Săptămâna trecută, am fost invitat la Cenaclul „Orfeu” de către conducătorul acestui fenomen de cultură, frumoasa şi talentata mea prietenă Ruxandra Bohat, şi am decis să parcurg, astăzi, cu domnia lor, ca şi altădată, o dimineaţă plăcută.
Reamintesc că acest Cenaclu se adresează tuturor vârstelor şi aici puteţi întâlni copii de Şcoală Generală, de Liceu sau tineri cu Facultăţile terminate, sau oameni de 56 de ani, ca mine. Am reîntâlnit aici persoane dragi mie, scriitoarea Livia Dimulescu, scriitoarea Teodora Matei, veşnic îndrăgostitul de cinema şi fotbal Mihai Ioachimescu, părintele Costin Bogdan Georgescu, poeţii Vasile Coman şi Sivian Cristescu, profesoarele Alina Bălan şi Veronica Vasilescu şi mulţi alţi tineri cărora pentru gestul participării şi al implicării le port un respect deosebit.
Întâlnirea a început cu memoriile de călătorie ale amfitrioanei, poeta Ruxandra Bohat fiind plecată o jumătate de an prin Australia şi India. O încântare, de-a dreptul, şi a continuat apoi cu luări de cuvânt ale musafirilor, care prin vocea părintelui Costin a făcut o invitaţie la zilele „Radu Tudoran” care se vor desfăşura la Blejoi în luna noiembrie.
Doamna Profesor, Alina Bălan a citit un eseu scris împreună cu un elev, o confesiune a unui tânăr la început de An Şcolar, apoi Teodora Matei, draga noastră prietenă, a vorbit despre lansarea ei de carte care are să aibă loc astăzi, în Bucureşti şi despre alte evenimente de peste an care i s-au petrecut.
Livia Dimulescu, frumoasa şi consacrata scrisului nostru, s-a raportat la necesitatea cititului şi la utilitatea acestuia pentru orice tânăr, încântând apoi audienţa cu o proză scurtă. Au urmat apoi, Ştefan Petre, un copil poet de 11 ani, participant la multe concursuri, inclusiv televizate, care a citit o baladă dedicată harpei. Foarte frumos. Dănuţ Răduţă, a cântat hip-hop, a citit poezie, s-a confesat aşa precum Mihai Moldoveanu care este deja cu o carte la Editură. A urmat, scriitorul Dan Minoiu, cu mici confesiuni, care au culminat cu solicitarea de a cânta melodia cu care a performat la „Duelul Pianelor”. După aplauze a recitat două poezii, de asemenea apreciate. A urmat poetul Vasile Coman, care a recitat cu succes din creaţiile sale.
La graniţa dintre literatură şi sport a fost dragul meu Mihai Ioachimescu, care a făcut o apreciabilă critică de film, capodoperei „PLATOON”. Au urmat apoi cu confesiuni despre timpul care a fost şi despre cel viitor, prezentând şi poezie şi proză Patricia Stoica, Bianca Alexandru Cojocaru, Valentina Veleat, Marius Răduţă.
O atmosferă de mult calm şi linişte, o atmosferă patriarhală, în cel mai bun sens al cuvântului, o manifestare condusă cu inteligenţă, dăruire şi pricepere de către poeta Ruxandra Bohat care a ştiut să împartă cu parcimonie timpul, astfel încât nimeni să nu fie văduvit de el. O manifestare căreia viitorul îi acordă toate şansele către performanţă.
M-am bucurat de orele petrecute alături de mai tinerii noştri cenaclişti şi dorindu-le multe frumuseţi în cariera şcolară şi nu numai, mă despart de ei şi de dvs. cu un regret, acela că nu sunt mai bătrân să fi făcut mai multe, pentru a avea ce le mai povesti…
Dan Minoiu