Academicianul Eugen Simion a evocat sâmbătă seară, în cadrul unui eveniment comemorativ găzduit de Universitatea Centrală Universitară, personalitatea omului și prozatorului Augustin Buzura, pe care l-a caracterizat drept “un scriitor profund, unul dintre cei mai buni scriitori ai noștri după război și un om care a încercat să spună adevărul despre foarte încurcata noastră lume comunistă”.
“O să vorbim despre scriitorul Buzura, care ar fi împlinit ieri 79 de ani. Nu a apucat, păcat. Dar, în chip fatal, o să vorbim și despre omul Buzura, un personaj foarte important în literatura noastră postbelică. Mă gândeam chiar ce-l caracterizează ca scriitor transilvănean, venit în tradiția Slavici, Rebreanu, Pavel Dan. Toți acești scriitori au o notă comună, și anume, interesul lor pentru destinul colectiv, în special pentru clasa țărănească, dar și clasa micilor meseriași sau a intelectualului. Buzura vine în această linie și s-a impus ca atare, ca un scriitor, un realist de observație a lumii românești. Cărțile lui au fost citite, au fost căutate, erau așteptate, pentru că a fost perceput ca un scriitor care spune adevărul”, a subliniat Simion.
El a mărturisit că Augustin Buzura i-a fost prieten, mai ales în ultimii 20 de ani.
“Mi-a fost prieten, mai ales în ultimii ani, în ultimele două decenii. L-am cunoscut bine în cadrul Academiei Române și altfel la ‘Cultura’, un om pe care l-am iubit. Și deși eu sunt valah, el este ardelean, eu sunt un om mai deschis, că așa suntem noi valahii, el mai ardelean, venit la București mai precaut, dar m-am înțeles cu el și l-am stimat foarte mult ca scriitor”, a spus Simion.
El își amintește că l-a comparat pe Augustin Buzura cu un tren de marfă care urcă cu greu la Predeal, dar care ajunge la destinație.
“Un ardelean care nu se grăbește. L-am comparat odată cu un tren de marfă care urcă la Predeal și ai sentimentul că își dă duhul, răsuflă din ce în ce mai greu, mai astmatic, dar ajunge, cară. Așa este literatura lui, e un scriitor care cred că nu redacta facil, repede. Mă uitam la ritmurile romanului lui, cam din patru în patru ani publica un roman, dar când apărea romanul, romanul avea succes”, a spus academicianul.
Potrivit lui Simion, toate romanele lui Augustin Buzura au impus un tip de proză de analiză socială, dar s-a impus și printr-o publicistică “interesantă”.
“Mai este ceva, interesant cred eu, ceva ce s-a întâmplat cu ultimul Buzura, și anume, el a făcut o publicistică interesantă la ‘Cultura’ și aparent eram puțin nedumerit de ce critica lui foarte dură socială nu dădea exemple, nu făcea niște referințe directe, ci doar prin aluzie. Pe urmă, când au apărut în volum și le-am citit, nu am găsit explicația. El urmărea fenomenul și nu atât omul. În cazul acestui tip de proză publicistică, în același timp, el a spus lucruri foarte dure despre lumea noastră, mai ales despre lumea asta post-comunistă, care a câștigat foarte puțin și a păstrat foarte mult. A câștigat libertatea în orice caz și libertatea de a spune, dar a și păstrat, din păcate, duplicitățile, moravurile, viciile vechi. Și el le-a spus în felul lui”, a subliniat vorbitorul.
În cadrul evenimentului au fost prezentate romanele lui Augustin Buzura, publicate la Editura RAO, ediție supravegheată de Angela Martin, de la revista “Cultura”.
Conform prozatorului Ioan Groșan, în 1963 Augustin Buzura a debutat ca prozator cu volumul de povestiri “Capul bunei speranțe” și a urmat apoi celebra serie de romane, începută în 1970, cu “Absenții”, “Fețele tăcerii” în 1974, “Orgolii” în 1977, “Vocile nopții” în 1980, “Refugii” — 1984, “Drumul Cenușii” — 1988. După 1990, Buzura a mai scris “Recviem pentru nebuni și bestii” — 1999 și “Raport asupra singurătății” — 2003.
“Am fost și eu martor, romanele până în 1990 ale lui Augustin Buzura se vindeau ca pâinea caldă, se făcea coadă la ele la librării, ceea ce astăzi mi se pare imposibil. Se stătea la Buzura, ca la unt sau ca la carne. Și eu am stat, spre exemplu, la ‘Fețele tăcerii’ și un paradox, dacă vreți ironic, am făcut rost de ‘Fețele Tăcerii’ numai pentru că am luat și cartea ‘Omagiul’, aceea cu Ceaușescu. Deci se dădea la pachet Buzura cu ‘Omagiu’, o ironie a sorții”, și-a amintit Groșan.
Augustin Buzura s-a născut pe 22 septembrie 1938, în comuna Berința din județul Maramureș. A urmat liceul la Baia Mare și a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca (1964), cu specializare în psihiatrie. A fost redactor, secretar general de redacție, redactor-șef al revistei “Tribuna” din Cluj, la care a debutat în 1960.
A abandonat medicina în favoarea literaturii, debutând editorial cu volumul de povestiri ”Capul Bunei Speranțe” (1963). După încă o culegere de povestiri și nuvele (”De ce zboară vulturul?”, 1966) se dedică în exclusivitate romanului, dobândind o rapidă și largă cunoaștere din partea criticii și a publicului.
Augustin Buzura a tradus din literatura germană, maghiară, franceză, spaniolă, poloneză, rusă, chineză, slovenă. A publicat articole, eseuri, interviuri, note în reviste de literatură și cultură din țară și străinătate. A scris și scenarii de film.
A devenit membru titular al Academiei Române în martie 1992.
Scriitorul a murit la vârsta de 78 de ani, la data de 10 iulie 2017.
Sorin Peneș
