close
Creștinătate

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea care alăptează” – 2 Iulie

 

Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” (Galaktotrophousa) este prăznuită pe 12 ianuarie și 2 iulie.

Inițial, Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” s-a aflat în Lavra Sfântului Sava cel Sfințit de lângă Ierusalim. Înainte de moartea sa, Sfântul Sava a lăsat prin testament ca atunci când va veni un călugăr cu același nume (Sava) să se închine în mănăstire, să moștenească sfintele odoare: toiagul Sfântului Sava cel Sfințit, icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” și icoana Maicii Domnului „a Sfântului Ioan Damaschin” (Tricherousa).

În secolul al XIII-lea, Sfântul Arhiepiscop Sava al Serbiei a vizitat Lavra Sfântului Sava cel Sfințit, fără a ști ceva de testamentul sfântului. În momentul în care s-a închinat la moaștele Sfântului Sava, toiagul acestuia i-a căzut la picioare, atrăgând atenția călugărilor.

Întrebându-l pe pelerin cum se numește, aceștia au recunoscut în el pe cel de care le vorbise Sfântul Sava. Îndeplinind testamentul fondatorului, călugării au oferit arhiepiscopului Sava odoarele lăsate ca moștenire.
Cu bucurie, Sfântul Arhiepiscop a primit odoarele sfinte, pe care le-a luat cu el în Serbia. În timpul invaziei turcilor, creștinii din Serbia au dorit să protejeze sfintele odoare și le-au trimis la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos. Aici, icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” a fost așezată pe iconostasul chiliei închinate Sfântului Sava, numită și Typikario (metoc al Mănăstirii Hilandar).

Icoana Maicii Domnului „Cea care alăptează” mai este denumită și „Typikonissa”, pentru că la chilia Sfântului Sava din Kareia se păstrează Typikon-ul (Regulile) Sfântului Sava.

(Cătălin Rusu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.