CE N-AM APUCAT SĂ ZIC
La 9 iunie a.c., Editura TipoMoldova a organizat o interesantă și utilă prezentare a unei părți din producția sa culturală/de carte, în sala Nichita Stănescu a Bibliotecii Județene Nicolae Iorga din Ploiești.Printre produsele/cărțile prezentate s-a aflat și volumul prietenului meu, poetul Ioan Vintilă Fintiș, Lupta cu Umbra. Întrucât aproximativ la aceeași oră aveam programată o consultație la medic, am fost nevoit să lipsesc de la această prestigioasă manifestare culturală și să nu dau curs invitației prietenului meu de a fi prezent și, eventual, să iau cuvântul. Însă nu vreau să scap ocazia de a-mi exprima opinia, așa încât scriu ceea ce n-am apucat să zic!
Simt că sunt un demodat, un conservator! Dar, ca să nu dau apă la moara neprietenilor, care mă vor categorisi mai dur drept o vechitură, o fosilă etc., voi zice/recunoaște că sunt un clasicist. Ca orice adept al clasicismului, consider că titlul unei cărți trasează linia orizontului de așteptare al cititorului, trebuie să-i oglindească, să-i exprime, sintetic/sumar, conținutul.
Așadar, când citesc titlul Lupta cu umbra, Editura TipoMoldova, 2022, gândul mă duce automat/instantaneu la celebrul personaj biblic, ce s-a luptat cu Umbra înțeleasă ca simbol al Răului. Și caut să aflu, din carte, cu ce Rău sau Rele s-a luptat I.V.F? Sau cu ce derivate ale negativului estetic ( urâtul, diformul …), etic (necinstea, nedreptatea, corupția …), intelectual ( prostia, neînțelegerea …). Caut și găsesc, mai ales în domeniul esteticului, că autorul promovează cu asiduitate și perseverență noul, modernismul, postmodernismul și, dacă Dumnezeu i-o da zile, și postpost modernismul/neopost modernismul. Întradevăr, după cum scrie Ștefan Ion Ghilimescu într-o cronică din 2017 și după cum atestă poeziile din antologie, I.V.F. scria, la începuturile carierei sale poetice „piese în stil clasic, distribuite în strofe, cu ritm, rimă și literă mare la început de rând” (vers! N.n.), iar apoi „poezii în vers alb, fără titlu (unele, n.n.) și cu literă mică la început de rând (vers, n.n)”. Inițial, punea unde trebuie, punct, virgulă și celelalte semne gramaticale, apoi s-a debarasat de ele, considerându-le, nu inutile, ci neconforme modei și modernismului. E bine? E rău? Când a luptat, prietenul meu, împotriva Răului estetic, atunci, la debut/începuturile carierei scriitoricești, sau acum, în ultimele volume? Ținând seama de relativitatea unui răspuns corect la această întrebare, date fiind și relațiile mele prietenești cu autorul, prefer să nu mă pronunț, mai ales că nu sunt sigur că titlul i-a fost sugerat de interpretarea biblică, ce i-am dat-o. Dacă tâlcuirea titlului, linia orizontului de așteptare este trasată pe altă direcție?
Poate că, în interpretarea titlului și a conținutului aferent, accentul trebuie să cadă pe termenul „luptă”. Un termen la modă în ultima vreme, în rândul creatorilor și comentatorilor literari. Recent, am citit în revista Ramuri, nr 5/2022, p.4, articolul lui Cătălin Pavel, intitulat Lupta cu cartea. Fiind profesor, știam că, de obicei, elevii se luptă cu cartea, dar se vede că fac asta și unii creatori.
Subiectul tratat de Cătălin Pavel se referă la lupta sculptorului Kiefer cu obiectul creațiilor sale, cartea, pe care o reprezintă în 40 de ipostaze (pasăre, bibliotecă etc) de plumb! E posibil ca, bietul sculptor, să se fi chinuit în realizarea sculpturilor sale, deși plumbul e un material mai moale decât marmora lui Michelangelo. Pe de altă parte, după opinia curentă, creația nu presupune luptă, sacrificii, chinuri, ci plăcere. Îndrăznesc să spun, luîndu-mi drept scut de apărare proverbul latin Naturalia non turpia (Cele naturale nu sunt de rușine), că facerea, conceperea unui prunc, reprezintă o plăcere, o acțiune plăcută pentru „artiștii” implicați. Conceperea unui copil ca și crearea unei opere de artă sunt un chin doar pentru cei sterili. Majoritatea bărbaților și femeilor îndeplinesc cu plăcere porunca biblică Înmulțiți-vă și umpleți Pământul! O fac cu un asemenea zel încât, după opinia unora s-a ajuns la supraproducție, ceea ce a generat planuri, uneori cu tentă criminală, de diminuare a creșterii, (creării?) populației!
Revenind la subiectul nostru, nu cred că prietenul meu, I.V.F., ar fi steril, nici în demografie, nici în poezie. A publicat deja 17 volume de poezie și câteva antologii. Gândindu-mă la fiul său, care trăiește în Anglia, și la traducerile poeziei sale în limbi străine, aș putea zice că versurile și copii săi au umplut Pământul!
Dovedindu-se fără temei, renunț și la această tâlcuire a titlului, dar, pe firul aceluiași termen „lupta” îmi amintesc de cartea în șase volume a scriitorului norvegian Karl Ove Knausgard intitulată Lupta mea, în care autorul a relatat lupta sa cu viața. A făcut-o cu măiestrie artistică, dar și cu sinceritate absolută asupra vieții intime, datorită căreia soția a căzut/ajuns într-o depresie profundă, iar copiii au întrerupt orice legătură cu el. Impresionată de această dramă familială, Simona Modreanu, în Convorbiri literare, nr 9/2021, p.144, a tras concluzia că procedurile literare ale lui Knausgard te învață „cum să nu mai fii scriitor”.
Cercetând prin această prismă Lupta cu umbra a lui I.V.F., m-am lămurit că, mai delicat și prevenitor, prietenul meu nu pomenește nimic despre soție și copii.
-Da, însă el este poet, nu prozator, șoptește insidios ater egoul meu.
-Și ce, îl scapă asta de orice primejdie? Îi replic eu.
-Dimpotrivă, a șoptit cu răutate alter egoul. Nu știi că un împricinat, Adrian Alui Gheorghe a scris că: „pe mulți, treaba asta numită poezie/ i-a mutilat pe viață”. (Ramuri, nr 5/2022, p.12) Și a continuat să citeze: „…Citește poezie, trăiește-o în plenitudinea emoției și a cuvântului și nu cerceta”. O asemenea aserțiune m-a umplut de spaimă, întrucât eu sunt istoric și critic literar, de poezie îndeosebi! Mi-am revenit rapid însă, auzind continuarea citatului: „În pericol este, (ar putea să fie) poetul neîndemânatic , cel care se avântă pe un teren necunoscut, atras de glasul amăgitor al sirenelor poeziei”. Am răsuflat ușurat, nu era vorba de mine! Totuși o umbră de îngrijorare a persistat întrucât prietenul meu I.V.f. este inginer petrolist, iar în poeziile sale nu se găsește nici miroznă, nici strop/moleculă de petrol! Cine știe pe ce meleaguri periculoase l-or fi momit sirenele poeziei! Am procedat, deci, la cercetarea spațiunui poetic din Lupta cu umbra constatând că autorul peregrinează prin spații onirice și suprarealiste unde, ca și în spațiile biblice, nu există îngrijorare și întristare, ci numai tinerețe fără bătrânețe, verde și veșnică! Liniștit că Lupta cu umbra nu o va deranja pe soția, copiii și prietenii prietenului meu, am renunțat și la această ipoteză de interpretare a titlului cărții.
În timp ce eu formulam și studiam aceste ipoteze abracadabrante, aflu, întâmplător, că titlul volumului i-a fost sugerat autorului de poetul Nicolae Stanciu. Chestionat, acesta a mărturisit că sursa sugestiei a fost asemănarea acțiunii și creației poetice cu una dintre formele de antrenament ale boxerilor, lupta cu umbra. Imediat ce am văzut traseul clar al liniei, orizontul meu de așteptare s-a luminat. Am găsit în carte numeroase dovezi că I.V.F. nu este un poet neîndemânatic, ci unul bine antrenat, performant, îndreptățind aserțiunea criticului literar Ioan Holban că Editura TipoMoldova promovează opera „unui poet de pe primul raft al literaturii noastre de azi”.
Traian D. Lazăr
