Acel moment în care termini o carte şi simţi că nu te mai poţi sustrage de sub farmecul său este cunoscut oricărui devorator de literatură. Se numără printre cele mai frumoase clipe ale vieţii şi nu putem contesta faptul că măsurăm cât de tare ne-a plăcut o carte în funcţie de intensitatea lui. Tocmai da aceea, sfârşitul unei cărţi are importanţa sa, la fel de mare precum vâltoarea intrigii sau atracţia incipitului. Descoperă în rândurile de mai jos cele mai celebre rânduri finale din cărţi, care au făcut şi mai faimoase operele cărora le aparţin.
„În cele din urmă şi-o imagină pe surioara ei, cândva, în viitor, o femeie în toată firea, păstrându-şi de-a lungul întregii vieţi sufletul bun şi iubitor din vremea copilăriei, adunând în jurul ei alţi copilaşi, în a căror privire va citi aceeaşi strălucire şi curiozitate, atunci când le va spune poveşti neobişnuite, poate chiar cele de demult, din visul ei din Ţara Minunilor. Şi-o închipui de asemenea întristându-se pentru toate necazurile lor mărunte şi înveselindu-se pentru toate bucuriile lor naive, pe când îşi va aminti de propria-i copilărie şi de fericitele zile de vară”. („Alice în Ţara Minunilor”, Lewis Carroll).
Cursiv, plin de emoţie, evocator, stilul din rândurile de final din această capodoperă a literaturii te îndeamnă să părăseşti lumea minunată ascunsă în paginile ei cu sufletul deschis, la fel cum ai poposit.
„Şi tot aşa, trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără încetare, tot mai înapoi, în trecut”. („Marele Gatsby”, F. S. Fitzgerald).
Stilul nostalgic, de o frumuseţe palpabilă care l-a făcut celebru pe Fitzgerald şi cartea sa de căpătâi este prezent şi în ultimele cuvinte ale acesteia: finalul e perfect, la fel ca întregul „Marele Gatsby”.
„Nu trebuie să spui niciodată nimănui nimic. Cum spui, cum începe să ţi se facă dor de toţi”. („De veghe în lanul de secară”, J.D.Salinger).
Nu credem că există cuvinte care să poate reţine mai bine esenţa adolescenţei decât acestea, cuprinse într-unele dintre cele mai celebre ultime rânduri din literatură.
„Taci, Bobby Lee! spuse Inadaptatul. Nu există plăcere adevărată în viaţă.” („A Good Man Is Hard to Find”, Flannery O’Connor).
Flannery O’Connor este considerată a fi unul dintre cei mai mari autori de povestiri scurte în viaţă, iar „The Misfit”, cea din care a fost extrasă şi afirmaţia de mai sus, i-a stabilit în mare parte acest renume. Rândurile finale din carte stabilesc cu atâta simplitate şi aproape cu candoare o filosofie pesimistă, poate, dar atât de frumos evocată în povestirea care te bântuie.
„Două lacrimi cu iz de gin i se preling de o parte şi de alta a nasului. Dar gata, totul este bine acum, lupta s-a sfârşit. A câştigat bătălia cu el însuşi. Îl iubeşte pe Fratele cel Mare”. („1984”, George Orwell).
Una dintre cele mai terifiante cărţi din literatură nu putea decât să aibă un sfârşit pe măsură, care să îţi dea fiori reci pe spate.
„-Primeşte, Doamne, sufletul robului tău Apostol…Apostol…Apostol…”.(„Pădurea spânzuraţilor”, Liviu Rebreanu). E atâta durere în ultimele rânduri din romanul lui Rebreanu, dar și umanitate și speranță, cum nu am văzut în multe cărți.
„Cicatricea nu-l mai duruse pe Harry de 19 ani. Totul era bine”. („Harry Potter şi Talismanele morţii”, J. K. Rowling).
După mii de pagini de aventuri teribile, care au format generaţii întregi de cititori, Harry Potter îşi găseşte liniştea la finalul ultimei cărţi din cartea care îi este dedicată, în rânduri de final care vor rămâne fără urmă de îndoială în istoria literaturii.
„Lucrul pe care îl fac este cu mult mai bun decât tot ce am făcut până acum, mă îndrept către o odihnă cu mult mai bună decât tot ce am cunoscut până acum”. („Poveste despre două oraşe”, Charles Dickens.).
Monumentala şi poate cea mai celebră carte a lui Dickens are un final la fel de grandios precum conţinutul său şi un citat pe care mulţi îl folosesc, chiar fără a şti prea bine care este originea sa.
„Mâine mă voi gândi la altă metodă de a-l aduce înapoi. Până la urmă, şi mâine e o zi”. („Pe aripile vântului”, Margaret Mitchell).
Scarlett şi al ei „şi mâine e o zi” e probabil cel mai recognoscibil ultim rând din literatură!
„Tot ceea ce avem nevoie, care să nu fie mâncare sau dragoste, se află pe rafurile cu tabloide. Poveştile despre supranatural şi despre extratereştri. Vitaminele miraculoase, leacurile pentru cancer, remediile pentru obezitate. Cultul faimoşilor şi al morţilor.”(„White Noise”, Don DeLillo).
Poate că e o expresie cinică a specificului societăţii noastre, dar acest fapt nu o face mai puţin adevărată. Viziunea lui Don DeLillo asupra lumii, din cartea recompensată cu National Book Award, conţine unele dintre cele mai pline de semnificaţii ultime rânduri din literatură.
Tu ce părere ai despre aceste rânduri finale din cărți, încadrate printre cele mai faimoase? Le consideri sacre, de neuitat în istoria cuvântului scris?
Descoperă aici şi cele mai celebre rânduri de început din literatură!
