close
Cronică

Coloana Vertebrală a României

Ramona Müller - arhiva personală

„Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă… Să arzi ca o flacără… Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul.”

Ansamblul sculptural „Calea Eroilor”, realizat de Constantin Brâncuși, este un omagiu adus eroilor ce și-au dat viața în Primul Război Mondial. Cele patru componente proiectate și construite de părintele sculpturii moderne – Masa tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit – leagă Parcul Central al orașului Târgu Jiu (fosta Grădină Publică) de Parcul Coloanei pe o axă de 1,3 km.

Fiecare dintre ele are o poveste aparte, o poveste despre suflete dedicate și destine verticale, dar doar împreună formează un întreg. Pe aceeași liniaritate imaginară care unește operele menționate se află și Biserica Sfinților Apostoli Petru și Pavel, aceasta reprezentând mântuirea celor plecați dincolo.

Masa Tăcerii este un monument rotund de calcar, fiind înconjurată de 12 scaune dăltuite în formă de clepsidră. Masa simbolizează trecerea timpului și masa soldaților înainte de luptă. Poate fi și o masă de taină sau de contemplație… aici, timpul curge în tăcere. Dorința lui Brâncuși a fost aceea de a reînvia obiceiul reunirii familiei în jurul mesei.

Aleea Scaunelor constituie liantul dintre Masa Tăcerii și Poarta Sărutului și este alcătuită din 30 de scaune pătrate și două bănci din piatră. După unele păreri, numărul scaunelor reprezintă numărul zilelor unei luni, în accepțiunea altora acestea semnifică momentele de reflectare asupra vieții.

Aflată chiar la intrarea în Parcul Central, Poarta Sărutului are forma unui arc de triumf.

La Târgu Jiu, în fiecare an de Dragobete, pe 24 februarie seara, cuplurile de îndrăgostiți se adună în parc pentru a juca Perinița în jurul porții, dar și pentru „Sărbătoarea Dragobetelui la Poarta Sărutului.” Mi-am dorit din adolescență să fiu sărutată în acest loc plin de sensuri. Farmecul voluptății unei clipe însă constă, după părerea mea, în capacitatea individuală de a trăi ceea ce eul tău îți cere. Și, astfel, sărutul magic la care am visat s-a întâmplat, coincidență sau nu, de Ziua Sărutului.

Pe fețele celor două coloane se observă simbolul sărutului, două jumătăți ale unui cerc. Retrăiesc momente adolescentine, amintindu-mi legenda zeilor greci care, geloși pe perfecțiunea oamenilor, i-au împărțit în două. De atunci fiecare își caută jumătatea. Triumful iubirii, triumful ființei și al vieții asupra morții imprevizibile, dar concrete este dăltuit în piatra de travertin a Porții Sărutului.

Remarcăm schimbarea în bine a atitudinii civice, dar și a autorităților față de aceste remarcabile monumente. Făcând parte din Patrimoniul European mă bucur să descopăr că acest ansamblu, ca orice altă operă de artă renumită, nu trebuie atins, iar intervenția celor care le asigură paza este binevenită. Monumentele sunt protejate și tratate cum se cuvine.

Realizez că timpul meu nu este și timpul lui Dumnezeu. Mă aflu la câțiva metri de Coloana Infinitului, cum am fost obișnuită din școală să îi spun. O admir și îmi aduc aminte de motivele tradiționale cusute cu zeci de ani în urmă pe etamină. Cu o zi înainte fusesem la Hobița, locul de naștere al marelui artist. Aici am aflat că a parcurs 2000 de km pe jos până în Franța. Alte detalii impresionante despre viața și copilăria lui ni le-a transmis doamna de la Casa Muzeu „Constantin Brâncuși”. Sunt însă aproape de Coloana Vertebrală a României, cum îmi place mie să o denumesc. Cerul parcă echivalează acum timpul meu personal cu cel divin și etalează un senin tulburător, în care îmi scufund gândurile. Românul revendicat de francezi, persoană remarcabilă a artei mondiale, cel care se întoarce mereu la rădăcinile natale, lasă moștenire țării sale munca lui, consistența unui infinit. Dar sistemul comunist și Academia Republicii Populare Române i-au refuzat oferta. Ca și atunci, România a pierdut în 2015 înscrierea Ansamblului Brâncuși în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din cauza superficialității abordate. Și nu am cum să nu mă gândesc la vorbele lui:

„Când am plecat de aici, v-am lăsat săraci și proști…

Când am revenit, v-am regăsit și mai săraci și mai proști!”.

Ca și Caragiale, are mereu dreptate.

În opinia doctorului Traian Stoicoiu, cel care l-a cunoscut pe Brâncuși, „Coloana sacrificiului infinit”, cum era denumit inițial monumentul de fontă, ridicat pentru eroii români căzuți la datorie pe malul Jiului, are o structură aparte. Cele 16 „mărgele” (1/2+15+1/2) cum le spunea sculptorul modulelor din care este formată coloana, reprezintă simbolic anul 1916, când România a intrat în Primul Război Mondial și se termină cu o jumătate de modul, semnificând jumătatea anului respectiv. Comuniștii au încercat de două ori să o dărâme, dar eforturile lor au eșuat. Semnificând înălțarea la cer a sufletelor eroilor, dar și viața în sine cu suișurile și coborâșurile ei, Coloana fără sfârșit este expresia aspirației lui Brâncuși către Dumnezeu.

Haideți să creăm și noi o linie de iubire și demnitate românească! Să întoarcem clepsidra memoriei pentru scurgerea nisipului aducerilor aminte și să învățăm să apreciem adevăratele valori ce ne-au fost lăsate ca bogăție culturală și națională.

„Duceți-vă la noi, în România, să vedeți oamenii, costumele, locurile (spațiul românesc). Duceți-vă să vedeți ceea ce am putut să realizez eu, la Târgu-Jiu!”

– Constantin Brâncuși

(foto din arhiva personală)

(Ramona Müller)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.