Mama a fost ce nu am ştiut niciodată că a fost… un ochi râzând şi plângând între naşterile din doi în doi ani, legându-şi tristețea în colțul batistei, odată cu sărăcia cartelei de pâine… Ştiu doar atât: că ar fi murit oricând pentru noi, ascunsă după firimituri… Avea două clase, învăța singură să citească biblia şi să scrie, ne bătea crunt, să fim printre primii la şcoală, se vindea timpului înflorind lacrimă cu lacrimă, doar să ne crească… la ora cinci ne cârpea hainele şi luceafărul de dimineață, ne ungea încălțămintea cu seu, la lumina nedreaptă a opaițului… Doctorul era descântecul cărbunilor stinşi, când, gol, transpiram înfăşurat în bozii, în grija ei exasperantă… Stătea cu pistolul fricii la tâmplă, murind pentru ea, trăind pentru noi, între o durere şi alta…
Ioan Corin Culcea