Mai puțin decât degetele unei mâini, cam atâția buni învățători am avut. Lucian Paul Pal e unul dintre ei.
Prima, doamna Velciu, din școala generală 88, mi-a zis “brânză bună în burduf de câine”. Datorită dumneaei, voi avea mereu limba română în vene curate, burduf corect gramatical. Și ceva semantică-n artere, la nevoie.
Doamna Floarea Necșoiu, profesoară de limba română la Matei Basarab, mi-a rafinat “Camembertul” în liceu, iar jurnalistul Lucian Pal a scos untul din brânza aia, chinuindu-mă să scriu cât pot de bine în ziare.
Și, uite-așa, grație dumnealor, sunt capabilă cateodat’ de-un boț (sau bulz) cu savoare, gustat virtual de cititorii ocazionali, gurmanzi sau nu în litere.
Aflu că până și Lucian ne-a părăsit, nu doar primele doamne dragi.
Pesemne că și îngerii au mare nevoie de dascăli de limba română, jurnalism sau lectură.
Amorena Minculescu
