Sărbătorim repaosul ploii în adunarea stropilor de frumos și epic din noi, în cadrul ambientului oferit de Filarmonica Paul Constantinescu. O ultimă întâlnire a membrilor cenaclului din această primăvară.
Ca de obicei, prima rubrică a ședinței de cenaclu Revista Presei ne este prezentată de președintele Ioan Vintilă Fintiș, care ne aliniază la vectorii literari ai principalelor reviste culturale: România Literară (nr. 20), Ramuri, Tribuna, Apostrof și Luceafărul de dimineață. Periplul prozaic pune în evidență cele mai proaspete articole ale lui Manolescu, Daniel Cristea Enache, Ioan Holban, Dan Cristea și ale altora.
Rubrica ”Cel mai recent poem” include lectura creațiilor literare ” M-am întâlnit cu gândul tău”, o tabletă romanțioasă, plină de savoare a Mariei Bem, ” O puncție sufletului bolnav de apusuri”, a lui Dorin Boroianu și ultimul poem al Andei Mihaela Miroiu.
”Gânduri pentru suflet”, rubrica semnată de Florin Manole, ne aduce în prim plan răspunsuri la întrebări existențiale având la bază operele lui Pascal și Patapievici. Omul, ca ființă ce nu se mulțumește niciodată, ca fire insațiabilă, încearcă să îl caute și să îl simtă pe Dumnezeu cognoscibil.”Dacă lucrurile s-au întâmplat, acestea au puterea faptelor, deci noi nu putem schimba nici ceea ce s-a petrecut, nici faptele. Faptele fiind realizate de Dumnezeu, ele sunt de necontrazis.” Dialectica pascaliană comportă două secvențe controversate: pe cea a grandorii și pe cea a mizeriei, pe cea umană și pe cea a divinului, deoarece ”omul este ce poate fi mai jos, omul poate fi ce poate fi mai înalt”. Sufletul poate fi depozitarul adevărului relativ, dar adevărul absolut necesită o prezență manifestată. Inima și spiritul presupun o demonstrație logică, dar în același timp și o persuasiune dovedită. Omul de nivel subceresc poate deveni un finit într-un infinit doar accesând eul de nivel rațional la componentele imensității spațiului etern.
Fintiș și Blanca Trandafir apreciază structura bine realizată a eseului realizat de Florin Manole, având acuratețe și coerență, pe când Marian Zmaranda consideră că descrierea este greoaie, având un caracter teutonic. Sorin Vânătoru apreciază că deseori, complexitatea umană este dificil de înțeles, iar perceptele concordă între diferite religii. Conform formulei matematicianului Heuvel oamenii vor ajunge să se roage la acea formulă ca la o divinitate. Astăzi conceptul de suflet este studiat la nivel neuronal.
Domnul profesor Teodor Ghiondea ne prezintă studiul GÂNDIREA METAFIZICĂ ÎN POEZIA EMINESCIANĂ, un adevărat curs de literatură, demn de introspecțiile propriei noastre culturi. ”Poetul absolut”, Mihai Eminescu folosește în modul său original elementele metafizicii la un înalt și admirabil nivel.
1.La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă
2.Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
3.Când nu se-ascundea nimica, deşi tot era ascuns…
4.Când pătruns de Sine-Însuşi odihnea Cel nepătruns.
5.Fu prăpastie? Genune? Fu noian întins de apă?
6.N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă.
7.Căci era un întuneric ca o mare fără rază,
8.Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
9.Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
10.Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!…
Girul constitutiv al identității sale poetice conține aspecte ale metafizicii în profunzimea ideilor și în transcendența condiției umane, precum și în valențele temporalității, ireversibilității veșniciei și ale universului impus pe noi coordonate. ”Şi cum viaţa acestei lumi, cu ciclurile şi subciclurile ei de manifestare, are un parcurs regresiv – de la vârsta de aur la cea de fier, de la vârsta paradisiacă la cea a totalei degenerări – până la reintegrarea sa în Principiu, poetul ne înfățișează scenariul apocaliptic, aşa cum îl aflăm, în esenţa sa, în toate textele sacre ale tradiţiilor, fie ele religii, fie tradiţii de consistenţă metafizică.”
Timpul metafizic este un timp prezent, veșnic, un timp sărac al poeților, înalt prin atitudinea spirituală. Eternitatea noastră ca șansă este și va rămâne Eminescu. Sorin Vânătoru apreciază că Eminescu este patriarhul FIINȚEI în literatura romană. Eminescu este infinit. Nimicul nu respectă proprietățile reale, iar vacuumul reprezintă un spațiu cu o entropie care tinde spre zero. Marian Zmaranda abordează original punctul său de vedere, schelatura lui Eminescu este mistică, prin filosofii diferite. Aproape îl uitasem pe Eminescu, dar mi l-ați reamintit prin lectura eseului dumneavoastră. Frumusețea versului său este comparabilă cu bătrânețea versurilor, ca un fel de Neculce…și mă gândeam, cum Eminescu care a creat de alți câțiva limba română modernă, să îl găsești cu patina aceasta de cronicar, de letopiseț.”
Raul Sebastian Buz ne prezintă trei proze scurte, un amestec de cronică și snoave, de eseu și narațiune, pline de aplomb:
1. O dramă între mărăcini
2. Ploaia ciobanului
3. Blestemul Ursarilor
Teodor Ghiondea apreciază autencitatea stilului abordat, adevărul ține de povestea care ține. Lecturile redau realiatea rurală a unor timpuri trecute sa prezente ale ruralului prahovean. Buna dispoziție a participanților este prelungită de recitarea magistrală a lui Nicu Drăgulin care ne impresionează prin poemele ”De vorbiți mă fac că nu aud” de Mihai Eminescu și ”Rică” de Miron Radu Paraschivescu.
Refrenul estival se apropie…
(Ramona Muller)
