close
Social

Cel mai MARE JAF de pe Terra: 6.300 de miliarde de euro valoarea reală a zăcămintelor de la Roșia Montană!

6.300  de miliarde de dolari e o sumă minimă constatată prin calcul matematic simplu. Dacă am împărți suma la numărul de români aflați pe TERRA (aprox 30 de milioane), fiecărui român în parte i-ar reveni 2 milioane de dolari!!!

Cel mai important e că s-a aflat care-i miza. Acum știm pentru ce luptăm!!!
Lăsând la o parte ceea ce vor politicienii corupți, în frunte cu Ponta, e cazul să decidem noi ce avem de gând? Senatorul Haralambie Vochiţoiu, vicepreşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, de profesie inginer minier recunoaşte că este vorba despre “48 de metale grele”, fără a preciza care sunt acestea!!!
1276007_10201611898197855_1953300467_o

Ce facem cu  Roşia Montană?

            1. O dăm la “fier vechi”, aşa cum am făcut cu toate combinatele, sistemele de irigaţii, resursele naturale (petrol, păduri s.a.) şi vom încasa câteva miliarde de euro?
            2. O preţuim pentru că o avem şi o valorificăm cu puterile noastre, în interesul nostru? Cred că este motivant să te gândeşti la 6300 de miliarde  de dolari.
            3. O punem în valoare şi facem PLUS VALOARE, sau VALOARE ADĂUGATĂ, nu doar taxe pe valoare adăugată? Asta înseamnă că din lemn facem mobilă, din tablă facem maşini, din aur facem bijuterii. Şi nu doar aurul contează. Mai sunt câteva elemente chimice a căror valoare despre care vorbim să fie mult mai mare de 6,3 trilioane de dolari.

De ce 6,3 trilioane de dolari? (6300 de miliarde de $!!!!)

Pentru că în multe declaraţii ale unor persoane implicate în diverse perioade de timp în prospecţiuni geologice asupra zăcămintelor de la Roşia Montană se menţionează şi cantităţile de elemente continute de minereu. Acestea sunt susţinute de inginerul geolog şef Aurel Sântimbrean, de deputatul Mugurel Surupăceanu, de Călin Gabriel Tămaş, lector doctor la Departamentul de Geologie, Facultatea de Biologie şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, precum şi de multe ONG-uri. Pe lângă aceste date, mai sunt unele care reies dintr-un buletin de analiză, dar în care nu sunt precizate locurile de recoltare (puţuri, lacuri, ape curgătoare), adâncimea de prelevare şi alte date de identificare.

 Cantitatea ce vrea RMGC-ul lui Ponta să fie exploatată e de 218 milioane de tone….ori 28.973,91 $ = 6300 MILIARDE $!!!! …însă la foarte multe elemente lipsesc date despre concentrație, date despre prețuri dar și date despre prezență!

Sunt elemente de care nu ştiaţi? Şi eu am păţit chestia asta şi a trebuit să le verific în Sistemul Periodic al lui Mendeleev pe unele dintre ele. Şi pentru mai multă claritate, am întocmit un tabel cu utilizări ale acestor elemente. Senatorul Haralambie Vochiţoiu, vicepreşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, de profesie inginer minier recunoaşte că este vorba despre “48 de metale grele”, fără a preciza care sunt acestea.

Element
Utilizari
Litiu
– aliaje de lagăre (împreună cu sodiul și calciul)
– dezoxidant, desulfurizant și degazant pentru cupru
– prepararea tritiului 3H, intră în compoziţia agenţilor de răcire din reactoarele nucleare
– baterii și acumulatori electrici
– lubrifianţi pentru temperaturi înalte
Beriliu
– transparenţa la raze X îl recomandă pentru fabricarea ferestrelor şi a tuburilor pentru radiaţii X
– în industria aerospaţială pentru sateliţi şi vehicule spaţiale
– în reactoarele nucleare, ca moderator, agent absorbant sau reflector pentru neutroni
– aliaje speciale de Cu pentru scule, proiectile
Scandiu
– aliaje de aluminiu-scandiu pentru componente din industria aerospaţiala, echipamente sportive şi de pescuit
– în rafinarea petrolului (izotopul 45Sc ca agent de urmărire)
– ca îngrăşământ
Titan
– aliaje de Fe, V, Mo pentru aliaje puternice şi uşoare în industria aerospaţiala (motoare cu reacţie, proiectile, nave spaţiale)
– costume de scafandru autonome pentru adâncimi mari
– uz militar
– procese industriale (chimie şi petro-chimie, uzine de desalinizare, hârtie)
– medicină (proteze şi implanturi ortopedice şi dentare, instrumentar)
– bijuterii, telefoane mobile, automobile, industria agro-alimentară
– pigment TiO2 pentru vopsea albă
Vanadiu
– aliaje de oţel şi titan pentru scule de mare viteză, motoare de avion, aeronautică
– aliaje cu galiu pentru magneţi şi superconductori
– catalizator pentru anumite reacţii chimice
Crom
– îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului la coroziune, duritate şi rezistenţa la rupere
– galvanizare, catalizator pentru anumite reacţii chimice, coloranţi, colorarea verzuie a sticlei, detergenţi
Cobalt
– izotopul radioactiv 60Co este utilizat la radioterapia cu raze gamma
– îmbunătăţeşte proprietăţile oţelului, componente pentru aeronautică şi motoare, galvanizare
– pigmenţi albastru şi galben pentru colorarea ceramicii şi a sticlei
– aliaje cu Samariu pentru magneţi permanenţi
Nichel
– aliaje de oţel inoxidabile
– baterii NiCd şi acumulatori Ni-MH
– magneţi permanenţi
Galiu
– termometre medicale (din cauza toxicităţii mercurului)
– spectacole de ”magicieni” (linguri care se topesc în palmă)
– semiconductori, leduri şi diode laser, panouri fotovoltaice, oglinzi
Germaniu
– semiconductori, tranzistori şi circuite integrate
– spectroscopie şi detecţie infraroşie
– catalizatori şi aliaje
Arsen
– semiconductori, leduri şi diode laser, fotoconductori
– ignifugarea lemnului, insecticide, tăbăcărie
– măreşte duritatea aliajelor, muniţia de vânătoare (plumbul pentru alice)
– pirotehnie (focuri albe – indian), coloranţi (galben regal pentru vopsele de ulei)
Seleniu
– catalizator pentru multe reacţii chimice
– industria sticlei, pentru decolorarea ei sau colorarea în roşu
– celule solare şi fotoelectrice, toner fotografic, camere de filmat, redresarea curentului electric, copiatoare, luxmetre, explozibili
– îmbunătăţeşte lucrabilitatea aliajelor de Cu şi oţel
– şampoane anti-mătreaţă
– medicamente pentru creştere şi disfuncţii reproducătoare
Rubidiu
– fotocelule, tehnica vacuumului
– artificii (culoare roşie)
– sticlărie şi ceramică
– datarea rocilor cu 87Ru
Strontiu
– pirotehnie (culoare roşu aprins) şi rachete de semnalizare
– ceasuri atomice
– producerea tuburilor catodice pentru televiziunea color
– pasta de dinţi, terapia cancerului cu 90Sr care este radioactiv
Ytriu
– pietre zirconia, monitoare pentru computere, lentile foto şi video, becuri economice
– îmbunătăţeşte duritatea aliajelor de aluminiu şi magneziu
– izotopul radioactiv 90Y (produs în reactoarele nucleare de uraniu) se foloseşte la tratarea diferitelor tipuri de cancer
– fabricarea superconductorului YBCO (la – 178 OC)
– filtre pentru microunde, comunicaţii pentru sateliţi
– fabricarea televizoarelor color (culoarea roşie)
– camere de ardere pentru motoarele de rachetă
Zirconiu
– stomatologie şi implantologie, bijuterii
– moderator pentru reactoarele de fisiune
– catalizator în multe reacţii chimice
– în aliaj cu Li se foloseşte pentru absorbţia CO2
Niobiu
– obţinerea oţelurilor inoxidabile, criogenice şi refractare
– motoare de avion şi echipamente rezistente la temperaturi înalte
– obtinerea de superconductori
– bijuterii
Molibden
– creşte duritatea şi elasticitatea oţelului, rezistenţa termică şi la coroziune
– fabricarea avioanelor şi rachetelor, lubrifianţi pentru temperaturi ridicate
– catalizator în industria petrolieră
– fabricarea tranzistoarelor, lampi cu halogeni, medicină nucleară şi lămpi röntgen
Rutheniu
– este folosit pentru creşterea durităţii platinei şi paladiului
– în aliajele de titan, un adaus de 0,1 % măreşte considerabil rezistenţa la coroziune
– un aliaj de Ru-Mo are proprietăţi de supraconductor
– este folosit la contactele electrice din întrerupătoarele de Pt şi Pd
– catalizator pentru multe reacţii chimice
– bijuterii, computere
– izotopul radioactiv 106Ru este folosit în tratamentele cu citostatice a bolilor tumorale
Rodiu
– element de aliere pentru platină
– catalizator pentru anumite reacţii chimice
– strat de acoperire prin galvanizare sau vaporizare pentru instrumente optice şi bijuterii
– contacte electrice
Paladiu
– catalizatori pentru automobile şi pentru industria petrolieră
– instrumente chirurgicale, contacte electrice, bijuterii, ceasuri
– purificarea hidrogenului (absoarbe de până la 900 de ori volumul propriu de hidrogen)
Argint
– este folosit în electrotehnică şi electronică
– numismatică, bijuterii, industria fotografică, oglinzi
– stomatologie, instrumente medicale, proteze, utilizare germicidă
Cadmiu
– baterii NiCd
– aliaje pentru lagăre
– electroplacare
– pigmenţi, televizoare alb-negru şi color
– celule fotovoltaice (împreună cu Te)
Cesiu
– izotopul radioactiv 133Ce este folosit ca oscilator cuantic

Cyd.ro

Tags : coruptierosia montana

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.