Cuvintele sunt goale şi totuşi găsesc orologiul din şansa de a te avea.
Lasă-le acolo nebătute şi nerostite, fără puterea credinţei.
Lasă-ţi fiinţa mai aproape şi apoi să te duci să te scalzi în mileniul altui an.
Nu mă-mbăta de florile tale, nu încerca să-mi dai trăiri de neputinţă.
Te-am ridicat şi-ţi dau puţinul meu de viaţă, neşansa din mine ţi-am dat-o!!!
Nu aştepta altceva! Te doresc şi mi-e greu…
Dan Minoiu
Deosebit de emoţionant, iscusinţa de a aşterne cuvintele, de a orândui gândurile şi a împărtăşi cu noi cititorii este copleşitoare, iar emoţiile născute răbufnesc cu puterea unui râu dezlănţuit! Mulţumesc pentru dărnicia clipei…