În anii 1946 și 1947, populația României, și mai cu seamă cea din regiunile Munteniei și Moldovei, s-a confruntat cu situația dramatică a crizei de alimente și a foametei. Acestea au fost determinate de verile extrem de secetoase, dar și de livrările însemnate pentru întreținerea armatei sovietice și pentru îndeplinirea condițiilor Convenției de armistițiu din 12 septembrie 1944, care consfințea ieșirea României din războiul împotriva Națiunilor Unite și continuarea războiului alături de Puterile Aliate împotriva Germaniei.
La 16 ianuarie 1945, s-a semnat, la Moscova, Convenția sovieto-română, ce stabilea cantitățile de mărfuri care trebuie livrate, în fiecare an de executare a prevederilor armistițiului, Uniunii Sovietice, în contul despăgubirilor de război. Până la această dată, dar și în continuare, autoritățile militare sovietice au confiscat sau au rechiziționat foarte mari cantități de alimente, confecții, carburant ș.a., pentru întreținerea trupelor aflate în România sau pe front.
Un prim episod de secetă s-a înregistrat încă din vara anului 1945, fiind afectate regiunile sudice și răsăritene ale României. În vara anului 1946, Muntenia și Moldova sunt bântuite de o mare secetă, cu consecințe dezastruoase asupra recoltei. Lipsa alimentelor a dus la o creștere rapidă a prețurilor. Din vara anului 1946, au început să fie raportate și primele cazuri de moarte prin înfometare, în special în rândul copiilor.
La 7 august 1946, generalul Constantin Sănătescu (care a prezidat două guverne, între 23 august — 4 noiembrie 1944, respectiv între 4 noiembrie — 2 decembrie 1944) nota, în ”Jurnalul” său: ”Lucrările Conferinței de la Paris merg încet (…). În țară iar secetă, care a compromis recolta de porumb și fânețele (…) Scumpetea crește, a ajuns o varză să se plătească cu 5.000 lei”.
La 10 august 1946, Consiliul de Miniștri hotărăște crearea Comisiei interministeriale de comandament unic, cu scopul de a elabora norme și măsuri pentru colectarea de cereale, transportul și distribuirea acestora, salvarea vitelor și aprovizionarea cu furaje, importul de cereale și organizarea pe scară largă a asistenței oficiale a populației regiunilor lovite de secetă. Aceasta a fost prima fază în instituirea cotelor obligatorii de cereale și alte produse agricole, conform volumului ”Istoria României în date”
La 31 august 1946, a fost creat Comitetul guvernamental pentru ajutorarea regiunilor afectate de secetă (C.A.R.S.), menit să acorde asistență populației înfometate, copiilor sinistrați și pentru asigurarea viitoarei recolte. C.A.R.S. s-a ocupat astfel, îndeosebi, de copiii din zona Moldovei lăsați în grija statului sau rămași orfani ca urmare a situației grele. Printre măsurile luate de C.A.R.S. s-a numărat și deschiderea de cantine în numeroase localități, în special în mediul rural.
Seceta prelungită a cuprins zone tot mai întinse, compromițând recoltele. În cel mult șapte zile, anunță ”Scânteia” în numărul său din 1 septembrie 1946, fiecare județ va primi 40-50 de vagoane de grâu. La 2 septembrie 1946, Traian Săvulescu, inspectorul general al comisiei interministeriale de luptă împotriva acestui fenomen, declara că seceta cuprinde pentru al doilea an 16 județe ale țării, conform volumului ”Instaurarea totalitarismului comunist în România”
O decizie a Ministerului Economiei Naționale din 16 decembrie 1946 prevede raționalizarea consumului de pâine (rație zilnică: 250 g, muncitorii industriali urmând a primi suplimente: 625 g pentru mineri și 375 g pentru cei ce efectuează munci grele) și mălai.
Generalul Constantin Sănătescu nota, în ”Jurnalul” său, în ianuarie 1947: ”Începem acest an sub auspicii foarte triste. Seceta, neprevederea guvernului, prevalările rușilor în contul armistițiului și consumul armatelor ruse de ocupație au adus foametea în țară. În special în Moldova se semnalează zilnic oameni ce mor de foame. Foametea nu s-a mai cunoscut sub această formă în România. (…) Alimentele se găsesc greu și la prețuri mari. Pâine de-abia mai căpătăm o dată pe săptămână, în celelalte zile doar mălai și câteodată nimic. A venit și frig mare. A fost raționalizat combustibilul, încât în case avem mai mult frig decât cald; zăpada mare căzută a întrerupt și circulația trenurilor și circulația pe șosele. Trece câte o săptămână fără să primim lapte.”
Mai spicuim din ”Jurnalul” generalului Sănătescu: ”Luni, 10 februarie 1947 — (…) Primesc de la Craiova de la fratele meu o scrisoare alarmantă asupra situației alimentare, iar de la comandantul Corpului 7 teritorial un raport prin care-mi face cunoscut că nu mai are cu ce hrăni oamenii și animalele; soldații au început a dezerta în masă din cauza frigului și foamei”; ”15 februarie 1947 — G-al Crețulescu, comandantul Corpului de Grăniceri, a fost în inspecție în Moldova de nord și mi-a raportat mizeria din cauza foamei; zilnic mor acolo oameni de foame.”; ”20 februarie 1947 — Americanii, din spirit umanitar, au hotărât trimiterea de ajutoare pentru regiunile înfometate (….)”; ”28 martie 1947 — (…) Alimentele lipsesc și rar mai căpătăm pâine; cu ceva cartofi, orez sau macaroane simt veșnic că nu sunt sătul. Se găsește carne de miel la prețul de 80.000 lei, însă nu pot să cumpăr, deși solda mi-a fost ridicată de două ori și jumătate (…)”
În lipsa ajutoarelor, din iarna 1946/1947 mulțimi de oameni din regiunile afectate de secetă și foamete s-au deplasat cu trenurile (”trenurile foamei”), într-un adevărat ”exod”, spre județele din Oltenia și din vestul țării, unde se mai găseau cereale (județe ”excedentare”).
La 5 iunie 1947, a fost dată ”Legea pentru reglementarea circulației bunurilor agricole”, prin care se declară nule înstrăinările de terenuri agricole făcute în perioada de secetă de la 1 august 1946 până la 23 iunie 1947.
Tot în luna iunie 1947, o delegație a guvernului, în frunte cu Gh. Gheorghiu-Dej, ministrul Industriei și Comerțului, și Traian Săvulescu, ministrul Agriculturii și Domeniilor, a plecat la Moscova, în vederea negocierii unui import de cereale. Ca urmare a negocierilor, în aceeași lună guvernul român a achiziționat din URSS 6.000 de vagoane de grâu și 2.000 de vagoane de orz.
”Au apărut bancnote de 5 milioane de lei și guvernul susține că nu suntem în inflație. Noroc că a mai plouat în timpul din urmă și o parte din recoltă s-a îndreptat; dacă nu vom avea grâu suficient, cel puțin poate vom avea noroc să avem porumb, zarzavaturi și nutreț pentru vite (…)”, nota, la 15 iulie 1947, în ”Jurnalul” său, generalul Sănătescu.
La 8 august 1947, este publicat Jurnalul Consiliului de Miniștri privind raționalizarea consumului de pâine și mălai, iar ulterior sistemul de rații s-a extins și asupra altor principale produse alimentare și industriale, cantitățile fiind stabilite, în principal, în raport cu greutatea muncii fiecărei categorii de cetățeni. La 1 septembrie 1947, apare Legea privind raționalizarea consumului produselor alimentare și industriale de primă necesitate.
România a primit în acea perioadă ajutoare umanitare internaționale, constând în hrană și în îmbrăcăminte, din partea unor societăți de Cruce Roșie și a altor organizații umanitare.
Sursa: http://www.poatenustiai.ro/marea-foamete-din-1946-imagini-colpesitoare-cu-romania-in-plina-seceta/
