close
Repere

Maria Zaharia

Maria Zaharia (cunoscută și ca Măriuca Zaharia; n. 1905, Pădureni, Mărășești, România – d. , Mărășești, România) a fost o fetiță româncă de doisprezece ani, căzută eroic în luptele de la Mărășești din cadrul Primului Război Mondial. Drept recunoaștere a meritelor ei, a fost îngropată în Mausoleul de la Mărășești.

Literatură 

Dumitru Almaș a imortalizat-o într-o povestire, în cartea Povestiri istorice:

Maria sau cum o alintau prietenii, Măriuca, trăia în satul Răzoare, la casa bunicului ei, Ion Zaharia. Frontul a ajuns în dreptul satului lor și acolo se da o cumplită bătălie între armata română și cea germană. De aceea satul a fost evacuat: adică toți sătenii și-au luat ce au putut fiecare și au plecat în altă parte, la adăpost, în munți. Numai moș Ion Zaharia a rămas în casa lui. A săpat șanț adânc în livadă. Aici se ascundea ori de câte ori nemții bombardau satul.

S-a întâmplat ca soldații români să instaleze un post de observație tocmai în nucul cel înalt și stufos din livada lui Moș Zaharia. Un ostaș urca în vârful acelui pom, se așeza pe ramurile mai groase, ascuns în frunze. Și de acolo, cu un binoclu, supraveghea mișcările dușmanului. Ceea ce vedea, povestea sergentului care sta jos, la tulpina nucului, cu receptorul telefonului în mână. Sergentul transmitea artileriștilor, prin telefon, cele văzute.

Almaș povestește în continuare cum fata deprinde „meșteșugul” observației, înlocuindu-l în cele din urmă pe ostașul din copac, când este lovit de dușmani. Astfel ea ajută armata română în luptă, până când este doborâtă la rândul ei de focul inamic. Povestirea scurtă este foarte populară, fiind prezentă în manualele pentru clasele primare.

Film 

Figura Măriucăi a fost ficționalizată și în filmul artistic Baladă pentru Măriuca (1969), realizat în regia lui Constantin Neagu. Rolul a fost interpretat de Brândușa Hudescu. 

(Wikipedia)

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.