Noi gafe ale Ministrului Educației, Valentin Popa, în fata plenului camerei Deputaţilor, unde opoziţia a depus o moţiune simplă la adresa sa.
Șeful de la Învăţământ, a cărui exprimare ar trebui să fie impecabilă, a uitat de mai multe ori de prepoziții, de acorduri și a făcut și un pleonasm. Opoziția i-a înmânat niște ochelari de somn.
În timp ce liberalii i-au adus critici dure pentru situaţia dificilă în care se afla învăţământul românesc, şeful de la Educaţie a ţinut să repete, chiar chiar dacă asta l-a costat o greşeală de exprimare, că școala românescă o duce bine.
„Reafirm încă o dată…”, a spus ministrul Popa, care a vorbit apoi despre „primul lucru care am remarcat”.
„Inclusiv o nouă lege a educaţiei, dar şi «celelante» probleme care sunt legate de numărul de ore pe săptămână ale elevilor, de numărul de discipline, creşterea numărului de discipline”, a afirmat Valentin Popa.
Ministrul Educației a fost pus la încercare de opoziție, întrucât aceștia l-au rugat pe Popa să precizeze care este forma corectă: „cealaltă” şi „cealantă”. Ex-rectorul Universității sucevene a refuzat însă să răspundă.
„Vă rog să mă credeţi că am dat în viaţa mea foarte multe examene şi nu voi da în continuare examen”, a spus acesta.
Opoziţia acuza guvernul ca nu finanţează suficient învăţământul. Liberalii i-au cerut demisia ministrului Valentin Popa.