A fost nevoie de multe suflete până s-a ajuns la al lui. Fiecare plânset sau cădere l-au avut drept efect. Nimic întâmplător, niciun strămoș nu s-a lăsat mai prejos. Toți au pus ba umăr, ba spinare la scara pe care l-au împins la ieșirea pe poarta lumii. Acum are atâtea întrebări și pe nimeni să-i răspundă. Toți ai lui au luat scara după ei. Pe ce să coboare, de-i e dor? Asta-i dă cumva de-nțeles că rostul lui e puțin mai sus. Dar unde? Cerul se-ntinde frumos în țara asta nouă, munții n-apar nici la orizont. Cum să-mplinească ce trebuie, dacă nu are nimic? A, duce cu el numele – Boris -, un talent ascuns (îi e și rușine să și-l recunoască), trei cărămizi de volume Dostoievski și o mică valiză burdușită cu haine. Bine, și niște bani primiți de la ea.
*
Carolina e făcută din țărână măcinată la moară, suflată de vânt și udată de ploaie. Altfel nu-și explică nici chiar ea cum de se bucură de orice nimic. Ca în atâtea momente precum cel de acum. Ger de crapă gândurile-ntre urechi și nu mai ajung să fie rostite. Îi îngheață până și mucii, dar ea tot nu se lasă, fornăie, țopăie, își cântă în cap ceva săltăreț. Veselia toată-i vine în valuri, de la inima cu arterele inundate de ceva misterios. C-o fi și de la albul zăpezii, de la lumina care ninge irizații de perlă, nu știe. Șterge grăbit nasul de țurțuri și-și pune la loc înmănușatele. Buzunarele rămân singurele calde, inima coboară-n bocanci și pompează de-acolo-n cine știe ce ritm îndrăcit.
Mama o așteaptă cu pâinea, ouăle și cele două găletușe cu iaurt. Dar ea a uitat sacoșa în magazin și dansul i-a pus sângele în mișcare. Nimeni n-o mai poate opri.
(Text/foto Amorena Minculescu)
