Când a trecut Styx-ul, i-a dat lui Charon o poezie în loc de un bănuţ

În 1989, la Revoluţie, a tras clopotele bisericii din Schitu Goleşti să scoată lumea în stradă. Oamenii l-au pus primar. A stat pe funcţie fix o zi. Atunci s-a petrecut prima demisie post-decembristă. A lui! Am mâncat salam cu franzelă pe ziar, de nenumărate ori, şi am băut la aceeaşi masă. O dată chiar pe o bordură. Mie şi celorlalţi, ucenicii Evenimentului zilei din anii ’90, ne-a corectat textele cu grija unui frate mai mare. Nu l-am văzut niciodată nervos. Cred că a fost cel mai nonconflictual om pe care l-am cunoscut. Supărat, însă, a fost… Când am sunat din America la redacţie, în ianuarie 1995, s-a întâmplat să răspundă el la telefon. Io vroiam să-mi spună dacă a primit fax-ul de la mine şi el mă întreba dacă în New Orleans curge apă caldă la robinet. La fel, din China. Eram curios să aflu noutăţi din ţară şi el mă chestiona dacă în Shanghai se găsesc stilouri chinezeşti. I-am cumpărat unul, că erau două la un dolar. Avea un umor de o fineţe aparte. Uneori, nici nu te prindeai când te lua la mişto. El doar zâmbea. Când i-am povestit, acum câţiva ani, că trăiesc din reportajele mele mi-a spus:„E extraordinar că poţi face asta. Să trăieşti doar din reportaj în presa de astăzi!”.
S-a întâmplat să-mi spună, acum vreo nouă ani, după ce am scris despre aventurile mele costisitoare de gambler, că nu călcase niciodată într-un cazinou. L-am luat cu mine şi a stat o noapte întreagă. Nici n-a vrut să pună mâna pe jetoane şi îşi făcea cruce când vedea că la o simplă miză pierdeam sau câştigam o mică avere. Mi-a zis: „Tu-ţi dai seama că ai câştigat chiria mea, pe şase luni, într-o oră şi ai pierdut-o în cinci minute?”. A doua zi, dimineaţa, m-a trezit cu un telefon. Scrisese o poezie cu „aventura” sa şi ţinea să mi-o recite. Aş vrea să o învăţ pe dinafară.
Dar aşa suntem noi, vieţaşii. Abia după ce cei buni trec Styx-ul, îi vrem aproape, lângă noi. Odihneşte-te, Ciprian Chiarvasiu!

Mihnea-Petru Parvu