Clubul Rețelei Naționale PROFEX (înființată în anul 2012 în paralel cu fondarea Catedrei Internaționale Onorifice ”Jean Bart” – CIO-SUERD), care grupează, atât din sectorul public, cât și din mediul privat, pe cei mai motivați și implicați experți, consultanți, manageri, lideri ONG, cercetători și tineri, lansează în noul context al aplicării Mecanismului European de Redresare și Reziliență prin PNRR în România seria de ateliere de lucru, networking și lobby inter-instituțional sub genericul ”Școala Banilor Europeni”. Anterior, acest sistem de stimulare a informării și colaborării în vederea generării unor consorții și sprijinului în favoarea ”României moderne”, ca plan generic de acțiune, s-a bucurat de un deosebit succes pentru captarea și activarea energiilor pro-active ale membrilor.
Prima reuniune din această serie, organizată în parteneriat de Catedra Internațională Onorifică ”Jean Bart” (CIO-SUERD) și Centrul de Informare pentru Finanțări Nerambursabile (CIFN), va avea loc în data de joi, 10 martie 2022, orele 17.00-19.00, în locația ”La Ingineri” (lângă Campusul Universității Tehnice de Construcții) din Str. Ingineri Tei nr. 9, sector 2.

Mai multe informații pe Club Profex