Astăzi este ziua lui Gabi Stamate, unul dintre cele mai interesante personaje din București, prilej cu care Cenaclul „I.L. Caragiale” îi urează LA MULȚI ANI cu cât mai multe realizări!
Artist și scriitor, expus în diferite spații și expoziții, utilizează propriul cont de Facebook pentru a publica gândurile sale. Am ales câteva dintre ele…
„Am făcut 60? Serios? Așa pretinde mistăr feizbuc? Cînd și mai ales cum dreaq au trecut acești 60, că eu habar nu am. Și jdemii de mezaje drăgălașe, drăgăstoase, pufoase, de nu fac față să le răspund. Ăștia mi-au explodat desktopul. Dar cum elegant mi-a sugerat un camarad de-al meu, un ins prea lucid, 60 nu-i un motiv de laudă… Nu noi scriem, ci altcineva, sau altceva, acoloșa, mai presus de înțelegerea noastră, care face să se întîmple astfel. E limpede, așa stau lucrurile, altfel nu se explică. Groaznic. Unii m-au invitat la 2 Mai, să ieșim din vacarm, chipurile. Băieții au înnebunit complet. SNCFR, cutare, sau garnituri private, ăăă, păi cum să pleci la 2 Mai fără chiloți de baie, cum? Și cică picnic la marginea drumului, sur l’herbe… Voiau s-o comitem ca pe vremuri, pitoresc. Dar eu nu mai sînt om de picnic, băi! La picnic oamenii mai somnolează, le mai vin idei, se despoaie din senin… Să nu forțăm nota, le-am spus repede, să stăm strîmb și să judecăm drept, nasoilor! Și totuși, diseară, nădăjduiesc să mă reunesc cu cîțiva holtei sadea, să radem niște pahare și să stabilim cîteva aspecte. Și vă mulțumesc din inimă, tuturor, se știe, că mi-ați colorat ziua. Și pentru asta vă îmbrățișez sănătos.”
„Eu dezbrăcat pînă la brîu, în faţa lavoarului cu robinet de alamă, şi bunicul lîngă mine, dictînd sonor: „Şcoleru’ lu’ bunicu, de trei ori cu apă rece pe faţă: 1, 2, 3…” Uneori ieşeam în zori, îmi arăta Luceafărul şi îmi explica că este planeta Venus. Cunoştea cerul ca nimeni altcineva. Era convins că OZN-urile sînt de origine terestră şi tind – nu că ar avea mare importanță – să-i dau dreptate. Moartea prematură a tătălui său a zădărnicit plecarea lui la Nancy, la studii, pentru care se pregătise asiduu. Citise multe cărți şi avea răspuns la toate întrebările mele. Sub îndrumarea lui atentă am construit o lunetă astronomică din lentile de ochelari, trăgeam cu arcul, înălţam smeie, alcătuiam ierbare, desenam după natură şi descifram tainele perspectivei. Împreună decupam articole din ziare și reviste, pe care le îndosariam apoi pe categorii. Împreună am redactat un mesaj în mai multe limbi, l-am închis într-o sticlă pe care am aruncat-o în mare, la Constanța, dar n-am primit vreun răspuns. Au fost momente de maximă comunicare între noi, care m-au influenţat decisiv. Chiar şi azi, cînd mă spăl pe faţă, îl simt alături, dîndu-mi instrucţiuni şi întinzîndu-mi șervetul. El este cu mine, orice-ar fi.”
„M-am urnit mai greu, uneori de-abia treceam clasa. Chiuleam pe rupte și visam cu ochii deschiși, mereu cu mintea în altă parte, cu capul în nori. Pluteam. Incapabil să mă supun regulilor, nu-mi țineam gura și mișcam în front. Mai tîrziu, cînd ceilalţi se maturizau, eu încă tatonam. Cînd oamenii din jurul meu se instalau confortabil în concluzii, eu abia îmi formulam întrebările. Cîrcotașii vor spune că m-am irosit, e dreptul lor, și că bătrînețe înseamnă capitulare. Dar consider că înaintarea în vîrstă conferă (şi) avantaje; îţi dă detaşare, calm, o involuntară demnitate şi, uneori, atrage chiar respectul anturajului. Iar aşteptările mele de la viaţă au devenit, oho!, rezonabile. O tîrîi cum pot, nu stau pe roze, n-am anticipat acest prezent, nu l-am gîndit astfel, împușc francul, dar poate că aici e tot farmecul. De la o vreme, avuţia îmi pare ridicolă – niciodată nu mi-am dorit să deţin parking auto sau harem, iar acum, cu atît mai puţin. Obiectele costisitoare nu-mi spun nimic. Curăţenia exemplară îmi induce o stare de panică. Lucrurile noi-nouțe mă dezgustă iar luxul mă deprimă de-a dreptul. Sărmănie scrie pe mine. Prefer stăzile laterale, simplitatea. Conturul. Mă deplasez pe catete. Îmi sună în cap: „Și moare emirul sub jarul pustiei / Si focul sub vatră se stinge scrumit…” Aspiraţiile de tinereţe, dacă nu s-au împlinit la timpul cuvenit, acum nu mă mai interesează deloc. Sănătatea, achitatrea facturilor şi ceva în plus, pentru cărţi şi o sticlă de vin, consider că este suficient(ul). A nu deţine provizii sau economii este preţul libertăţii mele. Plec cînd vreau, vin cînd vreau. Să nu te ştie nici vîntul, nici pămîntul. Detartrez closetul sau nu. Şi îl rog pe Dumnezeu, ca atunci cînd va fi să fie, s-o facă din prima.”
Gabi Stamate este reprezentantul ideal al tendintei artei autohtone de a se ralia cauzei estetice Occidentale. Sfera de preocupari a artistului este una vasta si eclectica. Prima ipostaza semnificativa in care il intalnim pe Gabi Stamate este aceea de artist video. Ca gen, arta video este inca foarte putin inteleasa si practicata in mediul artistic autohton, destul de conservator. Foarte multi artisti, dar si consumatori de arta, nu stiu sa faca distinctia intre arta video si film. Limba romana nu a reusit inca sa creeze o nomenclatura potrivita care sa defineasca deosebirile dintre cele doua genuri. Cu toate acestea, artistul bucurestean nu s-a lasat descurajat si a dat nastere unor proiecte fascinante care reiau un registru estetic Bergmanian, abordand teme uneori existentialiste, in linia lui Camus („Coffee and Cigarettes”), alteori absurdiste, amintind de Beckett („Capra cu trei iezi”).
Vizual video-urile lui Gabi Stamate mizeaza pe virtutiile expresive ale contrastului, mergand uneori pe relatia dialectica dintre alb si negru („Lost Message”), alteori pe o paleta cromatica domoala, organica, mult indatorata clar-obscurului („Pasaj”). Tematic, aristul prefera subiecte grele, cum ar fi singuratatea, absurditatea aspiratiilor umane („Vointa de putere”), natura parodica a vietii („Capra cu trei iezi”). Generic, Gabi Stamate imbina principiile artei video cu cele ale performance art-ului („Dub Experience”), adaugand ca si condiment instalatia.
Ca si pasionat al acestei forme de arta, artistul a iesit in evidenta prin proiecte cu mesaj cultural („Casa Poporului”), social si estetic („Proiectul Rene Guenon”),dovedind ca un artist adevarat nu trebuie sa ramana indiferent fata de evenimentele cotidiene.
Trebuie stiut ca Gabi Stamate este, inainte de toate, fotograf. Artistul impresioneaza prin autenticitatea reificata, tangibila a obiectului exprimat. Privind seria intitulata „Cityscape” intai iti sar in ochi contrastele pure, limpezi care creeaza geometrii vehemente formal dar subtile in ceea ce priveste emotia starnita. Artistul fructifica aici virtutile expresive ale unui organic de tip urban, revelat prin sarbatorirea frumusetii echivoce a strazilor, peretilor, celulozei si chiar si a ipsosului. In seria „Girls”, Gabi Stamate isi dezvaluie vocatia de portretist pop-art. Tipul de feminitate surprins aici este unul vintage, cu accente ale esteticii rock’n’roll. In bruneta misterioasa cu joben iti pare ca o recunosti pe Patti Smith, blonda voluptuoasa care mananca o banana ti-o evoca pe Madonna. Rebele, expresive si foarte personale, personajele surprinse de artist au ceva din aura Thelmei…sau a lui Louise. Nicio cosmetizare superflua, niciun artificiu gratuit nu impovareaza chipurile acestor femei care par a fi surprinse intr-un moment confesiv absolut, dezarmate si perfect sincere. Marele dar al lui Gabi Stamate este ca poate sa reveleze intr-un mod atat de curat simplitatea dureroasa a conditiei umane. Restul seriilor, „People”, „’89-’90”, „Nuduri” dar si „Abstracts” mizeaza pe aceeasi estetica a autenticului, a adevarului existential surprins in momentul climaxului expresiv.
Fotografia lui Gabi Stamate este o revelatie pentru ca reuseste sa aminteasca privitorului scufundat in mlastina opaca a experimentalului postmodern, care sunt, de fapt, semnificatiile si scopurile ultime ale artei fotografice: imortalizarea acelei clipe faustice, singura care contine suficient miez cat sa marturiseasca un mare adevar despre om, istorie, oras sau materie.
Poet vizual al autenticului abisal, iubitor inflacarat al sinceritatii revelate prin imagine, zeflemist ludic al conditiei umane, Gabi Stamate este artist in adevaratul sens al cuvantului. Intr-o lume in care fantosa vulgara este venerata asemenea unui idol, mizam pe oameni ca el pentru acea demistificare a realului de care avem atata nevoie. (casamea.ro)
Pentru a vizualiza creatiile artistului vizitati site-ul www.gabistamate.com
