Ateliere de pictură, de modelaj în lut și de confecționat bucurii din lână împâslită vor fi organizate, de joi până duminică, la Muzeul Național al Țăranului Român, informează organizatorii într-un comunicat.
Joi, între orele 10,00 și 11,30, sunt organizate Jocuri mețeriste (II) cu Valentina Bâcu, iar de la ora 12,00 va avea loc un Atelier de confecționat bucurii din lână împâslită cu Ioana Tănase, iar vineri, de la 10,00, va fi deschis un atelier de Pictură pe sticlă, cu Bogdan Herăscu, în timp ce la ora 12,00, Călin Torsan va organiza atelierul Povești cu urechi.
Sâmbătă vor organizate, începând cu ora 10,00, Atelierul de modelaj în lut cu Crina Cranta și Atelierele de țesături și cusături susținute de Lidia Stareș.
Prețul pentru participarea la un atelier este de 15 lei pentru fiecare participant.
Până pe 30 iulie, în Sala Tancred Bănățeanu a MNȚR este deschisă expoziția de pictură intitulată „O teofanie în piatră și în duh. Să reînviem mănăstirea ortodoxă românească de la Iordan”.
Expoziția, care a avut loc în luna mai și la Institutul Cultural Român din București, cuprinde lucrări ale unor artiști remarcabili — pictori și sculptori, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici — din aproape toate filialele țării: București, Timișoara, Iași, Cluj, Bacău, Constanța, Dej, Bistrița, Deva.
În perioada 4 august — 27 septembrie, în Sala Tancred Bănățeanu, va fi vernisată expoziția „Minunata lume nouă — Case ale migranților români”.
„Expoziția își propune să puncteze diverse aspecte ale migrației și boom-ului din construcții, ilustrând consecințele acestora asupra satelor, regiunii și peisajului cultural. ‘Minunata lume nouă’ prezintă exemple de case din țara Oașului, Maramureș și Bucovina, regiuni din nordul României cu un accentuat caracter rural. Acestea se disting de casele tradiționale prin culori intense, etaje numeroase, decorațiuni din granit și marmură. Proprietarii noilor case muncesc în timpul anului în Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie”, se arată în comunicat.
O mare parte din fotografiile expoziției sunt realizate de fotograful Petruț Călinescu. Alte fotografii aparțin artistului Matei Bejenaru, precum și unui număr important de cercetători care au documentat această temă în România și în țările de destinație.
La București, expoziția va fi însoțită de un program special de evenimente conexe, format din patru proiecții de filme documentare — „Aici… adică acolo”, regia Laura Căpățână, primele două părți ale trilogiei „The Last Peasants”, regia Angus Macqueen, „Searching for Patrick”, regia Daniel Djamo, Oana Popan, și „Waiting for August”, regia Teodora Ana Mihai” — care analizează tema migrației din perspective diferite. Proiecțiile vor avea loc la Cinema Muzeul Țăranului.
P.C.