentat o parte din viața mea. Adică mi-am dorit să călătoresc. Am pornit de la tema călătoriei. Conceptul chiar așa se numește: Călătoria. Prin călătorie am descoperit alte universuri. Și-așa am ajuns să lucrez la un alt concept, care ne leagă pe noi, ca ființe umane, la anumite fenomene care se petrec în Cosmos: galaxii, nebuloase, lumi extraterestre. Am reușit să ajung în micro-Macro Cosmos, adică să descopăr mult mai mult decât credeam vreodată.

R.: Lucrarea de la această ediție ce temă abordează?

D.D.: Conceptul pe care-l studiez acum e legat, într-adevăr, tot de micro-Macro Cosmos, de anumite fenomene care se petrec dincolo de spațiul nostru terestru, unde ne e mult mai greu să privim și să ajungem. Acum, poate da, ar fi bine să vă povestesc despre proiectul pe care l-am propus pentru această ediție. Este vorba despre o sculptură care depășește spațiul terestru. Am revenit la Ploiești cu o lucrare – zic eu – deosebită, în ce mă privește: o galaxie-suveică. Așa se numește.

Copiii lui Dan Daniel

R.: Cum ați ajuns la această temă?

D.D.: Suveică pentru că… În urmă cu șase ani, m-am mutat la țară, ca să fiu mai aproape de natură, mai aproape de oameni, de animale. Acolo am descoperit lucruri minunate, făcute de mâna omului, printre care o suveică. Întâmplător, se aseamănă cu o galaxie eliptică, dar duce cumva și la formele arhaice și obiectele de trai ale poporului român, pornind de la războiul de țesut, care, de-a lungul timpului, ne-a îmbrăcat sau ne-a oferit un acoperământ, ceea ce m-a făcut să studiez problema asta și să realizez această machetă pe care o vedeți aici. Pentru mine, e copilul meu. Sculpturile mele sunt copiii mei, pentru că le creez, le dau o formă, pe unele le duc la un luciu, la o textură anume, și… le trimit în lume. Cum și noi ne naștem, învățăm la școală până la o anumită vârstă, după care încercăm să mergem în lume și să ne facem un rost, să bucurăm oamenii din jurul nostru, la fel, și lucrările mele sunt copii. Vreau să le creez un drum, ca la urmă oamenii să se bucure de ele, să aibă sentimente plăcute. Această lucrare vreau să fie un copil la o dimensiune mai mare, să fie mult mai spectaculoasă pentru privitori.

Antropochene

R.: Ce proiecte aveți?

D.D.: Acum am un început de temă sau de concept care de numește ”Antropochene” sau Omul din Viitor, omul dintr-un viitor postapocaliptic. Cred că nu suntem singuri în Univers. Cred că la un moment dat o să descoperim noi ființe, noi forme de viață. Poate o să reușim să călătorim spre alte galaxii. Încerc să văd în viitor.

R.: Sculptați în vremuri pandemice. Cum reușiți?

D.D.: Știu că este o perioadă mult mai grea pentru România, și nu numai pentru România, peste tot în lume, din cauza pandemiei, dar trebuie cumva să sprijinim cultura. Nu ne putem opri din lucru. Am o vorbă eu, care nu-mi aparține, dar în care cred și pe care am spus-o și la prima ediție: o țară fără cultură este o țară fără identitate. Avem nevoie de identitatea asta culturală.

Reporter: Trăiți prin și din sculptură?

D.D.: Absolut. Chiar dacă am renunțat la viața de la oraș și oarecum m-am izolat în comuna Roșia, județul Bihor. Am căutat să-mi construiesc acolo un atelier. Mai am mult de lucru. Nu am apă acuma, mi-aduce Primăria apă, cu mașina de pompieri. Dar nu mă las bătut. Merg mai departe. Chiar înainte să vin în tabără, am săpat o fântână. N-am reușit s-o termin, dar o să reușesc. Nu cred că există ceva care să mă oprească. Sculptura reprezintă viața în sine. Dar nu doar sculptez, ci inițiez și tabere de sculptură. Mi-a plăcut foarte mult treaba asta. În primii ani de facultate, am organizat tabere la un nivel mic, alături de colegii mei, cu artiști de vârsta mea. Acum îmi doresc nu neapărat să copiez proiectul de la Ploiești, dar doresc să duc ideea asta la mine, acolo, în Bihor. Vreau să organizez un simpozion de felul acesta acolo.

Straița plină sau Simpozionul Porcului Roșu

R.: Organizați și workshopuri. Să spunem mai pe românește: ateliere de creație, seminarii…

D.D.: Lucrez cu copiii și nu neapărat doar cu copiii. Și cu oameni mai în vârstă. (zâmbind) Cu oameni între 3 și 99 de ani. La mine, la țară, fiind zonă turistică, vin foarte mulți turiști, și-atunci îi invit acasă, stăm la o vorbă, le arăt cum se lucrează în marmură sau în alte materiale. Îi chem și la anumite festivaluri, cum ar fi ”Straița plină” sau ”Simpozionul Porcului Roșu” de la Roșia, unde am inițiat mai multe acțiuni de genul ăsta.

R.: Nu v-ați gândit să organizați un workshop și aici? E o idee?

D.D.: Ar fi o idee foarte bună. Chiar mi-ar face mare plăcere.

R.: Ar trebui să propuneți și ideea aceasta.

D.D. Dacă Primăria și Casa de Cultură a Municipiului sau alte instituții pot să ofere cadrul, cu mare drag aș veni. M-am îndrăgostit de Ploiești.

R.: Ce este un land art?

D.D.: Bănuiesc de ce mă-ntrebați. Este un alt tip de activitate care mă preocupă cam de cinci ani. Land art-ul este un gen al sculpturii care îți oferă posibilitatea de a lucra cu natura, cu tot ce ne-nconjoară. Este – aș spune – arta pământului, pentru că se bazează pe materiale din natură. Domeniul exercită o mare atracție îndeosebi asupra copiilor, pentru că le dezvoltă creativitatea.

R.: Sunteți un spirit renascentist, domnule Daniel, întrucât – observ – vă preocupă și arhitectura experimentală.

D.D.: Da, m-am îndrăgostit și de arhitectură. Am organizat și tabere de arhitectură experimentală. Chiar și atelierul și căsuța pe care încerc să le construiesc, vreau să le duc în zona asta a arhitecturii vechi, a caselor tradiționale, care sunt un fel de arhitectură experimentală, pentru că nu merg pe un tipar anume.

R.: Au trecut trei ani de la prima dvs. apariție în parcul de la Ploiești. Cum vedeți parcul și cum vi se par lucrările realizate de colegii dvs. în acest interval de timp?

D.D.: Îl văd într-un mod foarte constructiv. Adică îmbogățit cultural, cu lucrări minunate realizate de artiști din toată lumea. Avem șansa de a cunoaște alte forme de artă, alte civilizații. Numai așa putem evolua. Ceea ce ne va ajuta în viitor.

Este foarte bine că ați reușit să continuați șirul simpozioanelor, în pofida împrejurărilor vitrege. Înțeleg că s-a depus un efort substanțial pentru a se organiza această ediție, dar ați reușit. Felicitări! Important este că există continuitate.

R.: Vă mulțumim din suflet și sperăm să vă vedem și la edițiile următoare, pentru a explora galaxiile lui Dan Daniel, alături de copiii săi.

D.D.: Vă mulțumesc și eu foarte mult. Dacă se poate, cu cel mai mare drag, v-aștept la mine, la țară, la Roșia.

R.: Venim neapărat.

 

Interviu realizat de Leonida Corneliu CHIFU

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.