close
Actualitate

DUPĂ 20 DE ANI, CASA EUROPEI – MOMENT ANIVERSAR

Cu ocazia marcării a 20 de ani de la fondarea Casei Europei ”EUROLINK” în Capitala României și a 5 ani de la lansarea Catedrei Internaționale Onorifice în sprijinul Strategiei UE a Regiunii Dunării – CIO-SUERD ”Jean BART”, precum și în ajunul marcării Zilei Internaționale Anti-Corupție sub auspiciile Națiunilor Unite și a 20 de ani de la semnarea Convenției OCDE Anti-Mituire, la Palatul Cotroceni, în data de 8 decembrie 2017, va avea loc reuniunea de bilanț asupra rezultatelor Forumului Anual SUERD, Conferinței Consiliului Orașelor și Regiunilor Dunării și EUNET (Budapesta, octombrie 2017).

Prin această ceremonie de înalt nivel, Consorțiul Organizatoric vizează să contribuie la accelerarea aderării României la OCDE și a îndeplinirii și în țara noastră a obiectivelor legate de angajamentele României față de Sustainable Development Goals. Evenimentul deschide o serie de manifestări și proiecte, plasate în contextul Anului European al Patrimoniului – 2018.

În acest context, va avea loc Ceremonia de Decernare a Cupei Integrității, Bunei Guvernanțe și Responsabilității Sociale în sectorul public, mediul de afaceri, academic și în cadrul societății civile, precum și a Diplomelor Speciale de Merit ale Casei Europei, în prezența unor prestigioase personalități din țară și din străinătate, a corpului diplomatic și a instituțiilor mass-media acreditate.

Evenimentul se bucură de amabilul sprijin al Muzeului Național Cotroceni coordonat de Administrația Prezidențială a României. Agenda (draft)

Parteneri Media Asociați: Agenția Națională de Presă AGERPRES, TVH, Opinia Națională, Juridice.ro. Parteneri Media: Finantare.ro, CaleaEuropeana.ro, Comunicații Mobile, CalendarEvenimente.ro, ComunicateMedia.ro, Tribuna Economică, 24PHarte.ro, SmartFinancial.ro, PRwave.ro, BrandInfo.ro, “Buletin Dunărean”.

Înscrierile se fac conform principiului ”Primul venit-primul servit”, în limita locurilor rămase disponibile, pe baza invitației personalizate sau prin transmiterea Formularului de Inscriere.

Pentru conformitate,
EUROLINK-Casa Europei
6 noiembrie 2017

Tags : casa europeieurolinkreceptii

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.