Fost Premier al Japoniei, aprig apărător al valorilor democratice, Shinzo Abe a fost astăzi (8 iulie 2022) asasinat în timpul discursului electoral pe care-l susținea. Glonțul care l-a ucis pe fostul lider japonez, a stârnit reacțiile Oficialităților din toate colțurile lumii.
Geniul politic asumat si perspicace, a fost apărător nu doar al convingerilor anticomuniste, ci și un susținător al patriotismului și al familiei.
Shinzo Abe a înțeles ce însemna mândria națională, a luptat pentru redresarea economică printr-o politică îndrăzneață și pentru restabilirea obiceiurilor tradiționale în sistemul de învățământ.
Acest lider politic nu ar fi meritat o astfel de moarte tragică. Acest om s-a zbătut pentru binele poporului, a dorit dreptatea și demnitatea. Odihnească-se-n pace!

Petrișor Cană