close
FilmPromovate

Andy Garcia îl va juca pe Constantin Brâncuși în noua peliculă a lui Mick Davis, ”The Sculptor”

alba24.ro

Actorul Andy Garcia îl va juca pe sculptorul român Constantin Brâncuşi. Informaţia a fost confirmată de regizorul Mick Davis, cel care a regizat filmul „Modigliani“, filmat în România.

Acesta a postat pe pagina personală de Facebook o fotografie cu celebrul actor Andy Garcia, iar acesta apare în imaginea alb negru cu o barbă „brâncuşiană” şi cu o pereche de ochelari. „Andy will play Brancusi in The Sculptor” (Andy îl va juca pe Brâncuşi în „Sculptorul”), a scris regizorul.

Mick Davis este cunoscut publicului din România pentru filmul „Modigliani” (2004), realizat în România, peliculă în care Andy Garcia are rolul principal, al discipolului lui Brâncuşi.

Filmul s-a bucurat de aprecierea critcii, dar şi a publicului, alături de nume precum Eva Herzigova, Udo Kier şi Jim Carter din distribuţia acestuia făcând parte şi numeroşi actori români.

Momentan, pe cel mai cunoscut site dedicat filmului, IMDB, în dreptul lui Andy Garcia nu figurează un asemenea rol, iar pe pagina lui Mick Davis nu este adăugat filmul „The Sculptor”, cel mai probabil în momentul de faţă schiţându-se abia scenariul filmului. Regizorul Mick Davis (foto jos) s-a născut la 1 august 1961 la Glasgow, Scoţia.

A lucrat ca antrenor de fitness al echipei de fotbal Celtic. Acolo l-a cunoscut pe Rod Stewart, suporter împătimit al echipei. Prietenia cu celebrul cântăreţ a marcat începutul carierei lui Mick Davis în cinematografie.

În 2004, Mick Davis regizează filmul „Modigliani”, o biografie a pictorului italian Amedeo Modigliani, care a fost ucenicul lui Brâncuşi.

Filmul a fost realizat la studiourile din Buftea, iar distribuţia include alături de Andy Garcia mai mulţi actori români printre care Theodor Danetti, Mihai Gruia Sandu, George Ivaşcu, Dan Aştileanu, Lia Bugnar şi Dorina Lazăr.

Sursă: Adevarul.ro

(alba24.ro)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.