close
ActualitatePromovate

„Cuvee de Jercălăi”, vinul de aur al Arhiepiscopiei Bucureștilor, un nou succes al Cramei Via Domnului din Dealu Mare

„Cuvee de Jercălăi”, vinul de aur al Arhiepiscopiei Bucureștilor, un nou succes al Cramei Via Domnului din Dealu Mare

Într-un peisaj viticol dominat tot mai mult de inovație, dar și de reîntoarcerea la tradiții, Arhiepiscopia Bucureștilor anunță un nou succes remarcabil în domeniul vinificației prin lansarea vinului Cuvee de Jercălăi, un cupaj rafinat din Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Merlot, realizat la Secția de vinificație Urlați.

Noul sortiment, prezentat oficial în raportul de activitate pe anul 2024 al Arhiepiscopiei și elogiat de Patriarhul Daniel în cadrul Adunării Eparhiale desfășurate la Palatul Patriarhiei pe 25 ianuarie 2025, a obținut medalia de aur la International Wine Contest Bucharest (IWCB), ediția 2024.

„Cuvee de Jercălăi” reprezintă expresia maturizării unui proiect viticol asumat și dezvoltat strategic de Biserică în ultimele decenii. Vinul este rezultatul unui cupaj inteligent între trei soiuri emblematice ale podgoriei Dealu Mare, respectiv Cabernet Sauvignon, cu structură și forță, Fetească Neagră, cu finețe și specific românesc, și Merlot, pentru rotunjime și eleganță.

Obținut în condiții tehnologice moderne, la Urlați, vinul este deja remarcat în competițiile internaționale, ceea ce confirmă nu doar calitatea terroir-ului, ci și direcția ambițioasă pe care Arhiepiscopia Bucureștilor a imprimat-o acestui domeniu.

În spatele acestui succes se află Crama Via Domnului, o unitate de vinificație aflată în subordinea Mănăstirii Jercălăi, în cadrul Centrului Viticol Urlați-Ceptura, județul Prahova.

Poziționată în inima podgoriei Dealu Mare, pe o suprafață viticolă de 48,5 hectare împărțite pe cele trei plaiuri, Chițorani (12 ha), Jercălăi (7,75 ha) și Ceptura (28,7 ha), crama produce atât vinuri roșii (Merlot, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon), cât și albe (Sauvignon Blanc, Fetească Regală, Muscat Ottonel).

În anul 2024, fluxul tehnologic al cramei a fost modernizat și extins, grație unui proiect important în valoare de 28,5 milioane de lei, cofinanțat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) prin Programul Național de Sprijin în sectorul vitivinicol 2019–2023.

Proiectul a presupus lucrări de construcții, instalații, dotări, ziduri de sprijin și organizare de șantier. Finanțarea a fost asigurată în proporție de 70% din fonduri nerambursabile oferite prin APIA, restul provenind din contribuția Cooperativei Agricole „Via Domnului”.

Crama și-a intensificat, în 2024, atât producția, cât și distribuția. Potrivit raportului prezentat de Arhiepiscopie, în cursul anului au fost livrate 626.722 de sticle de vin, din categorii variate: vinuri cu Denumire de Origine Controlată (D.O.C.), vinuri cu Indicație Geografică (I.G.) și vin liturgic. O bună parte a acestor vinuri a fost destinată aprovizionării mănăstirilor și parohiilor din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte eparhii fără terenuri viticole proprii.

„Am investit în vie, punând în valoare patrimoniul viticol, am investit în tehnologie, păstrând integral tradiția părinților de altădată și a oamenilor care au știut să facă vinuri de calitate, și, cel mai important lucru, am investit în oameni”, a declarat părintele protosinghel Petru Ungureanu, starețul Mănăstirii Jercălăi și consilier eparhial pe probleme agricole și viticole.

Un rol important în această evoluție l-a avut cooptarea, în 2023, a unuia dintre cei mai apreciați oenologi din România, Claudiu Porumb, cunoscut pentru vinurile Pelin de Urlați.

Cu experiență și viziune, Porumb a contribuit la extinderea gamei de vinuri produse la Crama Via Domnului, aducând inclusiv know-how-ul necesar pentru realizarea vinurilor pelin, precum „Ierbar – Pelin de Jercălăi”, un produs unic în România, aromatizat cu 33 de plante culese din flora spontană a regiunii Dealu Mare.

Tot în 2023, Crama a lansat gama Via Domnului – Ediție Limitată, cu sortimente baricate precum Sauvignon Blanc, Chardonnay, Merlot Rozé, Fetească Neagră și Cabernet Sauvignon, toate vinuri care au fost bine primite de piața premium.

Apariția vinului „Cuvee de Jercălăi” și dezvoltarea continuă a cramei din Urlați reflectă o viziune strategică a Bisericii asupra rolului său în comunitate din punct de vedere pastoral, cultural, economic și identitar.

Într-un sector dominat de marile branduri comerciale, proiectul viticol al Arhiepiscopiei Bucureștilor devine un model de bună practică în valorificarea resurselor locale, cu respect pentru tradiție, dar cu instrumente moderne.

În definitiv, „Cuvee de Jercălăi” este rezultatul unui efort susținut de transformare, de profesionalizare și de întoarcere la rădăcini. Este, poate, un nou simbol al legăturii dintre pământ, om și, mai ales, har.

Colecția de vinuri „Via Domnului – AICI

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.