În urmă cu 78 de ani, Regele României Carol II-lea instaura dictatura regală.
Anul 1937 este cel în care se sfârşeşte regimul parlamentar în România. Este momentul de rupturã deoarece sistemul creat în 1926 se prãbuşeşte. Cu toate cã legea din 1926 prevedea în mod explicit procedura de urmat la articolul 96, ea nu a fost respectatã. Mandatele ar fi trebuit împãrţite dupã o formulã pur proporţionalã, fãrã a mai lua în discuţie prima electoralã. Carol al II-lea a decis totuşi sã apeleze la Octavian Goga pentru formarea guvernului, deşi partidul acestuia se plasase doar pe locul al patrulea, cu 9, 25% din voturi.
La 20 februarie 1938, regele României Carol II-lea a semnat decretul de promulgare a unei noi Constituţii a României, care legiferează instaurarea dictaturii regale şi sfârşitul regimului parlamentar. Constituţia (Constituţiunea din 1938) a fost elaborată de Istrate Micescu, reputat jurist al perioadei interbelice. Noua Constituţie a României va fi promulgată la 27 februarie 1938.
Constituţia din 1938 încearcă să limiteze individualismul şi să dea întâietate socialului, voind să transforme statul individualist în stat comunitar corporatist. În acelaşi timp, ea admitea proprietatea şi capitalul ca drepturi inviolabile, îndepărtându-se de la principiile Constituţiei din 1923, care recunoştea proprietatea ca funcţie socială şi revenind astfel la principiile Constituţiei din 1866. Constituţia de la 1938 critică regimul de partide şi concentrează puterile politice în mâna regelui, care dobîndeşte prerogative deosebit de mari.
Constituţia din 1938 a fost suspendată în vara anului 1940, ca urmare a evenimentelor care au dus la abdicarea regelui Carol al II-lea.
Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 3 octombrie 1893, Sinaia – 3 aprilie 1953, Estoril, Portugalia), rege al României, membru de onoare al Academiei Române din 17 mai 1921. Carol al II-lea a fost cel mai controversat rege al României, actele sale politice şi din viaţa personală generând numeroase dispute în opinia publică şi pe scena politică. A renunţat de trei ori la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei, timp în care relaţiile sale amoroase au devenit subiect de controversă publică. Carol a ştiut cu foarte mare abilitate să folosească lipsa de autoritate a Regenţei şi divergenţele dintre partidele politice pentru a reveni pe tronul României.
Deşi în perioada domniei sale România a cunoscut cel mai mare avânt economic din perioada interbelică, aceasta s-a caracterizat prin permanentul conflict dintre rege şi clasa politică. Carol dorea ca instituţia monarhică să joace rolul principal în stat şi s-a lăsat influenţat în actele sale de camarila regală, încercând constant să discrediteze în ochii opiniei publice formaţiunile politice democratice. Cu inteligenţă a folosit momentul alegerilor din decembrie 1937 pentru a instaura în România un regim monarhic autoritar, de altfel, autoritarismul fiind o caracteristică a majoritatăţii statelor europene din această perioadă.
Izolată pe plan diplomatic, România a trebuit să cedeze în faţa presiunilor şi să accepte pretenţiile teritoriale revizioniste din vara anului 1940. Dezordinea generală din ţară l-a determinat pe Carol să îl cheme la putere pe generalul Ion Antonescu, considerat singura persoană capabilă să conducă ţara în tot acest context intern şi internaţional. Noul prim-ministru a fost învestit cu puteri depline în stat, iar pe 6 septembrie 1940 Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său Mihai I. Ultimii ani ani din viaţă i-a petrecut prin călătorii în străinătate alături de Elena Lupescu şi în cele din urmă s-a stabilit la Estoril, în Portugalia, unde a decedat pe 3 aprilie 1953.
Sursa: Encilopedia României