Gheorghe are grijă de ce se întamplă pe langă blocul in care stau in Drumul Taberei.
E din Brăila. A fost lăcatus mecanic… Nu prea a muncit.. A fost paznic… Mai mult a bântuit.. Are probleme cu articulațiile, acum. Azi il vad, prin fata scării, cu o racheta in mana.
“Ce faci, Gigi?” Râde, mai întai. Gigi râde mult. Se bucură cand vorbești cu el. Râde cu toata fața. E atât de trist, incat, culmea, râde ca să se despovareze de durere și amintiri.
“Joc tenis!’ “Pai, cum, Gigi? Asa, fara minge?” “Daaa!” Râde din toata inima, și inima mea se umple de bucurie de râsul lui copilaresc. “Vă dau racheta?”. Stiu ca vrea bani. Si nu accepta sa nu faca un serviciu sau sa nu ofere ceva pentru oricat de mica ar fi suma… Il hranesc, și ca mine si multe alte suflete bune de aici. Ii dau din hainele mele…
Imi da racheta. O iau si ii dau 10 lei. Ma duc sus și ii pregatesc o farfurie fierbinte. Iahnie, cârnat proaspat prajit, paine pe vatra, sare, ceapa, o Cola si o bere, pe care o iau de jos, de la butic, la pet. Rece.
Zice Bogdaproste. Si râde. Cu gura, cu fata, cu ochii. Cu toata ființa lui!
Gheorghe, Gigi, din Braila, acum de-al nostru din Drumul Taberei e fericit!
(Cristian Botez)
