close
DocumentarPromovateSocial

Mărturisiri din Rezistența Anticomunistă (XII)

Prima ediție: 1 ianuarie 2025
(urmare din 12 martie 2025)

Aplicarea „Constituției”

„Nu știu ce forță teribilă – numai Dumnezeu o poate ști – mi-a dat tăria necesară ca într-un moment crucial pentru mine să strig cât puteam de tare: <Domnule colonel, nu mai am nimic de spus>. Cred că arătam ca ieșit din minți, căci un murmur de înjurături a izbucnit din gurile ofițerilor asistenți, și numai colonelul Ștrul, senin și fără să-i tresară vreun mușchi pe față, a zis: <Lăsați-l și duceți-l în celulă!>”.

”Père-Lachaise!. Este denumirea unui cunoscut cimitir parizian unde se spune că erau verificați cei care intrau în mișcarea de rezistență franceză în timpul Celui de-al II-lea Război Mondial, trecând examenul de tortură și rezistență.” 

La „ventilator”

„Anchetatorul meu, care era un bețiv, m-a supus de câteva ori acestui supliciu. Îmi aduc aminte: odată eram în celulă cu avocatul Costel Opriș (a fost primul președinte al PNȚ Prahova, după 1989 – s.n.), și el tot țărănist, care activase la tineret, fiind arestat pentru a doua oară.” Într-o dimineață, Ilie a fost scos din celulă, ca de obicei, cu ochelarii cei negri la ochi. Dar,  în loc să-l ducă la anchetă, l-au îndreptat spre „ventilator”. Acolo, bineînțeles, Blidaru și  încă un ofițer căruia Ilie nu-i știa numele. „Cei doi, fără alte comentarii, îmi aplică <constituția>, cerându-mi să recunosc existența unei organizații proprii, cu alte elemente din afara PNȚ-ului, un produs al imaginației șefului anchetelor. Desigur, puteau să mă omoare și așa ceva nu puteam să recunosc, întrucât pe unele dintre persoanele despre care-mi vorbeau nici nu le cunoșteam.”

Ștrul

În disperare de cauză, Nelu a recurs la o stratagemă care s-a dovedit salvatoare pentru el. Lecția o știa de-acum: bătaia, leșinul, cutia de conserve cu apă care să-l trezească din leșin și „hai, ce mai ai de declarat?!”. „Dacă aș fi spus: nu mai am nimic de declarat, aș fi intrat într-o nouă repriză. Și, la o inspirație divină, am zis: <Voi spune tot în fața domnului colonel Ștrul>, pe atunci comandantul Securității din regiunea Ploiești. Mulțumiți de răspunsul său, anchetatorii au plecat să raporteze, iar după o jumătate deoră locotenentul Blidaru s-a întors, i-a desfăcut legăturile, i-a pus ochelarii de tablă și l-a dus într-un birou unde erau vreo zece ofițeri de diferite grade, în frunte cu colonelul Mauriciu Ștrul, „un om înalt, cu ochi albaștri, figura evreului distins.”

Strigătul. Père-Lachaise

„Nu știu ce forță teribilă – numai Dumnezeu o poate ști – mi-a dat tăria necesară ca într-un moment crucial pentru mine să strig cât puteam de tare: <Domnule colonel, nu mai am nimic de spus>. Cred că arătam ca ieșit din minți, căci un murmur de înjurături a izbucnit din gurile ofițerilor asistenți, și numai colonelul Ștrul, senin și fără să-i tresară vreun mușchi pe față, a zis: <Lăsați-l și duceți-l în celulă!>”, relatează Ion Ilie. Locotenentul Blidaru i-a pus ochelarii cei negri și, aproape târâș, l-a dus în celulă. Costel Opriș s-a uitat speriat la Nelu, care, într-un moment ce i se părea a marca o victorie personală, a exclamat: ”Père-Lachaise!”. „Este denumirea unui cunoscut cimitir parizian unde se spune că erau verificați cei care intrau în mișcarea de rezistență franceză în timpul celui de-al II-lea Război Mondial, trecând examenul de tortură și rezistență. Costel, care cunoștea povestea de la mine, a schițat un zâmbet amar, privindu-mă insistent, probabil păream tare răvășit.”

Despre o evoluție. De la negru la maro

La câteva minute, însă, s-a deschis vizeta celulei și locotenentul Blidaru i-a dat lui Opriș o sticluță cu spirt și praf de sulfamidă și i-a spus să-i pună lui Ilie comprese pe fese. Costel s-a executat, dar durerile nu au încetat câteva zile, timp în care „culoarea feselor s-a schimbat din negru în maro. Spirtul și sulfamida și-au făcut efectul, că nu am făcut puroi.” Aceasta a fost ultima ședință de tortură pe capră suportată de Ilie înainte de proces. De altfel, și insistențele anchetatorilor, care de acum se schimbau din când în când, încetaseră, iar Nelu, după aproape un an de anchetă, dvenise „expert”, așa că era greu să mai scoată vreun anchetator ceva de la el.
(continuarea miercuri, 26  martie 2025)

                                                                                     A consemnat Leonida Corneliu Chifu

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.