Expoziția temporară itinerantă „Aurul și argintul antic al României”, care reunește peste 1.000 de obiecte arheologice din metale prețioase, de o valoare istorică deosebită, descoperite de-a lungul ultimelor două secole pe teritoriul României, va fi prezentată, în perioada 12 iulie – 15 octombrie, la Muzeul „Deri” din Debrecen, Ungaria.
De la podoabe la însemne de prestigiu sau ale sacralităţii, piesele ilustrează „multiplele faţete îmbrăcate” de metalele preţioase.
Din rândul acestor valori putem enumera tezaurele de la: Pietroasele – judetul Buzãu (Closca cu puii de aur), Grãdistea Muncelului – judetul Hunedoara (brãtãrile dacice), Bunesti Averesti – judetul Vaslui (diadema), Ostrovul Mare si Hinova – judetul Mehedinti, Cucuteni Bãiceni – judetul Iasi, Agighidol – judetul Tulcea, Peretu – judetul Teleorman, Sâncrãieni – judetul Harghita, Constanta (Tomis), Histria, Hârsova – judetul Constanta, Apahida, Cluj Someseni – judetul Cluj, Cugir, Blaj – judetul Alba etc.
Practic, expozitia acoperã, prin intermediul pieselor prezentate, aproximativ 6.000 de ani de istorie din acest areal geografic, respectiv din neolitic pânã în perioada antichitãtii târzii.
Potrivit unui comunicat al Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), transmis joi, vernisajul oficial al expoziției va avea loc marți, 11 iulie, la ora 11,00 (ora Ungariei) și se va desfășura în prezența unor înalte oficialități din cele două țări.
Expoziția este organizată de Muzeul „Deri” din Debrecen în parteneriat cu MNIR, evenimentul reprezentând o oportunitate unică de a admira o multitudine de obiecte de patrimoniu ce fac parte din categoria Tezaur, cuprinse într-o singură expoziție. Coordonatorii expoziției sunt dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al MNIR, dr. Rodica Oanță-Marghitu, șeful biroului Tezaur Istoric din cadrul MNIR, și dr. János Dani, director adjunct al Muzeului „Deri”, Secția Arheologie.
În colaborare cu peste 30 de muzee de profil din întreaga țară, MNIR a demarat acest proiect expozițional în decembrie 2013. Până în prezent, expoziția a fost itinerată la Timișoara, Oradea, Satu Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Iași, Constanța, Piatra Neamț, Suceava, Bârlad, Galați, vernisajul din Ungaria reprezentând o premieră în prezentarea acesteia la nivel internațional.
A.P.