close
Creștinătate

„Cuvine-se cu adevărat” – rugăciunea dăruită creștinilor de către Arhanghelul Gavriil

Călugărul a adus piatra, iar străinul a luat-o în mâinile sale şi a scris pe ea cu degetul imnul închinat Maicii Domnului. Aceste cuvinte se scrijeliseră atât de adânc în placa cea tare, ca şi când ar fi fost lut plămădit atunci.

Într-una dintre chiliile ce se găsesc în împrejurimea Kareii în Muntele Sfânt (Kareia – „capitala” Muntelui Sfânt), ridicată în cinstea Adormirii Maicii Domnului, a sihăstrit la anul 982 un oarecare bătrân cu ucenicul lui.

Într-o sâmbătă seara, pe data de 10 iunie, a plecat bătrânul pentru privegherea bisericii „Începătorului”, punându-l pe ucenic să citească singur slujba. Noaptea, călugărul a auzit o bătaie în uşă. Deschide şi vede un oarecare călugăr necunoscut.

Vizitatorul a rămas în noaptea aceea la chilie, cântând împreună slujba utreniei. Înainte de oda a noua a cântărilor (cântarea a 9-a), călugărul chiliei a cântat până la cunoscutul imn al Sfântului Cosma Melodul „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii…”, pe când străinul a cântat până la „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”. Cel dintâi a auzit şi a zis cu uimire:

– Haide să cântăm numai „Ceea ce eşti mai cinstită…”, „Cuvine-se cu adevărat…” ne este necunoscut. Te rog, scrie-mi acest imn ca să-l cânt şi eu pentru Născătoarea de Dumnezeu.

– Adu-mi cerneală şi hârtie şi o să ţi-l scriu.

– Nici cerneală nu am, nici hârtie!

– Adu-mi atunci o piatră!

Călugărul a adus-o iar străinul a luat-o în mâinile sale şi a scris pe ea cu degetul imnul închinat Maicii Domnului. Aceste cuvinte se scrijeliseră atât de adânc în placa cea tare, ca şi când ar fi fost lut plămădit atunci.

– De acum înainte aşa să-l cântaţi şi voi şi toţi ortodocşii, a zis străinul, făcându-se nevăzut.

Era Îngerul Domnului, trimis din cer ca să aducă imnul oamenilor. Când s-a întors bătrânul de la priveghere şi a auzit cele legate de imn, a slăvit pe Dumnezeu şi a mulţumit Maicii Domnului pentru minunata ei arătare. După aceea a povestit în capitală întâmplarea, iar de acolo placa cu litere îngereşti a fost trimisă la rândul ei, împreună cu povestirea scrisă, la patriarh.

De atunci, imnul acesta arhanghelic se cântă în sfintele slujbe ortodoxe. Icoana Maicii Domnului în faţa căreia s-a întâmplat minunea a fost dusă la biserica unde a avut loc întâmplarea. Chilia aceea, unde s-a auzit pentru prima dată imnul arhanghelic, s-a numit „Cuvine-se cu adevărat”, pe când împrejmuirea s-a numit „Paradis”.

În concordanţă cu sinaxarul din 11 iunie, îngerul care a învăţat pe călugăr imnul era însuşi Arhanghelul Gavriil.

(Ion Andrei Ţârlescu, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 172-173)

(doxologia.ro)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.