COPILUL DE ȚĂRAN care a simțit, a trăit și a întâmpinat multe lipsuri materiale, nici azi nu este prea departe de acestea. Dumnezeu, în compesație, i-a dat alte daruri.
Îi sunt dator lui Dumnezeu.
Copilul care ducea vaca la izlaz – de mă burzuluiam pe fratele mai mic și mă împăca mama: „lasă, maică, o duce și el când oi pleca tu!”-, copilul care păștea vaca pe groapa liniei, postată și „aranjată” de tata cu cei de la Haltă, copilul care a dat oi la strungă, zece erau ale noastre, copilul care se ținea de gâtul sapei, la 12 ani, nu aveam altă putere, copilul care rânea la cai, la vacă, la oi, la porci și câte nu mai enumăr, a devenit, „m-am făcut”, INGINER la oraș.
Uite, ca să vezi, acum și „SCRIITOR”!…
Când am plecat de acasă, din Bărăganul Urziceniului, din Bărăganul ialomițean, îmi place să zic, mama mi-a pus între două felii de mămăligă o bucată de buna cuviință.
Nu am pierdut-o nici azi…
Dan Drăguș
