Simbol definitoriu al statului român, imnul reprezintă, alături de sigiliu, stemă și drapel, sinteza valorilor și idealurilor naționale.
Sărbătorită, în fiecare an pe 29 iulie, Ziua Imnului Național al României va fi celebrată de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, prin organizarea de matinee muzeale, în cadrul secțiilor sale din Ploiești și din județ, ce vor marca însemnătatea și solemnitatea sărbătorii:
Muzeul Memorial ‘Cezar Petrescu’ Bușteni, Str. Tudor Vladimirescu, nr. 1,
joi, 27 iulie, ora 11.00 — ‘Imnul Național—origine și semnificație;
Muzeul ‘Conacul Pană Filipescu’, comuna Filipeștii de Târg,
vineri, 28 iulie 2017—’Istoria și semnificația imnului’;
Muzeul Memorial ‘Paul Constantinescu’ Ploiești, Str. Nicolae Bălcescu, nr.15,
sâmbătă, 29 iulie 2017, ora 11.00—’Ziua Imnului Național’;
Muzeul ‘Casa Domnească’, comuna Brebu,
sâmbătă, 29 iulie 2017, ora 11.00—’Povestea Imnului’.
Ideea redobândirii demnităţii naţionale rămâne determinantă în cucerirea libertăţii şi unităţii naţionale, în numele unei descendente nobile şi al unui trecut eroic.
‘Deșteaptă-te, române!‘, simbol al unității Revoluției Române de la 1848, a devenit Imn Național, începând din anul 1990, iar prin Legea nr. 99 din 1998, data de 29 iulie a fost proclamată Zi a Imnului Național al României.
Versurile poemului ‘Un răsunet’, care-l au ca autor pe poetul și militantul pașoptist Andrei Mureșanu (1816-1863), au fost adaptate melodiei mobilizatoare compusă, probabil, de Anton Pann (1793-1854) și au răsunat pentru prima dată sub denumirea ‘Deșteaptă-te, române!’, în 1848, în șcheii Brașovului.
În perioada 1991-1994, ‘Deșteaptă-te, române!’ a fost și imnul național al Republicii Moldova, înlocuit fiind în 1994 cu ‘Limba noastră’. Simbol al conștiinței, unității și demnității naționale, al libertății și independenței, Imnul Național este jurământul responsabil al prezentului în fața trecutului eroic și al viitorului ce trebuie clădit.
Ideea unui imn naţional s-a născut încă din 1840 în Principatele Române, când era cântat mai ales la festivităţile oficiale unde apărea domnitorul ţării. În anul 1881, cu prilejul încoronării regelui Carol I, poetul Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului regal român”. Imnul s-a cântat în mod oficial pentru prima dată în România în anul 1884, la încoronarea regelui Carol I.
Imnul regal a fost înlocuit în 1948 de “Zdrobite cătuşe”, apoi de ,,Te slăvim, Românie !” şi de imnul comunist “Trei culori”. Acestuia i-a luat locul după Revoluţie “Deşteaptă-te, române !”. Versurile şi aranjamentul îi aparţin lui Andrei Mureşanu, iar Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului. Cu toate acestea, Gheorghe Ucenescu, un dascăl la primul gimnaziu românesc braşovean susţinea că el este autorul muzicii.
Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!
M.I.
