Limba noastră
Limba mea e graiul ierbii
când țâșnește primăvara,
vântul care mână cerbii,
dor pe care-l poartă seara.
Limba mea e prima zestre
din străbuni, demult lăsată,
gând pictat pe stânci rupestre…
este rugă asumată.
Limba mea-i o bucurie,
și e dans în care iambii
stau ca florile pe ie,
preț plătit cu sânge-n cambii.
Limba noastră-i moștenire,
acoladă de unire.
O cruce
Chiar diavolul mi-a zis să ne-ntâlnim,
că vrea, măcar puțin, să discutăm
și, „cine știe, poate, ne unim
să trecem puntea sau… s-o devastăm!“
Să nu-mi fac griji, căci poate rezolva
într-o clipită tot ce eu aș vrea,
doar el în lumea-aceasta-i cineva,
ba poate chiar urni și prima stea.
Avea mai toate vorbele la el,
de ai fi spus că-i mare literat,
purta-n urechea dreaptă un cercel
și se dădea un mare democrat…
Cu limba-n cerul gurii mi-am făcut
o cruce, și, apoi, am dispărut.
Aforismele lui Brâncuși
„Invidie, sau ură-n suflet
în veci n-oi ține, sunt eu sigur”,
spunea Brâncuși într-un răsuflet,
de-aceasta, chiar, pot să vă-asigur!
„Creez nu pasărea ci zborul
și caut pietrei să-i dau viață,
iar gândul bun mi-l dă Păstorul
și-I mulțumesc că mă răsfață!
Iubesc tot ceea ce se ‘nalță,
și aripi, eu, curând, voi prinde
noroi și fum le iau din salță…
tăceri vă las a vă surprinde.
Sculptura este însăși apa
și vinul ce sfârșește-agapa.“
Resurse
Poveștile ce ni le-am spus
vor fi resurse pe vecie
sau diamante ce le-am pus
în ceea mai de preț cutie.
Un cufăr bine zăvorât
momentele ne-adăpostește,
să nu ne fie de urât…
și, Doamne, ce mult prețuiește!
Lua-voi totul când mă duc…
și fericit eu sunt de-acuma
cum este fiece mânzuc
ce-ntâia dată vede bruma.
Mai lasă-mă, iar, să te pasc
de-o fi din nou eu să mă nasc!
Eva Heyman
Copil de treisprezece ani,
în lagăr dusă cu ai săi,
avea o frică de germani
și ea și ceilalți: doi ceangăi.
Nota-n jurnal tot ce vedea
și-l observa pe gardian…
L-ar fi lăsat sărut să-i dea,
doar să câștige un alt an.
Bunicii-ndată ce-au ajuns,
ca alți evrei, au fost gazați,
și nu s-a dat niciun răspuns
de ce-au fost, oare, acuzați.
„Trăit-am doar așa puțin
și toată viața-a fost un chin?“
(George Riurel Bălan)
