close
DocumentarPromovateSocial

Moartea se numește Krivoirog (I)

Etnicii germani – 75 de ani de la deportarea în URSS (VIII)
(urmare din ediția 15 martie 2020)

”Mimi” (cum i se spune), născută Dengel, a văzut lumina zilei la 11 martie 1925, la Ploiești. Se numără printre deportații germani care au fost duși, în ianuarie 1945, în lagărele sovietice, pentru a participa la munca de reconstrucție. Vreme de peste 60 de ani (până în 2006, când am ”descoperit-o” noi), pe ”Mimi” n-a întrebat-o ”nimeni, nimic” despre calvarul prin care a trecut. ”E drept, nici mie nu mi-a ars să vorbesc despre perioada aceea. Nici nu vreau să-mi mai amintesc. Colegele mele de suferință au mai fost întrebate, unele au fost abordate de reporteri ai unor publicații din Germania, dar pe mine nu m-a băgat nimeni în seamă, deși experiența mea n-a fost mai puțin… senzațională”. Nu-și explică de ce așa o apatie. Ar fi vrut să fie și ea subiect de poveste mai demult. Deși nu dorește să-și mai  amintească de ”aventura sovietică”, a acceptat cu multă bunăvoință, îndemnată și de membrii comunității germane din Prahova – care au trecut prin experiențe asemănătoare, și despre care noi, în exclusivitate, am scris și vom mai scrie – să ne relateze felia ei de viață. Din delicatețe, am căutat să nu întrerupem firul povestirii fostei deportate, aflată la o vârstă venerabilă.  

La Ufalei 

          ”M-au ridicat din strada Jupiter 2, situată în Bariera Rudului, numărul 40. N-a fost o surpriză pentru mine. Tata fusese ridicat din noiembrie, de la Rafinăria Columbia, Rafinăria Nouă, cum i se mai spunea, unde era maistru de instalații cazane cu abur, dar nu-l deportaseră încă. Dengel Friedrich îl chema. A fost ținut într-o clădire lângă fostul notariat, la Școala numărul 13. După noi, i-a venit rândul fratelui meu, Dengel Constantin. El a fost ridicat de la Timișoara, unde își satisfăcea stagiul militar. A fost dus în munții Ufalei, aproape de Siberia, la minele de aur”. Vocea devine sacadată, temură, sună înăbușit, se rupe, iar relatarea doamnei nu mai are continuitate. Am mai aflat, totuși, că Mimi a fost reținută – ca aproape toți condamnații germani din Prahova – două săptămâni în fabrica de mobilă de pe Oilor, ”La Bărbulescu”, i se spunea, viitorul Tehnolemn. Femeilor li s-a spus că vor fi trimise într-un spital, ca să îngrijească de bolnavi. Au fost îmbarcați la Ghighiu, în bou vagoane, cum le spuneau ei, cam 35-40 de persoane într-un vagon. După ce-și recapătă vocea, fosta deportată își reia firul povestirii: ”Ne-au făcut o aerisire – un pătrat decupat în podea – unde ne făceam și nevoile. Din când în când, ne aruncau printre zăbrele câte o jumătate de oaie crudă și  câte un coltuc de pâine înghețată”.

Călătorie cu tata

Mimi nu știa că tatăl său se afla în același tren (Ne-am amintit imediat că un alt etnic german din Prahova, Artur Schuller, a cărui poveste am relatat-o în episoadele precedente, călătorea în același tren cu tatăl său, fără să afle asta decât cu puțină vreme înainte ca trenul să treacă granița în URSS – s.n.). Avea să afle acest lucru la Focșani, când ”un cetățean a reușit să coboare din tren ca să bea apă. A strigat săracu’ din vagon în vagon, după ai lui, că avea și el rude în transport. Am întrebat și eu de tata. Mi-a spus că auzise de numele Dengel. Așa l-am depistat, dar nu l-am văzut, până când am ajuns la destinație. 16 zile am călătorit. În vagon se afla și doamna Dimitriu, ”Mitzi” – cum i se spune – despre ale cărei suferințe ați scris dumneavoastră”.

Ca și Mitzi, Mimi a fost debarcată la Krivoirog, lagărul Artiom 14. Le-au cazat într-o clădire pregătită special pentru ele. Se culcau pe scânduri de lemn înghețate. Clădirea avea și o centrală termică, dar în momentul în care i-au dat drumul au crăpat țevile.

Toate meseriile sau cadavrele de alături

Precum colega ei, Maria Dumitriu ”Mitzi”, Mimi  a lucrat la toate secțiile. ”Îi spuneam odată lui Mitzi că noi am învățat toate meseriile. Am lucrat la bucătărie, la spălătorie, la croitorie, am făcut și carceră. Mă dureau măselele din cauza frigului și a curentului. M-am dus lângă soba din bucătorie să mă încălzesc. Ofițerul de serviciu a zis că am dormit în timpul lucrului și m-a trimis la carceră.
În încăperea alăturată erau decedații, claie peste grămadă. Mureau mulți, domnule, de frig și de foame, că i-am văzut cum pășteau iarbă. Probabil nu mă credeți, dar poate să vă confirme Mitzi”.
N-ar fi murit atâția nefericiți dacă ofițerii ruși n-ar fi furat mâncarea deportaților. ”Nouă nu ne prea rămânea, dar lor nici că le păsa că mureau oamenii. Vedeam cum îi duce cu căruța în cimitirul improvizat în spatele cazărmii. Când vedeau că nu se mai ridicau, ne trimiteau pe noi să le tragem păturile de pe cap”.

Căsătorii din interes, căsnicii fericite 

          Mimi mai avea trei surori și un frate. Fratele era cel mai mare ca vârstă, iar Mimi era cea mai vârstnică dintre surori. Din fericire pentru ele, surorile ei au scăpat de deportare. ”Asta datorită unui comisar care locuia pe strada noastră. I-a spus comisarul mamei:  <<Elena, mărită-le pe fete cu români, ca să-și schimbe numele>>. Doar cea mai mică nu s-a măritat atunci. Aflată la o vârstă fragedă, ea nu era în pericol să fie deportată. Culmea, ea a avut o căsnicie mai grea. Celelalte, deși s-au măritat din interes, au avut căsnicii fericite. Cel mai rău a dus-o – cum spuneam – sora cea mică, Teodora, care s-a căsătorit, în 1952, la un an după mine, cu un militar basarabean refugiat. A decedat și ea, sărmana, în urmă cu trei luni”.

Un S profund

          Mimi avea să-și revadă tatăl imediat după instalarea în lagăr. ”Tata a lucrat la o mină de fier. S-a-mbolnăvit, ca și mine, de reumatism la picioare. Din păcate, mie mi s-a deformat și coloana vertebrală. Că ne scoteau noaptea, domnule, la descărcat de vagoane. Descărcam lemne, grâu și porumb. Degeram, dar nu ne dădeau lemne să ne încălzim. Să lucrezi zece ore afară iarna… Coloana mi-e deplasată, am un S profund. Noaptea, când m-apucă durerile, îmi încălzesc sticle cu apă caldă. N-am putut să mai ridic saci, pentru că nu ne asigurau nici hrană. Nu te puteai întreține cu arpacaș și cu mei”.

Doi-trei morți per dimineață

Le mai dădeau din când în când câte o ciorbă de sfeclă sau de varză, cu mălai. Au murit foarte mulți etnici germani atunci, încă din primii ani. ”Când lucram la spălătorie, ne puneau să facem curat în dormitoare. Găseam în unele dimineți câte doi–trei morți. Știu că au murit mulți etnici germani din Polonia. Vai, sărmanii! Asta e! După război, trebuie să tragă cineva. S-a nimerit să fim noi”.
(Sfârșitul primei părți. Urmare în ediția din 3 aprilie 2020).

                                                                           A consemnat Leonida Corneliu CHIFU

 

Leave a Response

Politică comentarii: Site-ul acesta a fost creat pentru a susține și a încuraja dezbaterea și schimbul de opinii și argumente. Încurajăm și apreciem opinii contrare celor exprimate în articolele publicate pe acest site, însă atâta timp cât afirmațiile se fac pe un ton respectuos, mai ales când sunt adresate autorului sau unui alt comentator.