close
ActualitatePromovate

DAVID ȘI EU

thehtm.org

Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţile mele, înălţat am fost, dar m-am smerit şi m-am mâhnit. Ps.87:16

De câte ori citesc psalmul 87 mă rușinez. Mai ales când văd versetul 16.
De ce?
Pentru că mă gândesc că pentru a fi cetățeanul Împărăției Cerurilor trebuie să mă compar cu cei care sunt acolo. Cand văd că Prorocul David avea această îndrăzneală să spună că este în osteneli din tinerețele lui mă apucă un enorm regret că nu am facut și eu la fel.
Apoi mă gândesc că nici acum nu prea mă ostenesc eu așa mult. Nu așa cum făcea David. Auziți ce spune:
“Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu voi uda.” Ps.6:6.
Păi fac eu așa ceva zilnic?
Am pentru ce să fac asta că fac păcate nenumarate, dar mă pocaiesc eu de ele încât să vărs lacrimi?
A îngăduit Domnul să fiu înaltat în tot felul de funcții dar nu m-am smerit deloc. Dimpotrivă, greu am înțeles ă dacă n-ar fi vrut Hristos nu ajungeam în acele funcții.
Nu știu dacă și voi simțiți asta, fraților și surorilor.
Această rușine, această părere de rău pentru timpul irosit, pentru talantul irosit.
Simțiți asa ceva?
Dacă da sunteți niște fericiți!
Dar daca suntți împietriți ca mine, ar cam fi momentul să ne gândim că acest CREDIT al timpului acestei vieți ar fi bine să-l folosim în acest scop al pocainței și ostenelilor pentru Domnul.

Să ne ajute Hristos să facem asta cât mai avem timp!

(Cătălin Rusu)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.