Despre Chirac, omul de fiecare zi
« Que est-ce qu’elle veut cette ménagère, mes couilles sur un plateau ? » (Ce vrea gospodina asta, c… mele pe un platou ? – expresie captata de un microfon in timpul unui sommet european, la adresa premierului Margaret Thatcher)
Ceremoniile in onoarea lui Jaques Chirac au fost un mare succes popular. Fiica cea mica a fostului presedinte, Claude, care s-a ocupat de comunicare in toata perioada in care Chirac s-a aflat la Elysée, a inteles ca importanta ramane, pana la urma, relatia cu francezii. Corpul neinsufletit a fost depus in catedrala Saint Louis de la Invalides unde portile au ramas deschise de duminica la pranz pana luni dimineata iar parizienii (si nu numai) s-au inghesuit sa ii aduca un ultim omagiu chiar sub rafalele de ploaie. Sincer, am stat la coada trei ore si am renuntat, dar am vazut persoane in varsta gata sa stea la coada pana dimineata…Am vazut si tineri, insa marea majoritate era reprezentata de « la vieille France », aceea a pronumelor de politete…
N-o sa revin asupra derularii ceremoniilor, poate presa romana a reflectat totusi ceva (si daca nu, foarte rau !). Vreau doar sa va reproduc cateva din anecdotele care s-au povestit in ultimele trei zile in toate platourile de televiziune de cei care l-au cunoscut.
Ma intai insa, vreau sa punctez marile discursuri care au marcat isotoria celor doua mandate si a Frantei. In primul rand cel de la Val d’Hive, cand a recunoscut, pentru prima data, responsabilitatea statului francez in deportarea evreilor. Apoi, cel de la Johannesbourg, cand a rostit celebrele cuvinte : « Notre maison brule et nous regardons ailleurs ! » (Casa noastra arde si noi privim in alta parte »). Vorbea, desigur, despre incalzirea globala, si a fost primul lider mondial care a tras un semnal de alarma. A mai fost, desigur, memorabilul discurs rostit de Villepin in Consiliul de Securitate al ONU dar care a reflectat decizia luata de Chirac in chestiunea razboiului in Irak, despre care presedintele a spus : « Razboiul este intotdeauna cea mai proasta dintre solutii ». Istoria i-a dat dreptate.
Ca sa trec insa de la marea istorie la mica istorie, iata o « culegere » de fraze memorabile care reflecta caracterul sau jovial, uman, nepretentios atunci cand se afla in mijlocul oamenilor.
« Sarkozy : il faut lui marcher dessus, du pied gauche. D’abord, parce que ça porte bonheur et puis parce qu’il n’y a que ça qu’il comprenne » (Sarkozy – trebuie sa-l calci in picioare, cu piciorul stang, intai pentru ca poarta noroc, apoi pentru nu ca intelege decat asa)
« Les promesses n’engagent que ceux qui les reçoivent » (promisiunile nu-i angajeaza decat pe cei care le primesc)
« On n’exporte pas la democratie dans un fourgon blindé » (Democratia nu se exporta intr-un furgon blindat)
« Elle font pschitttt » (Se fâsâie – apropo de zvonuri la adresa lui)
« Ça me touche un sans faire bouger l’autre » (Mi-l loveste pe unul fara sa-l miste pe celalalt, in expresie « unul » si « celalalt » fiind bijuteriile de familie…)
« Que est-ce qu’elle veut cette ménagère, mes couilles sur un plateau ? » (Ce vrea gospodina asta, c… mele pe un platou ? – expresie captata de un microfon in timpul unui sommet european, la adresa premierului britanic Margaret Thatcher)
« Ce type, c’est quand même un remède contre l’amour, non ? » (Tipul asta e un remediu contra amorului,nu-i asa ? – despre Edouard Balladur)
« Bien sur que je suis de gauche ! Je mange de la choucroute et je bois de la bière ! » (Evident ca sunt de stanga, mananc varza murata si beau bere ! – adrestata unui jurnalist de la Liberation, ziar de stanga)
« Un chef c’est fait pour cheffer » ( un sef e facut sa sefeze –Interviu in Figaro Magazine)
« J’apprecie plus le pain, le paté, le saucisson, que les limitation de vitesse » (Apreciez mai degraba painea, pateul, carnatii decat limitarile de viteza)
« Buvons a nos femmes, à nos cheveaux et à ceux qui les montent » (sa bem pentru femeile noastre, pentru caii nostri si pentru cei care ii calaresc – in franceza pluralul fiind destul de ambiguu si dand de inteles ca e vorba si despre unele, si despre ceilalti…)
« On ne construit pas la grandeur de la France avec de l’eau tiède et du chloroforme » (Nu construim grandoarea Frantei cu apa calda si cloroform – la adresalui François Mitterand)
« J’ai toujours respecter les hommes qui se battent pour d’autres idées que les miennes » (I-am respectat intotdeauna pe cei care se bat pentru alte idei decat ale mele) ;
Prietenii au povestit asadar cum era in stare sa manance un steck de 800 de grame la hale la 6 dimineata, desi mancarea lui preferata era…piftia (ma rog, « fromage de tête”, dar este pe aproape de ceea ce numim noi piftie). Iar bautura preferata, cum spunea chiar el, berea Korona si nu vinul rosu cum s-ar cuveni unui domn din inalta societate.
In mijlocul oamenilor, ii intreba in primul rand “Alors, comment ça va?”, preocupat de problemele lor reale; ii suna intotdeauna pe colegii care pierdusera o alegere pentru a-i intreba cum se descurca si daca au nevoie de ajutor. Isi petrecea cea mai fericita zi din an nu in saloanele aurite la o cupa de sampanie, ci la Salonul Agriculturii mangaind vacile.
Sunt foarte onorata ca l-am cunoscut. Am facut multe vizite oficiale cu el in toate colturile lumii si nu s-a dezmintit niciodata : respectuos chiar si cu cel mai umil dintre kanaci, grandios atunci cand era vorba despre tara sa.
Dumnezeu sa-l odihneasca iar noi, sa luam exemplu. Si cand spun « noi » ma refer la politicienii de azi care isi iubesc tara in masura in care tara le poate da ceva, si chiar la noi, atunci cand le-o trecem cu vederea.
(Marcela Feraru)